Pe o terasa, la umbra, o doamna grasa se leagana de pe un picor pe altul si ne aduce incet un bol adanc plin cu melci. E al doilea si nu m-as opri niciodata. Barbatul femeii e cu ochii cat cepele pe noi. Il mira apetitul nostru, al celor care nu ne-am asezat pana nu l-am auzit zicand clar si raspicat Ha caracois. Sau poate ii e teama ca plecam fara sa-i platim... Gandurile mi se misca-n cap in bataia placuta a brizei.
Scobesc dupa melci prin cochiliile lor mici si ma uit in zare. Cat vezi cu ochii albastru oceanului patat din cand in cand cu alb de ambarcatiuni despre care presupun ca orbiteaza in jurul statiunilor de dincolo de Lisabona. Cascais, unde am mers si noi la plaja, Estoril unde se tine cursa de formula 1... Intr-un colt, undeva departe, se ghiceste Cristo Rei, replica mai mica la statuia lui Isus din Rio de Janeiro.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu