Jurnalul vienez

     Joi, 13 septembrie. E zi de parada pe maluri de Dambovita, asa ca drumul pana la aeroport dureaza mai mult decat ne-am fi imaginat. Pilotii Austrian Airlines ne trateaza ca pe sacii de cartofi, dar ne aduc punctual la destinatie. Urmeaza CAT-ul si doua U-Bahn-uri, plus o oprire pentru tarte & strudel. Un strudel divin! Suntem la cazare. Aer de antichitati si o gradina de vis.

     Fac pe repede-nainte niste cumparaturi la Billa, apoi contratimp vizitam doua magazine de jucarii de unde Mara-si alege o papusa. O botezam Lisa. In Viena magazinele inchid devreme - 18:00, cel tarziu 19:00. Cand am ales cazarea m-am asigurat ca suntem aproape de niste locuri de joaca, asa ca in cateva minute suntem in Karl Farkas Park. O droaie de copii se urca, se dau, se trag, se agata, se invart, se arunca si o iau de la capat. Se baga si Mara atat cat poate. Pe ditamai peretele cu vedere in parc sunt graffiti-uri uriase marcate cu Calle Libre. Un festival de arta urbana care se petrece an de an in Viena.

     Ne intoarcem cu gandul sa cinam la o terasa - cartierul e intesat de ele. Se gasesc ottakring traditionale, dar si multe restaurante cu specific oblic - chinezesc, japonez, vietnamez. Nu stiu cum, dar de la snitelul cu cartofi prajiti din capul nostru ajungem inevitabil la paste italienesti si vin alb. Acesta din urma austriac, sa simtim totusi ceva loco. In drumurile de astazi am remarcat grija pe care o au in decoratul vitrinelor, motiv pentru care am si fotografiat cateva.

     Ne-am amuzat pe drumul de intoarcere, o fi contribuit si vinul nu zic, cu anunturile vieneze la a nu-ti lasa patrupedul sa urineze prin diverse locuri - bitte nicht-uri. Si un alt bitte care ne-a ramas in cap este Bitte, Pssst! Ce-i drept e liniste si e bine ca e liniste la Viena.

     Cand sa intram in casa imi cad ochii pe o saltea abandonata sub o scara de care e legata o bicicleta. Ce cadru! Vroiam sa ies sa fac cateva poze pe noapte, dar ma multumesc cu atat. Oricum pe noapte telefonul mai mult da chixuri.

     Vineri, 14 septembrie. Fix acum sase ani si tot in Viena, aparea de fapt Mara. N-ar fi mai corect sa sarbatorim ziua in care am fost conceputi decat cea in care am iesit dintr-un spatiu care devenise prea mic? Poate imi caut doar scuze ca sa mananc si astazi o felie de tort...

     De dimineata schimbam U-urile si iesim in Stephansplatz. Goticul e gotic, privim admirativ, aruncam un ochi si-nauntru unde Mara e captivata de lumanarile aprinse, iar apoi, in vreme ce ea si-o aseaza pe Lisa pe macheta catedralei in tot felul de pozitii, eu dau o roata pietei.

     Mai stam ce mai stam pentru ca Lisa e prinsa in gheare de un monstru si inchisa in turn, dar pana la urma o convingem pe Mara, dupa ce a aparut in pozele multor oblici, cu noua noastra destinatie: Riesenrad. Parte din Prater, roata asta e unul din simbolurile Vienei.

     Nerabdare si distractie, succes total. La iesire, din magazinul de jucarii, pescuim o broasca cu coroana si buze rujate. Lisa ajunge intr-un ghiozdan, broasca Dora e acum la putere! Fix langa roata e un rollercoaster. Au limita de inaltime? Nu, peste 4 ani e ok, exista o centura de siguranta suplimentara si cam atat. Nu stam mult pe ganduri si ne suim. Iesim bumbaciti bine de tot. Abia la final vedem numele ride-ului: Dizzy Mouse. Cam da!

     In drum spre metrou gasim un superloc de joaca. Un tobogan in varf de deal, o tiroliana de vreo 100 de metri si o plasa tip paianjen numai buna de catarat. Stropi de ploaie, dar trifoi, margarete si papadii, asa ca stam la cules & povesti.

     Am timp sa ma uit pe harta si sa-mi dau seama ca putem scurta drumul de intoarcere spre casa daca ne dam jos pe linia mov, la Rathaus, si mergem un pic pe jos. Miscarea e perfecta pentru ca pe Josefstadter Strasse e un targ dragut la care ne clatim ochii si urechile. Gatim pranzul acasa, iar apoi, pe zgomotul unei ploi hotarate, Mara sforaie.

     Trei ore mai tarziu, prin ploaie, spre Haus der Musik. E un muzeu interactiv, pe placul copiilor zice-se, deschis pana la 10 seara. Fiindca pe Josefstadter traficul e inca blocat, ajungem tot la metrou si un pic uzi. Muzeul are trepte-note muzicale, o sala unde dirijezi virtual o filarmonica, colectii de sunete si muzici care mai de care. Totusi dupa vreo ora Mara intreaba in bucla unde este iesirea. Copilul asta nu e fan spatii inchise.

     Iesim deci afara si instantaneu repunem pe noi pelerinele. E o ploaie mai insistenta decat prognoza meteo. Ne hotaram sa nu ne batem prea tare capul si sa mancam tot pe langa casa. Mara alege un restaurant oriental. Pentru ca ii place humusul. Iarasi snitelul a pierdut batalia. Portiile sunt uriase, vibe-ul bun, iar de baut fiecare primeste ce-i place. Eu, cidru. Cica din mere salbatice.

     Sambata, 15 septembrie. Soare. Asa da! Directia: zoo. Trecem tangent la castelul si gradinile Schonbrunn si, cu biletele luate online de acasa, ne oprim fix in fata ursilor koala. Urmeaza apoi de la pinguini la fluturi si de la un urs polar la meduze. Gradina zoo e super kids friendly - sunt locuri de joaca, spatiile animalelor sunt gandite pentru ca cei mici sa le exploreze usor, peste tot sunt indicii pe care tot ei sa le urmeze. Am lasat la urma leii si tigrul siberian. Ghinion, toti dormeau cu clabuci la fund.

     Mara e de nedespartit de Dora. Asa ca fac o fotografie... cu trei broaste. Aplicam aceeasi schema de ieri - intors acasa-mancat-dormit, iar din mers mai fac doua-trei fotografii. In metrou pentru prima oara un tip 4x4 ne controleaza biletele. Si astea sunt luate online, valabile 72 de ore si acopera toate mijloacele de transport public.

     Spre seara alimentam cu cupcakes, asa ca ne scurgem apoi per pedes pana la Rathaus fara comentarii. E timp deci si pentru cateva poze cu arhitectura pe care Hundertwasser ajunsese sa o urasca.

     Invartim niste tramvaie care sa ne invarta in jurul Ringului. Agitatie de turisti si localnici deopotriva, cateva masini de lux ambalate exagerat, Parlamentul in renovare, alergatori, biciclisti, copii cu roti in tenisi. Plus tricouri cu NASA. A redevenit NASA cool? Si aud des romaneste. S-a intamplat de cateva ori la zoo, si in tramvai de doua ori si in metrou azi. Colac peste pupaza o chestie amuzanta: apelul la liniste din imobilul in care stam e redactat bilingv - in germana si... romana. Iata dovada:

     Inapoi la Rathaus. Sunt un targ si un cort urias in care se tin spectacole de circ, dar noi tragem in dreapta, la un loc de joaca. Mara se da in leagan si ne informeaza ca a aparut mica luna.

     Se intuneca de-a binelea cand plecam, asa ca mancam la targ. Nu mai e timp de altceva. Mishu alege mancare traditionala - wurst mit sauerkraut, eu merg pe o bautura de sezon locala - sturm, un must lasat sa fermenteze un pic. La metrou, pe intoarcere, populatia arata cu totul diferit. Plin de tineri, mix complet de rase si etnii, lume imbracata de petrecere, muzica de toate felurile.

     Duminica, 16 septembrie. Nu e prea mult timp, dar Mishu propune Haus des Meeres. Si locul se dovedeste wooow! Cladirea ce gazduieste acvariile, terariile si spatiile pentru animale se inalta pe 11 etaje, unele dintre ele duble sau triple ca inaltime la randul lor. De sus, de pe terasa vezi panoramic Viena. Pozele au insa de suferit din cauza ca peste tot e montata o plasa deasa si inalta. Cladirea a fost folosita pe post de foisor contra incendiilor, iar in timpul WW2 era parte din bateria antiaeriana a Vienei. Haus des Meeres a tot crescut de la an la an, acum e buluc de vizitatori si va continua sa creasca. Peste vreun an exteriorul va fi la fel de spectaculos ca interiorul.

     Iesim incantati. Mara zice ca i-au placut pestii, Mishu maimutele - veneau langa tine si te priveau curioase. Eu raman la meduze. As putea sa ma uit ore in sir la ele.

     Bagajului cel mare ii facem drop off la Wien Mitte. Asa ca spre aeroport si prin aeroport calatorim usor si bine. Ne suim cu intarziere in avion si pilotul ne anunta ca are un beculet aprins. Doar ca la avioane cand ti se aprinde beculetul nu e de bine. In 5 minute vine un tehnician si e oficial: zbor anulat din motive tehnice. Toata lumea jos, haos, business-ul are prioritate. Pe telefon primesc sms cu sorry, canceled flight si link cu rebook here. Click-click, click-click si... avem boarding pass-uri pentru zborul Austrian catre Bucuresti de la 17:35. E deja 16:30, asa ca nici nu avem mult de asteptat. Si totul fara sa fi interactionat in vreun fel cu personalul companiei sau cu cel al aeroportului. Viena, fara suparare, vrem si noi acasa.