Si inca doua episoade din sezonul 7 dupa care m-am lasat definitiv de Doc Martin.
Poate e din cauza ca s-a schimbat mood-ul meu si al celorlalti. Lumea se relaxeaza si poate nu mai e vremea lui Doc Martin. Poate si niste bubite pe scenariu au contat. Scriitorii au cam abuzat de de giumbuslucurile facute de PC Penhale, au facut un hocus pocus aiurea cu viata romantica a Morwennei si mi-au cerut sa fiu amnezic in ceea ce o priveste pe matusa Ruth - de la distanta si neprietenoasa, personajul ei a sarit direct la painea lui Dumnezeu si mama adoptiva a lui Al.
Cel mai tare insa m-a scos din serial momentul cand Doc a mers in terapie si a zis ca obiectivul sau este sa o faca fericita pe Louisa, iar terapeuta l-a intrebat: cum ramane cu fericirea ta? si el a raspuns: fericirea este over rated. Pentru mine a fost stop joc. Pentru ca personajul principal tocmai s-a autoanulat in ochii mei. Tot serialul era construit pe aceasta baza: lui Doc ii e aproape imposibil sa fie intr-o relatie obisnuita, desi isi doreste o relatie. Incerca sa impace si capra - relatia, si varza - pe sine. Si aceasta aproape imposibilitate facea sa merite vizionarea. Obstacolul parea insurmontabil, eroul merita sustinut. Dar daca el renunta de buna voie la ce este, daca nu mai are o varza a lui, atunci care mai e rostul? Eu nu mai simt nicio tensiune, imi pare trist cu risc de a deveni tragic.
Asa ca pentru mine Doc Martin paraseste scena pe o muzica vesela si versurile amuzante: Nobody likes me, everybody hates me, i think i'll go and eat worms...
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu