Pasajul de mai jos, din Asa sa creasca iarba pe noi de Augustin Cupsa, mi-a ramas in cap de cateva zile. Priza de constiinta aduce la un loc tristetea, frustrarea, intrebarile, frica, nevoia, setea de razbunare intr-o constructie si reconstructie din mers a scenariului mental al intalnirii cu tata.
"Mi-am inchis ochii si am incercat sa-mi imaginez ceva bun, cum ar fi aratat marea la Civitavecchia, albastruie si stralucitoare, intesata de barcute albe si argintii, as fi vrut sa le tin pe toate laolalta, sub pleoape, dar ele nu ramaneau pe loc nici de-ale naibii, saltau pe valuri si de duceau in larg, si dupa ele ramaneau aceleasi cercuri mov, verzi si galbene, care-mi jucau in fata ochilor, si m-am gandit la taica-mio, si la ce-o fi invartind el pe acolo, daca o mai fi fost pe acolo, si ce mutra ar fi facut daca s-ar fi trezit cu mine pe cap, uite asa, venind pe strada cand el cobora de la munca, sa zicem, si se ducea intr-o crasma de pe chei sa bea, ce tare ar fi fost sa ma fac ca nu-l vad, sa umblu cuminte cu mainile in buzunare, facandu-ma, chipurile, ca ma opresc si ma zgaiesc intr-o vitrina, sa trag cu coada ochiului la el, si el sa ma vada, si pe urma s-o iau in sus, si sa trec pe langa el fara sa-l salut, sa imi strang in dinti toata emotia care mi-ar fi urcat din stomac pana in gat, sa ma tin tare, si sa-l las in urma, fara s-o iau la gaoana, sa merg asa, usurel, ca la plimbare, ca si cum as fi de-a locului, cu banii mei si casa mea, si el sa ma strige, sa se holbeze intai la mine, sa se frece la ochi ca nu i-ar fi venit sa creada, si sa se apropie neincrezator de mine, si eu sa ma prefac indiferent, dar nu prea tare, ca s-ar fi enervat, mai bine sa par neatent si sa fiu si bucuros, si surprins ca m-am intalnit cu el, in nici un caz sa nu ma dau ranit ca o data nu mi-a trimis o vedere si nici nu m-a sunat, ca sa nu-i zic ca de ziua mea – sanatate si un praz verde, sa nu las sa se vada chestiile alea si sa nu ma scap ca stiam de la Varu’ pe unde umbla, sa-i fi zis ca sunt in trecere pe acolo, da, asa sa-i fi zis, ca sunt in trecere si ca trebuie sa ajung la Roma, inventez eu ceva, dar ca ma bucur ca l-am vazut, sa-i strang mana si sa merg mai departe pe strada in sus, stiind ca se uita dupa mine cu gura cascata, si la prima intersectie sa fac dreapta sau stanga si dupa colt s-o iau la fuga si de-abia cand sunt sigur ca am scapat sa urlu de bucurie. Asta chiar ar fi fost misto. Dar si mai misto, sa ma razbun pe el, era sa nici nu pun piciorul pe acolo, sa plec, pur si simplu, in lume, cat mai departe, sa sar de pe un vapor pe altul si sa ma invart prin toate tarile, numai pe la Civitavecchia sa nu-mi fac drum si sa nu caut sa-l vad cum arata, de fapt, doar sa-i trimit eu vederi lui din fiecare port, ca sa-l oftic."
PS. Poza e din arhiva mea de fotografii de familie.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu