Ca si Ida, Cold War e cinema adevarat.
Alb negru si 4:3 in care vizualul e pus la lucru ca la carte. Planurile in profunzime, incadraturile, locatiile, expresivitatea actorilor, coloana sonora, lumina fac sa nu mai fie nevoie de multe cuvinte. Povestea e simpla, dar incarcatura emotionala maximizata. Poate si pentru ca in deschidere am auzit ceva de genul regizorul Pawel Pawlikowski s-a inspirat din povestea de dragoste a parintilor sai. Chestie pe care la final o rumeg indelung. Oare el e baietelul blondin de la finalul peliculei? Daca e asa, atunci...
Must see intr-o sala de cinema. Ideal pustie. Nu sunt vreun pustnic, dar am avut in dreapta un cuplu tanar cu o ea suferind de ADHD. A mancat sarat si apoi dulce din pungi fosnaitoare. A baut apa, a butonat pe telefon. Ultimul sfert de ora si-a batait picioarele de nerabdare. Si cu toate astea, langa ea, eu am ramas netulburat gratie lui Cold War.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu