Sogo

     Sambata la pranz, in timp ce asteptam avionul intarziat care sa ne duca in Italia, m-am intalnit pe acel unic culoar prin care trec toti cei care pleaca pe calea aerului din Bucuresti cu orl-ista Marei. Pentru ca Mara a avut mereu probleme cu mucii si urechile si pentru ca noua ne-a placut de ea - o vizitam de cateva ori pe an. Am si botezat-o: Sogodica sau, si mai scurt, Sogo. Dupa numele ei de familie.

     Mirati amandoi de intalnire, i-am spus ca noi mergem in vacanta in Italia. Roma? a intrebat ea. Nu, nu, la Pescara. Pastele si inghetata sunt la fel de bune peste tot in Italia, am glumit eu. Dumneavoastra incotro? Eu... nu plec in vacanta, eu o sa plec de tot. M-a vazut ca m-am blocat asa ca a continuat: la Bruxelles, ma mut acolo. Paream in continuare pierdut asa ca mi-a aruncat un colac de salvare. Telefonul ramane activ, asa ca ne putem auzi oricand. Nu-mi aduc aminte cum i-am raspuns...

     Culoarul acela de pe aeroport merita un reportaj al sau sau mai mult. De pe el pleaca doctorii, it-stii si inginerii. Pleaca la Bruxellles, in Scandinavia sau in Noua Zeelanda. Nu inventez destinatii sau povesti. Va spun de oameni pe care ii cunosc si care au ales sa plece din Romania. Poate suna dur, dar pe acel culoar ar trebui deschisa o carte a ultimului gand. Ultimul gand al celui care pleaca sa traiasca in alta parte. Poate si el are nevoie sa ne spuna un ultim gand, sa plece mai impacat. Poate si noi avem nevoie sa-l auzim, poate un torent de astfel de ganduri ne-ar ajuta cumva.