Jurnal culinar din Vietnam

     Intro 

     Ca sa nu aveti false asteptari, sunt un calator cu cateva continente la activ, dar un nepriceput in ale bucatariei. Sigur ca prietena imi lauda pastele cu ton si imi place sa spun ca pot sa gatesc un ou in cinci moduri diferite, dar nu sunt nici gurmand, nici chef. Nici macar n-am ca Andreea o carte despre toate mirodeniile din lumea asta. Totusi o calatorie in sud-estul Asiei ofera din punct de vedere gastronomic o experienta care, chiar si la nivelul unui novice, merita povestita si aratata. Asa ca... la drum! Adica pofta mare! Adica... inspiratie placuta!

     Vietnam

     Prima masa a fost fix cea din imagine, o supa de vita - pho bo. Am traversat doua stradute prin inghesuiala de neinchipuit a Hanoi-ului si ne-am lipit de o masuta pitica la colt de strada, afara. Vietnamezii asa mananca: in strada si aproape de nivelul solului. Am comandat ce am vazut la altii in farfurie prin gesturi si semne. Am avut parte de: carne de vita, noodles, bambus si verdeturi - sigur coriandru. Separat lime si ardei iute dupa preferinte. In Vietnam pho (se scrie cu doua accente si am aflat abia dupa vreo 5 zile de neintelegeri ca se citeste fa, exact cum auzi la noi forma de adresare catre cineva de sex feminin) e mancarea de baza. Se consuma dimineata, la pranz si seara.

     Dar tot in strada gasesti alte "mese" la care poti manca si altceva. Am ales in prima seara, fara sa intrebam inainte si cat ne costa, sa manacam la o tanti care gatea in fata noastra melci si scoici. Eu cand vad fructe de mare sunt deja in extaz. La finalul cinei, nota de plata undeva la 8 dolari ne-a socat pentru ca in Vietnam mananci de regula in strada cu un dolar. Suprataxa pentru fraieri de prima zi? Asa ni s-a parut.

     In Hanoi exista si restaurante, din alea cu care suntem obisnuiti p-acasa. Pe bulevardele principale si cu nume musai frantuzesti pentru ca odata, demult, Vietnam-ul a fost colonie franceza. Sunt ceva mai scumpe decat mancarea din strada. Deh, te regaleaza cu tacamuri, panorame si meniuri extra-Vietnam. Clar arata mai curatel, dar nu inseamna neaparat ca au si mancare mai buna.

     Vietnamul are parte de la nord la sud de o coasta mai lunga de 1000 de kilometri, nu lipsesc toate nebuniile din zona pestelui si fructelor de mare. Diferentele de pret intre pui si creveti trec ca si neobservate, iar pietele sunt pline ochi de marfa proaspata, si nu una adusa de peste mari si tari.

     Vedeta incontestabila a unei seri relaxate a fost pentru noi lichi. Eram in cautare disperata de fructe si o tanti uitata prin piata, se intunecase deja, ne-a tot imbiat sa-i testam marfa. Ne-a facut si o scurta demonstratie de cum se consuma (din doua miscari scurte ai decojit un fruct), ne-a cantarit trei brate si ne-a expediat cu un dolar si jumatate mai usori. Gustul si consistenta sunt asemanatoare strugurilor. Maria mi-a zis ca la noi se gasesc la conserva.

     Mai jos, in imagine, e primul si cel mai bun cao lao din Vietnamul nostru. L-am servit la Hoi An, facut la o taraba in piata de catre o doamna simpatica foc care ne-a servit moca si un desert - bahn it - care arata... ca un rahat (si nu ma refer la unul turcesc). Si nu, nu l-am fotografiat. Dar sa revenim la cao lao. E o traditie in zona centrala a Vietnam-ului si o portie e atat de consistenta incat nu mai vrei altceva de la o masa principala a zilei. Contine: ceva carne (nu multa, asta pare o caracteristica a bucatariei vietnameze, pun mereu putina carne), niste noodlesi anume, mai lati, (un fel de) crutoane, muguri de fasole, o mana sanatoasa de verdeata diversa, plus niste sos.

     Alt cao lao si o portie de fried wonton cu legume. Wonton-ul asta originar din China a fost adaptat de vietnamezi in fel si chip incat nu prea mai are legatura cu originalul. In cazul portiei mele era un soi de aluat subtire si crocant cu legume verzi, rosii si portocalii taiate foarte mic pe deasupra. Magia la Hoi An arata asa: pe malul apei, la lumina unui felinar, o cina romantica in doi (cost: trei dolari).

     Scula din imagine se foloseste, mai bine zis se folosea, pentru a transforma orezul in faina. Orezul este aliment de baza in Vietnam, a doua tara ca productie de orez din lume. Oamenii muncesc de la rasarit si pana la apus - nu exagerez deloc!, cu picioarele goale in campurile scufundate in apa pentru ca sa-l cultive. Nu vreau sa fac propaganda de partid, dar va spun ca nu am vazut un popor mai muncitor ca cel vietnamez.

     Asa arata postul meu de lucru de la cursul de gatit pe care l-am facut. O jumatate de zi inceputa la piata ca sa vedem cum si ce se cumpara ca ingrediente si incheiata la masina de gatit in lucrul propriilor noastre feluri de mancare vietnameze. Mai reusite sau mai putin...

  Spring rolls aka gui con. In cazul nostru cu creveti, dar la fel de bine poate fi vorba de alte feluri de carne. Esentiale sunt si hartia de orez pe care o imbibi cu apa ca sa se inmoaie si ceapa chinezeaca pe care o asezi strategic. Sosul pe care l-am avut noi era dulce si cu alune. Sa nu credeti ca asa arata opera mea. Nici vorba, asa arata exemplificarea doamnei bucatar care ne supraveghea amuzata. As zice totusi ca ne descurcam mai bine decat neo-zeelandezii.

     First time cook? ma intreaba ea zambitor. Yes, yes. Si ma chinui sa replic ce ne arata ea: un pancake si o salata. La pancake e un pic de prajeala - ceea ce vietnamezii nu prea baga, iar in rest ingrediente clasice pentru ei: mugurii de fasole, verdeata, creveti. Bucataria lor, am ajuns noi la concluzia asta, e foarte proaspata si nu se chinuie cu simandicosenii. De aceea ne si iese cat de cat.

     PS. Ce n-am pozat si tare regret sunt cartofii gigantici dulci vanduti seara pe post de gustarica. La noi pe litoral in plin sezon cu aia dai lovitura. Garantat! Adio cucuruz, adio vata de zahar.