In 25 iulie 2004 la ora 4:15 dimineata am trecut granita spre Ungaria cu rapidul 370. N-as fi tinut minte detaliile astea, dar am dat peste biletul InterRail si mi le-a reamintit el. A urmat atunci o luna de vacanta in care am trecut prin garile Keleti si Nugati din Budapesta, prin cele din Praga si Stuttgart, pe la Berlin Zoo, ce fotbal am mai tras cu niste americani in curtea uriasa si verde a hostelului la care am stat!, prin Hamburg si Copenhaga. Pana aici am impartit drumul cu Tudor si Andrei. Ei au ales sa mearga tot spre nord, in Suedia, iar apoi sa se intoarca acasa mai repede decat mine cu un vapor pana-n Polonia, la Gdansk, pardon Szczecin, si de acolo cu trenul la Bucuresti.
Eu, dorind sa lungesc cat mai mult calatoria si sa-mi apar buzunarele de scorurile nordice, m-am intors in Hamburg si am luat-o catre Bruxelles, iar apoi Bruges. Stiu ca pare ciudat, dar aici m-a apucat un dor tampit de casa. Brusc, brutal. Mi-l aduc aminte perfect. Am sunat-o in tara pe Raluca. Si am tot vorbit cu ea pana am umflat factura de roaming la o suma astronomica. Cateva zile mai tarziu, dupa ce dadusem o tura prin Amsterdam unde niste betivi englezi mi-au furat cel mai jalnic tricou din lume, tocmai cand ajunsesem la Barcelona, cei de la Connex (remember that?) se agitau de mama focului sa vada o parte din bani in avans. Pe 21 august 2004 dis-de-dimineata eram iarasi la Curtici, pe sensul opus, reveneam acasa.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu