Intro@La Superba
Genova, al saselea oras ca marime din Italia si cel mai mare port al tarii, isi merita pe deplin porecla de La Superba. Prin labirintul de stradute din orasul vechi denumite caruggi, doar numele si suna minunat, te scurgi spre Porto Antico - acolo unde s-a investit zdravan intr-un acvariu imens, cu o oprire obligatorie la o focaccierie. La Superba e peste Milano, peste Bologna, peste Catania.
Acvariul & around
Piperat ca pret - 19 euro/intrarea, dar meritat. Pentru acvariul din Genova, cel mai mare din Italia si unul din cele mai mari din Europa - probabil la lupta cu Valencia, e ideal sa prindeti o zi din timpul saptamanii ca sa nu va inghesuiti. La mai mult de 1 milion de vizitatori anual... e greu, dar nu imposibil. Luati-va cel putin doua ore si jumatate, chiar trei daca priviti meduzele ca pe manechine si nu va puteti opri din fotografiat. Cazul meu. Cladirea ce gazduieste acvariul e parte dintr-un ansamblu arhitectural ce mai include un lift panoramic rotativ (inca 5 euro, meritati si ei pentru priveliste), o biosfera minuscula (alti 5 euro, aruncati complet pe fereastra) si alte cateva elemente arhitecturale - habar n-am cum se numesc - care dau foarte bine in tabloul general.
Boccadasse
Mai intai pronuntia. Boca - dize (cu i de la inalt). Nu ma intrebati de ce asa si nu altfel, n-as putea sa spun, cert e ca m-am facut de ras cu bocadeze de vreo doua-trei ori pana sa-mi intre in cap pronuntia localnicilor genovezi. Boccadasse e un fix un colt de oras, in nord estul Genovei, doar ca altfel decat oricare altul. Motiv pentru care pictorii, fotografii si turistii sunt prezenti la datorie. La capatul lui Corso Italia (din centru la vreo 30 de minute de mers pe jos, cu un autobuz de la gara centrala in vreo 10 minute sunteti acolo), Boccadasse e un petec la mare. Cateva cladiri imperfecte, golf bolovanos, barcute lasate la uscat si cetateni - localnici si turisti deopotriva - care se relaxeaza cumva inghesuit, dar suspect de linistit pentru Italia, cu o inghetata sau o carte la soare. Marginit intr-o parte de un castel renovat, de la inaltimea caruia poti vedea panorama locului, iar in cealalta parte pierzandu-se in stradute serpuite de-a lungul carora locatarii isi intind nonsalant rufele la uscat in strada, Boccadasse ofera o senzatie de liniste nepamanteana.
Passeggiata Anita Garibaldi
Daca dati un search cu see & do la Genova, primul lucru in topul tripadvisor e o plimbare de vreo 2 kilometri pe malul marii in suburbia Nervi (ajungeti acolo si cu un autobuz de la gara Brignole din Genova in cel mult 25 de minute, adaugati inca cel mult 15 de asteptare). Review-urile sunt suspect de pozitive pana la momentul la care ajungi sa te plimbi cu stancile stropite de valuri pe mana dreapta si cu terasele mignone raspandind aroma de cafea si inghetata pe mana stanga. In doua silabe: di-vin.
Reflexii genoveze
In tot weekend-ul genovez mi-au sarit in ochi tot felul de reflexii. Cele mai bune dintre ele...
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu