Plasat la granita dintre documentar, reality si fictiune, materialul lui Polisse este zguduitor. In sfera vietii private si in cazuistica intalnita la munca, cei din Brigada pentru Protectia Minorilor se zbat intre durere si revolta. Daca Intouchables e visul frumos francez, Polisse e palma pariziana peste obrazul societatii. Brutal si frust.
Maiwenn – pe numele ei intreg Maiwenn Le Besco – a petrecut mai multe luni de zile in cadrul unei Brigazi pentru Protectia Minorilor din Paris. Experientele traite acolo, oamenii si situatiile cu care s-a intersectat, au determinat-o sa scrie, sa regizeze si sa joace in Polisse. Rezultatul a primit aprecieri pozitive la Cannes si recunoasterea industriei cinematografice franceze via un numar de 13 nominalizari la premiile Cesar. Calitatea neindoielnica a peliculei e autenticitatea. O autenticitate impinsa in fata spectatorului pana la punctul la care risca sa devina terapie de soc. O autenticitate din ce in ce mai ritmata pana la punctul in care risca sa devina ametitoare. Caruselul numeros de personaje pe care se bazeaza filmul se roteste continuu printr-un mozaic nesfarsit de situatii. Nici nu stii unde atinge dramatismul nota lui cea mai acuta – in cazurile diverse si terifiante cu care se confrunta anchetatorii, dar pe care intr-un fel le astepti, sau in viata lor personala, acolo unde spectatorul este martorul unor suferinte surprinzatoare.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu