La pazza gioia

 

       Am renuntat pentru o seara la ritualicul Succession pentru La pazza gioia. Poate pentru ca La vita davanti a se mi-a deschis apetitul pentru filme italienesti, mi-o fi mai dor decat imi dau seama de Italia? Sau poate ca doza de umiliri corporatiste si backstabbing familial nu poate fi luata la nesfarsit... Cert e ca pentru o seara am avut parte de Italia, de un pic de umanitate si speranta via Independenta Film, distribuitor care-n vremurile astea ofera filme de festival in sistem pay per view pe vimeo.

      Primele 40 de minute de vizionare nu mi-a intrat subtitrarea, dar nu mi-a fost greu deloc. Ce sa nu intelegi din alde buco del culo del mondo...? Dar cine sa spuna asa ceva despre Toscana? Doua nebune, desigur. Prima, o bipolara pe care n-o vedem decat in episod maniacal. Cel mai cuceritor tablou din psihiatrie - hiperenergie, hiperinventivitate, impulsuri lasate libere. A doua, in opozitie, o depresiva de o fragilitate direct proportionala cu numarul tatuajelor.

     Cel mai mult mi-a placut la filmul lui Paolo Virzi felul in care pleaca la drum din ceva lejer, aproape comercial si, fara sa-ti dai seama, meticulos, inteligent si abil din scriitura + interpretare, te conduce spre final la ditamai sensul pe niste teme din cele mai serioase.