Feliz Navidad si/sau Bon Natal

     La Bucuresti pe pista de decolare sunt -10 grade in termometru. La aterizare in Valencia sunt 15 cu plus. Fara comentarii.

     Primele poze, desi n-am venit cu trenul, le dau la Estacion del Norte. Construita pe la 1910, are o cupola imensa menita sa impresioneze, iar interiorul e lucrat hipermigalos. La fel de aranjata e si pe exterior. Pe anumite rute se practica inca o scanare a bagajelor - semn ca Atocha nu a disparut din constiinta spaniolilor.

     Femeile din Valencia nu ies cu nimic in evidenta. Oricat incearca sa compenseze vestimentar, raman banale. Nu-ti spun nimic.

     Dupa Japonia, Spania e pe primul loc la decibeli. Aici toata lumea vorbeste cu toata lumea, conversatiile se fac cu volumul dat la maxim si nici cu muzica sau claxoanele nu se jeneaza.

     Nelipsitii cersetori ma scutesc de indoieli in privinta nationalitatii lor. Mesajele de pe cartoane sunt in spaniola, alte 2 limbi de circulatie internationala si in romana: Mor de foame. Ajutor. Sau poate sunt atatia romani incat renteaza sa afisezi mesajul in romana - ca a 4-a limba vorbita in oras.

     Valencia de Craciun: palmieri plini cu beculete, targuri in pietele principale - fara stralucirea celor din Germania sau Austria. Fara vin fiert, fara zapada, dar la 12 noaptea cu 13 grade, adica fara fular sau caciula.

     Centrul orasului: biserici, catedrala, palate, piete, fantani, parcuri, baroc, gotic, modern, ingrijit, portocale, vitralii si multe graffiti-uri. La ei treaba e deja main stream si e folosita la greu in scopuri comerciale. Ornamente, mozaicuri, potirul lui Hristos - Mishu nu crede ca e pe bune fiindca Isus nu ar fi vrut sa bea dintr-un pahar de aur...

     Loc special: Mercado Central - unde negustoria supravietuieste ca acum 4 secole. Pe vremea aia familiile sarace isi abandonau copiii aici punandu-i sa se uite la cocosul de pe acoperis. Parintii se faceau nevazuti, iar proaspetii orfani isi gaseau de lucru in piata unde ajungeau sa si traiasca.

     Weather report: Innorat. Picura. 3 euro o umbrela. Sta ploaia. Se insenineaza. Vantul impinge norii ca niste barcute de hartie alba pe cer. Straluceste soarele. Se aduna iarasi barcutele. Porneste ploaia. Deschizi umbrela. Sta ploaia. Inchizi umbrela. Iarasi soare.

     Cel mai interesant loc: Ciudad de las Artes y las Ciencias. Te trezesti intr-un film sf. Alb/albastru deschis, o pelicula fina de apa, forme futuristice, multa sticla. Majoritatea cladirilor poarta marca Santiago Calatrava. Intr-un capat se afla Oceanograful - un complex imens de acvarii + un delfinariu. Alta cladire e Emisfericul in care se proiecteaza filme la 180 grade - un soi de roller coaster vizual augmentat de casca stil Enterprise pe care o porti in timpul vizionarii.

     O chestie speciala: Casa Pisicii. Pe fatada unei case obisnuite un artist a desenat o alta fatada, mai mica, pentru casa unei pisici. Cu usa, ferestre, numar, o fantana si chiar si un mozaic.

     Vorbesc si scriu in valenciana, limba obligatorie in scoala, arboreaza peste tot steagul lor, au televiziune locala, guvern regional care nu de putine ori se afla in dezacord cu cel de la Madrid, par mai degraba republicani decat monarhisti, dar il asculta pe rege de Craciun ca sa-l comenteze zile intregi dupa aceea... Asa ca mai des decat Feliz Navidad vezi si auzi Bon Natal.

Karlsruhe in preajma Craciunului

     Karlsruhe e un oras mititel (pana in 300 de mii de oameni) in sud vestul Germaniei, infratit cu Timisioara. Linistit acum, cu ceva istorie in spate, cu 6 benzi de autobanda care inconjoara orasul,... clasic nemtesc. Ca peste tot de Craciun, oamenii sunt disperati dupa shopping - asta se face mai ales pe Kaiserstrasse - cea mai lunga strada comerciala din tot landul, iar seara pietele se anima de grupuri mici care infierbantate de vin si ceai se hahaie povestind diverse. Negustorii trag obloanele la magazinele de jucarii si suveniruri pana in ora 22, asa ca dupa ora 23 pe strazi nu prea mai dai de nimeni. N-am avut mult timp la dispozitie si am ales sa merg o dupa-amaiza la ZKM - Centre for Art and Media - locul unde gasesti expozitii permanente si temporare de arta. Daca la partea de fotografii am fost receptiv, alte lucrari - combinatii de pictura-sculptura-instalatii electrice - mi-au ramas inaccesibile.

Cisnadioara si targul de Craciun din Sibiu

     Dupa ce pe Valea Oltului am prins toate fenomenele meteo posibile, cetatea de la Cisnadioara a fost un pit stop pe cinste. Doamna care iti taie biletul iti da si un lant de chei cu care deschizi, pe rand, trei lacate: de la poarta de la baza dealului, de la intrarea in curtea cetatii si de la usa cetatii. Daca ai noroc o sa vezi cetatea de unul singur, cu scartaitul usilor si cu dreptul inalienabil de a-ti baga nasul in fiecare cotlon.

     Apoi vine ex-capitala culturala a Europei, burgul domnului Johannis, Hermanstadt, Sibiul. Doua constatari din scurt, n-am stat suficient pentru o parere mai serioasa: e foarte linistit - lumea vorbeste in tacere. E doar pe jumatate renovat, pastrand traditia arhitecturala a locului. Pe cealalta jumatate e darapanat sau neglijent - ceea ce pentru amatorii de poze e un plus.

     De la targul de Craciun din Piata Mare parca ma asteptam la mai mult, dar m-am descurcat cu un carnat Thuringer cu niste castane coapte si un pachetel de migdale date prin zahar.

Tara Hategului

     Cum sa descriu Tara Hategului ca sa nu sune a cliseu? Acum cativa ani Sim a zis, dupa un weekend in Hateg, ca si-ar dori sa fie o vaca acolo. Da, O VACA. Sa pasca iarba aia verde, langa un izvor plapand, sub cerul ala albastru, privind muntii aia inzepeziti in mijlocul verii. Cu un singur amendament totusi: sa i se dea voie sa bea si cate o bere Hategana din cand in cand.

     Ideal pentru Hateg e sa ai masina. Nu e insa imposibil fara. Exista un tren de noapte din Bucuresti care te lasa la 5 dimineata in Deva, iar de acolo exista microbuze in toate directiile. Si, din proprie experienta, se poate face lejer autostopul. Drumul cu masina inseamna si defileul Jiului, un drum in stare proasta, dar cu peisaje misto.

     Ce e de vazut? Cu siguranta biserica din Densus. Un loc cu o istorie interesanta: nu se stie exact de cand dateaza biserica, cert e ca materialele si stilul in care e construita trimit la perioada dominatiei romane in Dacia. Cea mai exotica explicatie e ca Densusul a fost locul de ingropaciune pentru un mare general roman. Inauntru iti atrage atentia faptul ca o icoana are ochii si gura ciobite. La inceput crezi ca e o intamplare, dar incet incet iti dai seama ca de fapt niciuna dintre icoane nu are ochii si gura intacte. Am primit explicatia de la preotul de acolo. Fiind o biserica din piatra, nu putea fi arsa de migratori. Neavand la dispozitie timp sa o darame caramida cu caramida, ei au ales solutia distrugerii icoanelor. Prin ochi si gura sfintii comunicau cu oamenii, asa ca barbarii (destul de fini in rationament, nu-i asa?) le-au scrijelit una cate una. Undeva dupa anul 2000 clapaugul print Charles a vizitat locul si, foarte impresionat, a donat sume importante pentru restaurarea bisericii. Pozele mai vechi dezvaluie un Densus negru-verde, in vreme ce acum finisajul pietrei da un aspect gri-alb cu urme de rosu.

     De la Densus faci 2 pasi si o saritura si esti la Sarmisegetuza, Ulpia Traiana, a nu se confunda cu cetatile dacice aflate in zona, dar in munti. Alte biserici, vechi si deosebite, se gasesc in zona... la Santamaria Orlea, la Strei Sangeorgiu, imi scapa una - una deosebita.

     La intoarcere merita vazuta rezervatia dendrologica din Simeria. Are istorie si traditie, ceea ce e important cand vorbim de copaci care nu cresc de pe o zi pe alta, e foarte ingrijita, iar vara e plin de fluturi care abia asteapta sa fie fotografiati.

Insemnari din Moldova

     Cura de verde si manastiri pe plaiuri moldave. Fara sa vrem, am nimerit odata cu Programul Paste in Bucovina trambitat peste tot de coana Udrea. Un pic de kitsch, niste mash-uri cat casa, cateva postere cu Traseul Oualelor Incondeiate si cam atat. Traseul e mai degraba al Oualelor cu surprize - drum in lucru cu o singura banda pentru cele doua sensuri sau drum care arata ca dupa bombardament. De-aia am si facut cale intoarsa din drumul spre Manastirea Probota... Personalul din pensiuni si restaurante e usor neindemanatic si rareori comunicativ. Ici-colo cate un om care stie sa iti spuna cate o istorie a locului si sa te intrebe de sanatate. In concluzie: multa gargara oficiala (pe care sunt sigur ca ministresa o va folosi la maxim), ceva continut si un strop de autenticitate.

     Multe berze. Cuiburi mari pe stalpii de tensiune. Cateva cuiburi la fiecare kilometru. Multi caini. Simpatici, iti apar cand nu te astepti, inclusiv pe sosea. Si foarte mici. Talie pitica. Nu-mi dau seama care e explicatia... le dau asa putina mancare incat doar cei cu stomacul mic isi duc mai departe mostenirea genetica? Moldova berzelor si a cainilor pitici. 

     Manastiri, bisericii, chilii, schituri. Modalitati traditionale de decorare, pictura exterioara, motive specifice, firide in care se picteaza sfinti, acoperisuri tip ciuperca a caror umbra pastreaza pictura. Maicutze, calugari. Vechime si istorie. Dar si un prezent care navaleste peste. La Putna e jale. Gipane negre inghesuite in parcare din care se dau jos ochelaristi (de soare) cu mandrel lor domnite. E ca la un asalt. In schimb la Patrauti suntem vizitatori unici. Dam o roata bisericii. Citim ca inauntru se afla singurul chip pictat al lui Stefan cu barba. Usa e inchisa. Aia e. Apare un domn care se grabeste sa bata toaca. Apoi ne deschide si ne povesteste istoria lacasului. Pictura e aproape innegrita. De la 1487. Il vedem si pe Stefan. O barba roscovana si mica.

     Apropo de Stefan. Asta e brandul local. E un amestec de istorie, mandrie si evalvie. Se declina in toate modurile posibile: Hotelul Arcasul, Gogoasa Infuriata a devenit Gogosica Vitejica, iar din cativa boscheti de pe un deal de la Putna iese un STEFAN de toata frumusetea care sa rivalizeze cu Hollywood sign-ul.

     Sucevita. Dau o poza, ma uit sa vad cum a iesit cand, prin fata mea, trece Base cu nevasta-sa. Ma uit imediat in jur. Marcaj flexibil. Un om la deschidere. Probabil ca deja m-a scanat si m-a inclus la categoria: no danger. In urma lor inca un om, tot civil, mai bine facut. Lumea incepe sa se anime. Se trage in poza cu "domnu' presedinte". Se fac schimburi de urari. Se strang maini. Lumea il momeste pentru o sedinta foto cu peretele de nord - cel mai bine pastrat - al manastirii. Se strang si mai multi oameni. Il iau la rand pentru poze. Ca la mare cu maimuta. Numai ca aici e gratis. Ma rog, aproape gratis. Base spera sa stranga voturi... Numar cati presedinti au luat 2 mandate consecutive. Inafara de Ilici cu '90 si '92... nu mai gasesc altul. La toamna pica. Sunt sigur. Ups & downs.

     Ca in Maramures anul trecut vad foarte multe case noi, abia construite, multe inca la rosu. Si aici sunt ditamai casoaiele, 2-3 etaje, cel putin 140 de metri amprenta la sol. Nu inteleg de unde megalomania asta. Mi-e greu sa cred ca toti au familii asa numeroase. Oricum inteleg de ce Dedeman e atat de optimist cu privire la vanzarile de la noi chiar si in perioada de criza. Sunt atatea case care trebuie puse la punct. Oamenii au tras pe afara la greu si cheltuie in tara. Dedeman e cel mai puternic advertiser in outdoor din Suceava.

     Cateva constatari despre sucevean: conduce o masina germana, cel mai probabil Audi, asculta cu placere Holograf (la radio Iasi, in restaurantul Latino, in masina la semafor), ia virajul de stanga foarte larg, atat de larg incat ai senzatia ca trage pe dreapta. Cand, de fapt, isi ia doar avant.

    Must have-ul absolut din Bucovina: Ciocanesti. O comuna pierduta din drumul principal, cu case speciale - zeci de modele populare pe peretii exteriori, cu un muzeu al Oualelor Incondeiate in care o doamna care sta in frig iti povesteste cu zambetul pe buze despre cum se fac minunile de maiestrie si rabdare, despre istorie si despre obiceiuri de demult. Si vezi si o poza cu o fata din Ciocanesti care castiga in 1905 un concurs de miss la Cernauti... Drept premiu avea parte de o plimbare in caleasca la Viena.

     Must have-ul absolut numarul doi: Manastirea Arbore. E mult mai putin vizitata, e acolo o doamna care iti povesteste cate-n luna si in stele, ai intreaga experienta bucovineana stransa la un loc si, daca ajungi intr-o dupa-amiaza cu soare, poti face o fotografie uimitoare.