Imediat dupa ce ai mei au vandut casa in care am
copilarit - lucru pe care il regret si acum - si aproape de varful boom-ului
imobiliar, mi-am luat un credit ipotecar si cu partea mea de bani de pe casa plus imprumutul
am cumparat un apartament la intrarea in Pantelimon. Aproape instantaneu a
debutat la fata locului un santier cu toate cele. Zugravit, parchet, termopane,
schimbat obiecte sanitare, mobilat. Si, la fel ca in cazul oricarui santier
din Romania, lucrurile s-au intins pe o durata din ce in ce mai
mare, tinzand spre insuportabil. Mi-aduc aminte cum sambata si duminica
preferam sa merg la birou decat sa stau in noua mea casa, iar produsele de la
patiseria din coltul blocului de patru etaje devenisera micul dejun obisnuit.
Intr-o seara, enervat ca ma tot impiedicam de cutii, am decis sa instalez
calculatorul. Sigur ca in tot praful ala nu era cea mai buna idee, aveam sa aflu asta mai tarziu, dar pur si
simplu voiam sa ma simt acasa. Am pus tot Cohen-ul
pe care il aveam pe hard si am dat play. Sa fi fost ora 20:00. Pe undeva pe la
23:00 mi s-a pus pata pe Dance Me to the End of Love si am
lasat-o pe repeat. Pe la 24:15 intre
finalul piesei si un nou inceput al ei, aud niste zgomote puternice. Opresc muzica
si ciulesc urechile. Ce sa fie, ce sa fie? Se aud iarasi bataile si realizez ca
cineva e la usa. La usa mea! Avand in vedere ora si situatia imi imaginez ca e
destul de probabil sa fie unul dintre vecinii mei. Vecinul.
Pana acum povestea mea nu are nimic special. Poate mai putin faptul ca sunt in
stare sa ascult atata Cohen - da, pot! Dar fix din punctul asta ea devine cu adevarat spectaculoasa si memorabila.
M-am dus la usa convins ca o sa am de-a face cu o
"urechere" vecineasca de tipul - tu stii cat e ora? asta e
bloc de oameni normali! etc. Am deschis-o avand deja pregatite niste
scuze de bun simt - nu mi-am dat seama ca s-a facut asa tarziu, imi
pare rau, bla bla. In fata mea un tip cu look geeky mi-a zambit si mi-a intins o carte - uite, asta e o
carte scrisa de tipul asta de care nu reusesti sa te dezlipesti de cateva ore
incoace. E buna si in plus cand o citesti nu se aude. A zambit, s-a intors pe
calcaie si a plecat. Inainte sa coboare scara mi-a mai zis - apropo, eu sunt
vecinul de dedesubt, Bogdan, si imi place Cohen.
Am ramas mut.
Aveai vecini interesanti...
RăspundețiȘtergere