joi, 4 august 2022

Notite din Bulgaristan, vara 2022

 

     Pana sa mi se stearga complet amintirile, cateva notite dupa experienta din vara asta din Bulgaria

     Unu. Stiti cum ne sfatuiesc economistii sa avem investitiile diversificate? Cam la fel si agentii de turism vara asta. Aveti o calatorie cu avionul? Musai luati urmatoarea vacanta cu masina, incercati poate si ceva pe apa… Nu de alta, dar partea aeriana lasa mult de dorit. Noi am fost dublu ghinionisti: ni s-au anulat doua zboruri, unul la Eindhoven cu wizzair, altul la Viena cu Austrian. 


     Doi. Paradoxul Vama Veche / Durankulak. Vama Veche, aglomeratie, agitatie, nebunie. Doi kilometri si o granita mai incolo - serenity now. Noi am stat intr-un sat uitat in timp, la Vaklino, sincer va spun ca inafara unui baiat cu bicicleta, nu ne-am intersectat cu nimeni, dar cu nimeni, in tot satul oricat ne-am fatait noi prin zona. Premiza de film horror sau brainwash. La Krapets era cel mai aglomerat, dar si acolo era loc pentru toti. Bulgaria de dupa granita mi-a adus aminte de litoralul romanesc de cand eram eu copil. 


     Trei. Nu am mers in resorturi sau la all inclusive, ci am fost pe cont propriu. Am gasit o cazare rustica=fara fite, dar cu bucatarie in care am adus provizii de la Lidl-ul din Mangalia, iar cateva mese de seara le-am servit la Shabla Fish & Grill, cam cel mai bine cotat restaurant din zona. Scoicile proaspete si simplu preparate au fost top. Dar nu va imaginati mai mult de atat. Faptul ca nu e populat/turistic vine la pachet si cu unele dezavantaje. 



     Patru. Am testat multe plaje, toate ok. La Krapets plaja are aproape de doi kilometri (stiu pentru ca am alergat-o) si, desi e lume, stateam suficient de rasfirati ca sa nu imi aud vecinii. Ultimele zile, de weekend, se inmultisera rulotele, iar apa capatase o culoare turcoaz numai buna de fotografiat. La Shabla sau Tyulenovo era si mai putina lume. Arcada de stanci de la Tyulenevo isi merita drumul, iar pentru o dupa-amiaza aquapark-ul de langa Topala isi merita banii. 



     Cinci. Mai mult de jumatate din turisti sunt romani, dar de platit se plateste in leva. Nu e ca in Balchik unde merge si in lei. Se gasesc bancomate. Cel din centrul Krapets-ului nu ia comision, am aflat de la Silvie, o dam si noi mai departe, de restul habar n-am. Asteptatul la vama poate fi enervant de lung cand se aglomereaza, asa ca faceti-va bine socotelile.





SHARE:

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig