Gary Oldman si Winston Churchill, asa ca m-am dus.
Despre cum o secventa poate sa strice un film.
Pana la coborarea lui Churchill la metrou as fi zis ca suntem intr-un biopic traditional. Concentrandu-se pe primele saptamani in functie si avand drept punct culminant operatiunea Dynamo, folosind la maxim aspectele amuzante si ludice ale personajului ca sa prinda la public si mizand pe o prestatie surprinzatoare a lui Oldman care sa smulga laude si premii. 100% reteta.
A venit insa secventa cu pricina. Winston coboara la metrou, intr-o liniste sublima da mana cu toti cei din vagon, ii intreaba ce vor sa faca, acestia striga in cor vrem sa luptam, vrem sa luptam. Inclusiv o fetita angelica. Winston incepe sa citeze din Cicero, dar se cam poticneste. Si un tip de culoare, cu haine frumos apretate si zambet perfect, continua citatul. Winston termina citatul odata cu el si ii multumeste strangandu-i mana. Fals, gros si stupid. 100% esec.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu