Titlul cu aer natang cu care Mine vaganti a fost tradus la noi, i-au spus Cine zice, ala e!, nu prea ii face cinste filmului lui Ferzan Ozpetek. De fapt avem in fata o comedie de familie cu ceva greutate.
Italienii si filmele lor cuceresc sau nu suflete. E drept ca Ferzan Ozpetek e turc, nascut la Istanbul. Cinematografic insa, s-a reconvertit de tanar in Cetatea Eterna, a pornit de jos ca scenarist si regizor avand o aplecare speciala catre schitele destinului uman. Fata de filmele sale anterioare, in Mine vaganti el renunta la tema cuplului in favoarea unui ansamblu familial numeros si disfunctional, dupa reguli ce-i drept cam prea stiute, asta ii pot reprosa, si prefera un registru mult mai apasat comic fata de dramatismul peliculelor sale anterioare - La finestra di fronte (2003) sau Saturno contro (2007).
Dupa un sfert de ora trecut din film stii clar ca esti in bella Italia. O decapotbila rosie e smucita pe stradutele stramte de piatra scaldate de acea lumina inconfundabila a peninsulei. Suntem in Lecce. Personajele vorbesc mult, si mai mult, unele peste altele, intr-un circ familial intrerupt doar de consumul pastelor si al vinului. Suntem in familia Catone, posesoarea unei afaceri mostenite din tata in fiu ce implica fabricarea pastelor fainoase. Actorii au ochii patrunzatori, frumusetea fizica e la ea acasa, totul e impregnat de stil. Asa ca nu e de mirare ca pana si Tommaso Catone (Riccardo Scamarcio) , fiul cel mic al clanului, venit acasa hotarat sa-si marturiseasca homosexualitatea si visul de a deveni scriitor, face ochii mari cand o vede pe Alba Brunetti (Nicole Grimaudo), o prezenta intimidant de seducatoare. In Italia si cand esti gay te uiti dupa femei! Cam asta e concluzia mea... Singura problema a lui Tomasso e ca in cursa marturisirilor e invins de fratele mai mare, Antonio, care isi declara si el sus si tare orientarea sexuala neasteptata. Deci nu avem un gay, ci doi. Doi frati gay! Mamma mia! Ba chiar mai multi gay, pentru ca la un moment dat in scena apar prietenii lui Tomasso de la Roma. Desigur gay. Acesta e punctul in care Ozpetek ma dezamageste. Foloseste cliseul gay-ilor cu paiete colorate si se duce intr-o cheie comica gay stereotipa, povestea alunecand inevitabil in ceva subtire. Preferam oricand o prezenta mai discreta, un ritm mai potolit, dar o traire mai adanca. Asa cum Ozpetek reuseste atat de bine spre final cand roteste camera de filmat catre bunica suicidara cu prajituri (trebuie sa vedeti ca sa credeti!), un personaj mai putin prezent ca spatiu acordat, dar nodal prin mesajele pe care le transmite nepotilor. Unul dintre ele se regaseste chiar in titlul review-ului meu.
Nu pot sa nu fac o mentiune speciala pentru coloana sonora. Tot filmul se scurge in pasi de dans, intre Una notte a Napoli a celor de la Pink Martini si 50Mila in interpretarea Ninnei Zilla.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu