Sa fi fost vara lui 2004. N-am avut niciodata memoria datelor, dar sa zicem ca era. Tudor si Andrei alesesera sa mearga spre nord si planuiau sa se intoarca acasa prin Polonia. Ne despartiseram la Kobenhavn, eu luand-o in josul hartii de unul singur. Mai intai prin Olanda, apoi prin Belgia. Mi-aduc aminte ca aveam cu mine un aparat foto digital - primul meu digital. Era un Praktiker de 3 megapixeli. Luasem trenul si ajunsesem la Bruges devreme de tot. Eram deja de multe zile singur si ma cam salbaticisem. Cu exceptia unor telefoane in tara care umflasera nota de plata in asa hal incat Connex cerea plata anticipata a facturii, erau ore intregi in care nu scoateam un cuvant. Pentru mine era ceva groaznic. O luasem la pas pana spre centrul vechi al Bruges-ului. Evident cu o harta pe hartie drept ghid. Era o liniste de se auzeau bataile din aripi ale pasarilor. Aveam o camasa gri cu dungi rosii si era racoare. Genul acela de racoare despre care stii ca o vei regreta in cateva ore, cand soarele va fi sus pe cer. Mi-am tras deci manecile cat am putut sa scap de senzatia neplacuta de moment. Tin minte ca am facut zeci de fotografii. Dar una singura mi-a ramas in minte si-mi declanseaza suvoiul asta de aminitiri oricand o revad: aceasta strada-canal, cu case cu ziduri din caramida rosie de o parte si alta, cu barci si o terasa mignona inecata in verde.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu