Ozark

     Serie noua de la Netflix co-produsa/scrisa/regizata de Jason Bateman. 7 din 10 episoade vazute din primul sezon lansat acum cateva zile.

     Cand centrul nu duce cat extremele. Va sa zica mi-au placut cateva lucruri la Ozark. Altfel n-ajungeam la 7 episoade. N-are generic - o idee proasta chiar si pentru binging, dar are niste pictograme minimaliste care functioneaza ca niste clue-uri pentru ce urmeaza sa se intample in fiecare episod. Are personaje secundare care intriga si isi mentin acest statut de-a lungul episoadelor - e un mos care-si traieste ultimele luni din viata intr-un subsolul de casa, un agent fbi sociopat si gay si o redneck girl cu carlionti blonzi si ochii pe bani. De fapt mai toate personajele feminine il au pe vino-ncoa. Nevasta care l-a tradus pe protagonist cu un avocat mai in varsta are si fler pentru afaceri, fiica adolescenta are corp de inotatoare si trasaturi de Sofia Coppola. Atmosfera cu totul e convingatoare. Exista un element de teasing sexual, coloana sonora e bunicica.

      Dar toate lucrurile astea bune sunt periferice. In centru e un personaj slab, moale, insuficient conturat, interpretat pe pilot automat de Bateman. Tot ceea ce il preseaza nu are suficienta greutate imediata. Zbaterile lui - gen creionul si foaia - ating apogeul penibilului intr-un monolog pe o barca din care-si baga capul in apa din proprie initiativa. E foarte greu de indurat - episoadele 2 si 3 sunt slabe. Abia la finalul episodului 4 apare la orizont un rival nou, potent. Si tot peisajul din Ozark se reaseaza mult mai inspirat din punct de vedere al criminalitatii. Asta pana la episodul 7 - scris intr-o lene vecina cu nepasarea. E momentul in care, daca ai un minim respect de spectator, lasi balta Ozark-ul.