Al patrulea si ultimul titlu din mini selectia mea virtuala TIFF in an de pandemie a fost un suedez bazat pe un caz real care a zguduit sistemul judiciar nordic.
Filmele cu ziaristi in cautarea Adevarului sunt importante. Atrag atentia unor defectiuni majore in felul in care functioneaza societatea, sunt bagate in seama la premii, dar... de multe ori nu se lipesc usor de spectator. Din dorinta laudabila de a sta cat mai aproape de povestea originala, nici Quick nu m-a prins cu adevarat. Nu exista un bad guy, vreo conspiratie sau intentie malefica in condamnarea eronata a unuia indopat cu pilule si indrumat sa marturiseasca opt crime pe care nu le-a comis. E doar un sistem fara chip, deci nu foarte potent cinematografic, in care unii vor sa vada cazul inchis, altii vor sa publice o carte, iar altii sunt prea lasi sa spuna ceva...
Nu-i exclud complet meritele - e un moment in care am avut senzatia ca victima sistemului judiciar ar putea deveni victima a doua oara, de data asta a mediei, chestie care ar fi fost mega interesanta - dar pentru cum e gandit & executat, Quick ar fi avut de castigat printr-o formula de documentar.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu