Room

 

     Simetria lui Room e coplesitoare. Room e coplesitor.

     Prima jumatate a filmului (sunt 52 de minute pe ceas) inseamna un thriller pur sange. La finalul ei pe ecran are loc eliberarea fizica,  ce vine acompaniata de lacrimile cathartice ale privitorului. Credeti-ma, l-am vazut intr-o hala de oameni care-si vedeau de-ale lor si tot am plans. Room nu da gres. A doua jumatate, daca e sa fac o trimitere la fizica de liceu, are loc in conditiile in care energia cinetica s-a disipat, dar cea potentiala, adunata pe dedesubt, iese din ce in ce mai explicit la suprafata. Filmul vireaza subit spre drama dura, serpuieste printre intrebari spuse si nespuse, incurajari si reprosuri si tinde, spre finalul altor 52 de minute la fel de bune din punct de vedere cinematografic si psihologic, sa marcheze o a doua eliberare a personajelor sale, cea mentala. N-am vazut performantele celorlalte nominalizate la Oscar anul asta, dar Brie Larson pentru rolul din Room merita oricand o statueta.