miercuri, 14 aprilie 2010

Zighi


    Partea intai: Vivaldi

     Am mai calcat pe la Sighisoara acum niste ani, in plin festival medieval, si nu mi-a placut. Era aglomerat, se cersea la fiecare colt pentru o bere/o votca, iar din Turnul cu Ceas nu vedeam decat resturi menajere insirate prin toata cetatea. Mi-a trebuit ceva timp sa-mi fac curaj, dar de Paste orasul arata cu totul altfel. Cetatea e golasa – cateva grupuri mici de spanioli si greci plus cateva cupluri boeme - mai curata si numai buna de tras in poze pe zi si pe noapte.


     Turnul cu Ceas, Biserica din Deal, Scara Scolarilor, the works. Cum sarbatoarea a picat devreme calendaristic vremea a fost un risc asumat, dar intampinarea cu lapovita din dupa-amiaza sosirii a intrecut asteptarile. Burdusiti cu ce aveam mai gros am fugit in turn. In mod surprinzator ziua urmatoare a fost o zi Vivaldi. Mult soare, vant prietenos in goana noastra printre dealuri catre cat mai multe din bisericiile fortificate pe care le intalnesti de la Viscri la Biertan. Scurt moment matematic: 300 in toata Transilvania si aproape 50 in zona delimitata de Sibiu, Medias, Sigisoara si Fagaras... Unele sunt declarate patrimoniu UNESCO, asa ca sunt marcate, ingrijite si vizitabile. Altele le ochesti dupa turnul inalt si acoperisul mare, te dai jos si le dai roata. Cele mai ghinioniste sunt abandonate si uitate de lume. La Buzd a fost cel mai tare. Scara de acces inspre biserica fortificata e marcata in mai multe locuri cu “Atentie! Caine rau”. Odata ajuns sus, fiindca nu m-am putut abtine sa nu urc, am dat peste o manea duioasa si peste un miros de friptana semn ca cineva din partile locului se bucura intr-un mod special de ziua de sarbatoare.





     Partea a doua: Cohen 

     Ziua urmatoare a fost Cohen. Gri, cu amenintare perpetua de ploaie, drumuri cu gropi, poze subtiri. Bisericile fortificate incep sa se repete, asa ca dam o fuga pana la Medias. In centrul orasului - Biserica Sfanta Margareta.




     Ne plimbam cat sa constatam ca in a doua zi de Paste Mediasul pare un oras fantoma. La intoarcere ni se face dor de calutii de la Danes asa ca trecm pe la grajdurile unde Rocky, Printesa si Delfis ne trateaza cu dosul fiindca sunt la ora mesei. Evident urechile le sunt gadilate de acorduri de muzica country.

     Dupa excursia asta am ajuns la concluzia ca perceptia mea ca maneaua s-a demodat e total falsa. Iar de la gazda noastra hipersimpatica (pensiunea Citadela) am aflat ca pe langa festivalul medieval, Sighisoara gazduieste timp de zece zile la jumatatea lunii august festivalul Proetnica – un eveniment care celebreaza diversitatea – literara, muzicala, vestimentara si nu in ultimul rand… culinara. Posibil sa ne revedem atunci.

SHARE:

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig