In deschiderea AIFF3 la Cinema Pro. Mereu imi zic sa nu mai merg la deschideri, mereu gresesc. In cazul de fata au fost intr-o ordine oarecare: caldura infernala, sala n-a avut aerul conditionat pornit nicio secunda, vecinii care fusesera parte din productie si care vorbeau nonsalant la telefoane in timpul vizionarii, unicul lor scop fiind sa vada daca apar pe end credits si absurdul de a urmari, inainte de inceperea filmului, fix trailerul acelui film, sa-mi explice cineva logica in chestia asta... Un lucru fain a fost prezenta in carne si oase a lui Jacques Audiard. Omul sinonim pentru mine cu Un Prophet a fost elegant, jovial, cu umor.
Sisters Brothers e un western cu de toate. Intr-o reteta apropiata cu recent vazuta colectie semnata de fratii Coen, Ballad of Buster Scruggs. Moartea se produce zgomotos si fara prea multe intrebari. E dog eat dog de la un capat la altul, e gold rush despre care stii ca duce intr-un singur loc - o groapa sapata la marginea drumului. Dar dramatismul si existenta la limita vin mana-n mana cu o doza foarte necesara de umor si autoironie. In cazul de fata fratii Sisters - Joaquin Phoenix si John C. Riley - au personalitati si planuri de viitor divergente. Aceasta relatie tine filmul viu si interesant in primele doua acte. Ultimul act are marca Audiard all over it.
Va intra in cinematografe in curand si, dincolo de faptul ca e mult efort romanesc in spatele realizarii sale, chiar poate fi vazut de un public larg. Nu e vreo fita de festival.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu