Debutul in lungmetraj al lui Andrei Cretulescu, o alta "recuperare" romaneasca pentru mine.
Scurtmetrajele semnate de acelasi autor traiau pentru mine. Il aveau pe vino-ncoa, personaje cu atitudine, coloana sonora, o doza de nebunesc. Lungmetrajul insa, desi le pastreaza pe toate cele enumerate mai devreme, e mort de-a binelea. Desi pleaca de la o premiza care mi-a trezit interesul si unele cadre mi s-au parut eye candy. De ce? E o treaba legata de emotie, nu ma face sa-mi pese de niciunul din cei doi barbati ramasi sa-si oblojeasca ranile dupa disparitia femeii iubite. Mai am o buba si cu dialogurile. Uneori imi lipsesc, alteori, atunci cand sunt, imi zgarie timpanul. Si a treia chestie tine de supraexpunerea lui Pavlu. Scurtmetraje, lungmetraje, seriale, reclame, voice over... Ma astept, cand uit sa pun hartie igienica la buda, sa-mi arda una dupa ceafa in timp ce-mi susura despre un model nou in trei straturi.
Nicio pierdere daca nu l-ati vazut.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu