Monday, July 27, 2009

Jurnalul din Peru: part 1

Despre drumul pana acolo, peruanii si primele impresii

     Trezit la 3:15. Taxi, primul avion si escala la Amsterdam. Un ceai. O ploaie marunta si deasa, bine ca mergem mai departe. Zborul 2. Ala mare. 13 ore pana pe Jorge Chavez International. Bag 2 filme, ma joc la cub, citesc din Lonely Planet Peru. Trec neasteptat de repede, ultima ora - evident cea mai grea.


     Orice apa curgatoare ar parea minuscula la inaltimea asta... exceptie Amazonul. Pare gigantic.

     Cand mergi cu trenul sau cu masina simti incet-incet cand treci dintr-o tara in alta. Cu avionul totul vine dintr-o data. Bum, esti in alta lume! Aproape toti lucratorii de pe aeroport au masti pe fata. AntiAH1N1. Sanchi. E de forma. Guvernul trebuie sa arate ca face ceva. La fel cum faceau la noi cu carpetele cu solutie antiaviara pe sosele.

     Copiii sunt absolut senzationali. Foarte frumosi, simpatici, curiosi. Tinuti in spate de mamele lor in fasii de panza viu colorate privesc lumea inconjuratoare. Pana sa ajunga adulti se intampla ceva. Poate e vorba de conditiile naturale - clima, altitudine etc. sau de stilul de viata - peste 50% din populatie traieste sub limita saraciei. Cert e ca adultii ajung sa fie... uratei. Ridati, imbatraniti inainte de vreme, neingrijiti. Cu toata mezcla produsa (amestec de indigeni cu spanioli si asiatici) portretul robot e la fel cu cel descris de Bingham in anii '40: peruanul tipic e mai degraba scund, corpolent - fiindca a trebuit sa care dintotdeauna cu spatele greutati foarte mari (inafara de lama nu avea alte animale domestice care sa care, iar lama nu are foarte multa forta), ten maroniu, parul negru si drept, ochii un pic migdalati. Femeile sunt departe de orice ideal de frumusete si au o tendinta parca genetica spre ingrasare - nu de tipul obez, mcdonaldist sau american, ci una a fundului - genul pe care o vezi la negrese.


     Primul soc: se conduce mai rau ca in Bucuresti. Benzi neclare, desi 3 la numar, foarte aglomerat, semnalizarea optionala si mai degraba din claxon sau dat din mana, mers bara la bara, apostrofari. Trecerile de pietoni, desi sunt acolo, nu exista pentru soferi. In Lima riscul de a fi furat e mai mic decat cel de a fi calcat de o masina. Parc auto foarte vechi - un american catre un altul: Now you know where all the chevys are gone. Peru pare un cimitir de masini americane inclusiv pick-up-uri Dodge pe care localnicii le pretuiesc. Plus vechituri europene. Masinile noi sunt mai degraba japoneze. E plin de Tico-uri si Matiz-uri (Spark de la Chevrolet). Luxul suprem se numeste Toyota. Ca la Bucuresti smecherii au gipane. In rest plin de microbuze. Superpoluante.

     La Lima e greu sa respiri nu din cauza altitudinii, ci din cauza noxelor deversate de rauri intregi de minibusuri care curg de la prima ora pana tarziu in noapte pe bulevardele principale ale orasului. Sa ne lamurim cu ceva: Lima e uriasa. Impartita in vreo 20 de districte cu primarie proprie, orasul numara 10 milioane de locuitori. Peru cu totul are 27 de milioane. 1 din 3 sta in Lima. Plin si de taxiuri. Nu exista aparat, totul se negociaza. Intotdeauna la plecare. Ca sa n-ai surprize. Ca la noi in anii ´90. De altfel in multe locuri in Peru se negociaza, dar nu e acelasi stil ca la turci sau la marocani. Acolo clientul e luat cu forta si bagat in magazin, iar la pret daca nu scoti sub jumatate din pretul initial e clar ca ai luat teapa. Aici lumea e mai calma, mai asezata. Ceva de 10 soli (moneda lor nationala, nuevo sol) poate fi cumparat la 7. Cam atat sunt dispusi sa lase.


     La fiecare semafor din marile intersectii gasesti un soi de artisti locali. Fac jonglerii cu mingii, cu steaguri, cu torte, canta la diverse instrumente, iar la final trec sa colecteze ceva maruntis. E un spectacol fascinant pentru cei obisnuiti doar cu spalatul de parbrize sau celebrul "dati-mi si mie un ban". De pe drum vezi saracia. Saracie lucie. Aflam ca in Lima vin mereu tineri dinspre zonele rurale in cautarea reusitei care de cele mai multe ori nu se intampla. Renunta la pamanturile parintilor, nu mai accepta conditiile vitrege de viata si isi incearca norocul la oras. Dar banutul se arata foarte rar. Miraflores e exceptia, un cartier altfel. Constructii inalte, betoane si sticla pe buza oceanului, culori frumoase, totul ingrijit, terenuri de sport, surferi, joggeri, animale in lesa plimbate de bone, cafenele, mall sapat in piatra. Locatia clasica in care ajung turistii.


SHARE:

No comments

Post a Comment

© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig