Alte 7 etape scurse din sezonul 2019/2020 au adus cateva clarificari.
La varf Liverpool a ajuns la un avans de 11 puncte fata de City. Cormoranii au deja o mana pe mult ravnitul si asteptatul titlu, doar o scadere serioasa de forma ar putea sa schimbe soarta sezonului. Chiar daca au castigat la limita cateva meciuri, Liverpool arata maturitate si concentrare. City joaca in continuare un fotbal foarte bun - au cel mai bun pasator, cele mai multe goluri inscrise si cele mai multe pase reusite, dar ceva le lipseste. In defensiva, incaseaza prea mult si prea usor. Mendy e o umbra a ceea ce a fost. Lipseste ancora Kompany, lipseste spiritul lui City. Nici in fata nu e de fapt roz. Kun si Silva sunt mai batrani si mai des accidentati, iar Gabi Jesus e de multe ori absent nemotivat. La nivelul asta nu ai voie sa dai blank dupa blank. Singura lumina e KDB. Belgianul a fost singurul caruia nu i-au tremurat picioarele, ba chiar a reactionat cu un orgoliu si o determinare care ii dovedesc clasa. Sterling sau Bernardo nu sunt din aceeasi liga. Sau poate primul deja se gandeste la Real Madrid. La coada clasamentului, Watford a pierdut 1-2 dupa ce a condus-o 1-0 pe vecina de suferinta Southampton si pare condamnata sigura la retrogradare.
Spurs s-au despartit de Pochettino. Trist, dar necesar pentru ca echipa parea blocata mental si toate solutiile incercate esuasera. Solutia de a-l instaura pe Mourinho... nefericita. Rezultatele imediate au fost bune si cu cateva victorii legate, Spurs au urcat semnificativ in clasament. Dele Alli s-a trezit la viata. Ce va fi insa pe termne lung? Poate Mou sa se curete de rugina, sa nu cada iar in dramatisme, sa nu-si critice elevii, sa nu-i puna sa se bage cu fundul in poarta? Poate Mou sa nu fie Mou? Cred ca Spurs au gresit apeland la portughez, dar mai vorbim despre asta peste un an. Cei de la Arsenal s-au despartit de Emery. In sfarsit! Ce am vazut din partea tunarilor a fost jalnic in ultimele luni. Pepe nu s-a integrat inca, ok, dar cu lotul lui Arsenal nu poti sa baltesti sub locul 8 in EPL. Ai in fata un Lacazette si un Auba! Iar mental echipa era praf.
Leicester City again! Surpriza, desi unii o vedeau in top 6, sunt Vulpile. De cand am facut eu poza clasamentului, au mai castigat un meci, sunt pe 2 cu 32 de puncte. Defensiva solida, Ndidi recuperator de incredere, in fata cu un James Maddison cu sclipiri si un Jamie Vardy in vana, ce sa-ti mai doresti? Sa o ajunga pe Liverpool nu sunt sanse, dar sa o intreaca pe City da. La City pierderea sperantelor la titlu va trage echipa in jos, in vreme ce locul 2 e o miza in sine pentru Leicester.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu