Primul film pe 2022 in cinematograf: Encanto. 2D, daca prindeam 3D cred ca ieseam chiar zdruncinat. Dublat, desi cateva piese de la final s-au auzit in varianta originala, n-as putea spune ca inteleg de ce.
Va spun din start - si Mara, si Mishu au iesit incantate. De toate culorile, de toata muzica, de bogatia cu care Disney-ul cu numarul 60 te invaluie. Ce-i drept ele au intrat in sala fredonand ceva cu We don't talk about Bruno. Erau cuprinse deja de vraja lui Encanto, eu... mai putin. Sincer mi s-a parut foarte aglomerat, uneori imi cantau trei personaje suprapus in urechi si eu n-am decat doua. Plus nema timp sa respir. Iar eu cand respir, procesez si informatie, patrund un pic din sens... Sunt filme la care ritmul asta ceva-se-intampla-non-stop functioneaza bine, dar sunt no brainere. Nu e cazul lui Encanto. Am mai simtit si ca finalul e tras pe ffwd, iar cateva personaje, pe care voiam sa le vad, sunt doar bifate pe un checklist si cam atat. Nu vreau sa dau cu pietre pentru ca nu e cazul, dar se putea deopotriva mai putin si mai mult.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu