duminică, 12 ianuarie 2020

Despre succesul la box office al lui 5Gang: un altfel de Craciun


      Am fost sa vad 5Gang-ul in primele zile de ianuarie, dar am plecat la Sibiu si abia acum apuc sa scriu doua vorbe despre el. Cand m-am dus eu sa-l vad era deja cel mai bun debut romanesc de nu stiu cati ani incoace. Intre timp a virat serios spre top 10 incasatori cu lansare in 2019. Ceva inimaginabil pentru mintea mea - in 2019 au fost doua romanesti comerciale care s-au batut pentru un loc cu alde Marvel-uri, Fast & Furious-uri sau Frozen-uri. Din start deci chapeau pentru succesul la public repurtat.

     Ca paranteza - 2019 e un an atipic in istoria recenta a box office-ului romanesc, dar cu siguranta replicabil - in majoritatea tarilor exista cateva titluri locale care se bat de la egal la egal cu francizele cu bugete uriase. Trebuie doar sa intelegi ce vrea publicul si sa livrezi pachetul corect - produs+promovare+programare & distributie. De data asta feeling-ul meu e ca nu suntem in situatia cu o floare nu se face primavara, ci in aia cu drumul cel bun. Unde prin bun inteleg ca e nevoie si de filme care sa faca bani, nu doar de filme premiate in festivaluri care nu aduna spectatori acasa.


     In salile de cinema succesul la noi si oriunde are mare legatura cu tot ce inseamna marketing. Si 5Gang e un produs bine gandit. Targetul e foarte clar - 6-12 ani si produsul curatel, cumintel (la fel cum Oh, Ramona! mergea pe un 12-20 fiind acneeic cu perdea). Bugetul e mic, dar numele locale sunt extrem de atractive pentru target si promovarea s-a facut la greu in online, adica fix unde trebuie. Avantajul cand te duci dupa publicul tanar e ca el ajunge relativ usor in sala de cinema. Pentru ca o frecventeaza oricum. Si nici nu e asa pretentios. N-a vazut asa multe si inghite mai pe nemestecate. Mai mult - s-ar putea sa fie dispus sa revada filmul tot in cinema. Un film precum Maria, Regina Romaniei presupune un public mai in varsta, dezobisnuit de mersul la cinema si mai pretentios. Nu e imposibil, drept dovada ca si acest titlu de esenta istorica s-a miscat bine la box office in 2019 (2.8m RON nu sunt deloc de lepadat). Alta chestie desteapta e legarea filmului de ideea de Craciun si valorile sale (vezi si 2 filme Ho Ho Ho care vanau aceleasi emotii). Fiind vorba de un film de Craciun programarea in cinematografe vine, desigur, in decembrie. Unde consumul la noi e in varful sau anual. Deci la fix ca sa maximizezi incasarile. Chit ca in film nu vedem nici macar un fulg de nea... (sa zicem ca de vina e bugetul). Chit ca implicit se promoveaza si valori contrare celor promovate explicit... Dar nu-i pot reprosa asta lui 5Gang cand ditamai Disney e mama si tatal lor cand vine vorba de duplicitate in valori promovate...



SHARE:

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig