Am iesit prima oara din Europa in 2006 cand am folosit un Interrail Spania-Portugalia-Maroc cu Sim si Papi. In 2009 am postat - in trei parti - amintiri din acea calatorie, iar in 2017 le-am pus cap la cap pastrand data originala a postarii.
Daca n-ai umblat decat prin Europa, socul unei tari precum Marocul e total. Am traversat cu vaporul dinspre Spania si am intrat in Africa prin Tanger.
Prima regula e ca toata lumea se imbulzeste sa iasa. Si sa intre. In acelasi timp. E valabil pentru toate mijloacele de transport. Sa cobori din tren la o statie intermediara e sport extrem. In disperare de cauza unii isi arunca bagajele pe fereastra. Desi trenurile stau cate 30 de minute in statiile importante, lumea pur si simplu se calca in picioare. Pentru mine e inexplicabil.
Taxiurile functioneaza in sistem share. Te inghesui alaturi de alti clienti, soferul face ruta cum vrea el, la un moment dat ajunge sa te lase si pe tine. Cat sa-i dai? La mica intelegere. Reguli de circulatie? Subtiri, de baza ramane claxonul. Iar daca ceri indicatii despre cum sa ajungi intr-un loc ti se va spune, invariabil, acelasi lucru: tot inainte. De parca lumea ar avea o singura directie.
In vara caldura e ucigatoare la propriu. Sunt putini, eu si Papi printre ei, care se aventureaza dupa ora 11 pe afara. Majoritatea, cazul lui Sim, stau la umbra sau in case tapetate de sus pana jos in faianta care tine racoare. Din proprie experienta va spun ca la pranz, la masa, sunt nederanjabili. Chiar daca lucreaza ca receptioneri intr-un hotel, nu te baga in seama daca e ora mesei.
Tot din experienta personala: strategia cea mai buna sa faci o poza, e sa ceri voie inainte. Altfel, in varianta buna o sa ti se ceara niste bani, in varianta rea... ramai fara aparat. De exemplu domnul din fotografia de mai jos m-a urmarit cateva strazi bune si i s-au alaturat si alti concetateni responsabili. Eu raman la parerea ca domnul se suparase ca-l prinsesem cu mana-n nas. Nici nu mai stiu cum am scapat - si eu, si aparatul teferi si nevatamati. Pe vremea aia aveam un Nikon Coolpix s4 - ce bijuterie de zoom! Fara sa depaseasca dimensiunile unui aparat obisnuit, culisa si putea scoate poze perfecte la 10x. Practic habar n-aveai ca iti faceam poze de la distanta la care eram.
Unul din cele mai senzationale locuri din tot Marocul e piata Jemma El Fnaa din Marrakesh. Mai ales pe noapte, cand totul se anima. Pe langa bazarul propriu-zis, un labirint cu magazine in care esti bagat cu forta si unde e o jignire sa nu negociezi (daca ti se pare ca esti bun atunci cand scoti un obiect la juma de pret, think again!), piata e un loc populat de vanzatori de sucuri naturale, tot felul de artisti, dresori de serpi, negustori ambulanti, bucatari care incing la gratare enorme tot feluri de carnuri, vraci care vand diverse chestii complet necunoscute si... povestitori. Da, da, fix povestitori. Din aia care spuneau odata 1001 de Nopti. Si care poate si astazi povestesc 1001 de Nopti, dar fiindca o fac in araba sau berbera... nu intelegi o iota. Chiar si asa, e pur si simplu magic.
In Maroc principala activitate de timp liber este statul. In principiu statul degeaba la umbra. Daca ai cu ce, statul la umbra oferit de un local se asezoneaza perfect cu un ceai de menta sau cu un lapte cu miere sau cu un suc de fructe natural 100%. In Maroc astea nu te costa mult. La asta poti adauga o narghilea. Asta nu apare in toate localurile si nu e la fel de ieftina.
Bucataria marocana ofera ciorbe reci, numai bune pe caldura pranzului, in care sunt amestecate tot felul de legume greu de recunoscut. De la vanzatorii ambulanti poti sa te risti cu o gustare de tip placinta. Dupa ce vezi insa roiurile de muste si albine, nu prea iti mai vine... Mai bine niste seminte.
La felul doi, servit in mod traditional de noi undeva dupa ora 17, gasesti tajine. Tajine nu e o mancare specifica, ci un mod de a gati folosind un sistem de doua vase din lut care se pun pe carbuni incinsi. Seamana oarecum cu ceea ce poti cumpara de la Horezu. De obicei un tajine inseamna un fel de carne (cel mai des pui sau berbec) la care se adauga un mix de 2 legume sau 1 leguma si 1 fruct. De exemplu: tajine poulet avec de olives et des frites. Daca iti urmezi instinctele, nu prea dai gres. Am fost trei oameni si nici unul nu a avut nicio problema cu mancarea cat am fost acolo.
Asa cum am invatat mai tarziu, prezenta numeroasa a felinelor domesticite intr-un oras nu inseamna decat un singur lucru: au multe rozatoare!
Arta negocierii depaseste orice limita. Te iau cu forta din strada, te baga in magazin, te descos, iti prezinta toata marfa. Daca ramai pe aceeasi pozitie ca la inceput: nu doresc sa cumpar nimic, se isterizeaza si te evacueaza din magazin. Nu iti fac niciun rau, doar sa nu te sperii de stilul vehement si vocal in care o fac. Ar face orice sa vanda orice. Si evident pretul de pornire e facut dupa cum simt clientul. Experta noastra in negocieri a reusit sa-si cumpere o bluza la 10% din pretul initial. I-a luat 2 zile! Si aflase toata istoria familiei celui care detinea magazinul.
Cu cazarea sunt doua variante. Una in care te inchizi intr-o lume "a ta", in niste hoteluri moderne, confortabile si bine ferecate de lumea "lor". A doua varianta, mergi in zona veche a orasului si cauti cazare. Intotdeauna vezi camera inainte sa platesti si cum de cele mai multe ori baia e la comun, arunci un ochi si pe acolo. E ceea ce poti sa faci sa eviti dusul cu gandacei. De care eu am avut parte.
In Maroc sunt putine locuri in care iti asezi aparatul foto pe inaltime. In general cladirile sunt mici, inghesuite, mai putin cele guvernamentale si bancile. Cele mai multe case, modeste, sunt lipsite de acoperis, facute din chirpici, dar nu lipsesc antenele parabolice. E un paradox al acestei lumi: oricat de saraca ti se pare o gospodarie, indiferent cat de in-mijocul-nicaieri-ului se afla, parabolica e nelipsita. Exista insa un loc in Casablanca unde aparatul foto si obiectivul sau devin insuficiente. Moscheea Hasan al 2-lea.
Desi nu poti vizita interiorul (doar sa-ti arunci un ochi atunci cand cineva intra sau iese) fiindca nu esti musulman, a treia moschee din lume ca dimensiuni dupa cele de la Mecca si Medina e pur si simplu fascinanta. Asezata spectaculos - moscheea e mangaiata de valurile oceanului la propriu, are proportii perfecte si detalii de bun gust. Dimensiuni care te fac sa pleci capul.
Pentru o experienta marocana adevarata e recomandat Marrakech-ul, are atmosfera speciala. Pentru o experienta jumi-juma - Casablanca, o imbinare de zone occidentale - parcuri, plaje private si publice, cladiri inalte - gen Twin Towers - cu medina, orasul vechi, inghesuit si sarac, dar viu. Iar pentru una fada - capitala Rabat. Numai cladiri administrative.
Outdoor-ul marocan te asteapta cu alte aventuri - desertul si muntii Atlas. N-am ajuns, desi mi-am dorit foarte mult, la Essaouira - un orasel transformat in statiune la Atlantic... google it si o sa intelegeti.
O femeie turist va avea cateva dificultati. Nu e nimic de netrecut insa. In primul rand marocanii nu prea vad femei. Adica le vad, dar le vad in vesmantul traditional - djellaba - adica foarte ascunse. Din proprie experienta va spun: djellaba are un efect puternic asupra oricui. Mi-am luat una si am mers cu ea la birou. Sefa s-a socat si m-a rugat sa ma duc sa ma schimb. Socurile culturale functioneaza in ambele sensuri. Asa ca si marocanii vazand femei in pantaloni scurti si cu parul in vant... fantazeaza un pic. Poate chiar incearca sa te agate cu o franceza banala. E cazul mai ales marocanilor tineri, pana in 25 de ani, mai deschisi la minte. In sens invers insa, daca o femeie abordeaza un localnic, sa zicem ca vrea directii catre un obiectiv, nu o sa primeasca raspuns. Fie marocanul va mormai ceva, fie nu, oricum se va indeparta. Asta am invatat-o observand comportamentul diferit atunci cand ceream indicatii eu sau cand intrebau fetele.
Nu spuneti niciodata nimic rau despre familia regala. Si peretii au urechi. Iar politia in Maroc are statut de Dumnezeu pe pamant. In prima zi la Tanger nu stiam cum sa oprim un taxi. Sau mai bine zis nici unul nu vroia sa opreasca la semnele disperate ale unor euro-disperati cu bagaje mari. Asa ca am incercat in franceza in fata unuia care dirija traficul. Ce a urmat e inexplicabil pentru tara din care provin: politistul a fluierat scurt, a facut un gest puternic, pe dreapta a tras un taxi. I-a zis doua vorbe. Am vazut cum ii pica fata taximetristului. Politistul s-a intors spre noi si ne-a explicat ca domnul ne va duce acolo unde dorim si ca nu vom plati nimic. Asa s-a si intamplat. In boscorodelile taximetristului peste care cazuse norocul.
Si, la final, o fotografie facuta cu timer-ul cu cei trei muschetari insisi. Plus un cos de gunoi dintr-un parc din Casablanca.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu