Tin minte ca am vazut trailerul de la Pororoca si mi-am zis ca e cosmarul oricarui parinte, dar intr-o zi o sa vreau sa-l vad. Vremea lui a venit zilele trecute si filmul e bun, bun de tot.
Multa empatie in cazul meu. Clasa de mijloc, familie relaxata, dar nu perfecta. Si apoi o disparitie. Inexplicabila. Si un proces de dezintegrare lent, dar fara intoarcere si pana la capat, centrat pe personajul tatalui. Nicaieri nu simti minutele, desi pelicula sare de 140, pentru ca scenariul si regia iti propun mereu o directie in care neuronii tai sapa. Si spera. Au fost multe momente cand mi-am imaginat povestea ducandu-se intr-un soi sau altul de izbavire. Desi, inevitabil din titlu, stii ca n-o sa se termine bine. Pororoca e categorisit peste tot drept drama, eu am perceput un element thriller ce pulseaza neincetat inlauntrul sau. Bogdan Dumitrache la superlativ.
No picnic cum zic eu, dar Pororoca intra intr-o lista scurta a filmelor romanesti de vazut.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu