duminică, 22 august 2021

wfH

 

     O saptamana nu de work from home, ci de work from Horezu. Neplanificata, fortata de valul de canicula insuportabil de indurat la 10/10 in capitala, dar 100% inspirata. Cazare in Horezu cu wifi brici si ziua de lucru terminata pe la 17. Orasul de cateva mii de locuitori si cateva sute de caini. Fara exagerare - nu exista colt de strada fara doi trei patrupezi fara stapan. Pasnici fara exceptie, dar o senzatie foarte bizara dupa ani de zile in Bucuresti fara. Dupa ora 17 puteam porni catre locuri si oameni interesanti. 


     Asa am ajuns sa vorbim cu domnul Biscu, cel mai cel dintre ceramisti dupa ochiul, mintea si sufletul nostru. Omul era abatut si pesimist. Oamenii cumpara chinezismele de la drumul principal, nu mai urca in varf de deal sa ia marfa originala si evident superioara calitativ/artistic. Mestesugul nu se mai transmite, n-are cine sa-l ia mai departe. Totusi eu vad o speranta. Un pic mai sus de casa lui se construieste un muzeu al ceramicii romanesti cu tot cu o parcare decenta. Atractia muzeului va aduce, cred, volumul de turisti dorit. 


     La Cula Maldaresti am ajuns intr-un apus bland. Teoretic era inchis fiind dupa ora 18, practic paznicul cu voce tabagica ne-a lasat sa intram si sa ne plimbam in voie la exterior. Pustiu si seren. Locul arata scos din alta tara, o Austrie sa zic. Si asa de mult mi-a placut energia locului, la 50m e o biserica cu hramul Sf. Nicolae veche de la 1700, incat am intrebat daca nu cumva casa de vizavi de biserica e de vanzare. Arata mandra, dar parasita. As fi luat-o pe loc. 



     Am trecut si pe la Manastirea Horezu. In doua randuri! Locul in sine isi merita toate superlativele pe care le gasiti online, dar adevarul gol golut e ca noi ne-am intors pentru siropurile care se vand la magazinul de produse bio al manastirii. Menta, flori de soc, trandafiri, roinita, busuioc rosu, mure, bujor de munte si tot asa. Am mai ajuns si la Manastirea Bistrita si am incercat, dar am dat inapoi din motiv ca nu suntem 4x4 si sta sa ploua, sa ajungem la Manastirea Arnota. 



      Am ajuns insa la Pestera Polovragi. Eu cam golas echipat, dar incantat de lungimea pesterii si de grupul mic de oameni cu care am intrat. Timp de poze cat vrei si destule formatiuni care sa iti gadile imaginatia. Si la Muzeul Trovantilor. O parcela de teren langa o cariera de nisip cu niste pietre cu forme neobisnuite.



 

SHARE:

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig