joi, 11 mai 2017

Jurnal bolognez: part 3

     Ne trezim de voie si petrecem toata dimineata pe lene maxima, dar vrem sa ajungem departe azi - pe un deal din afara orasului, la biserica Sf. Laurentiu. Statia de titicar e la 2 pasi de noi, dar inainte e musai sa testam cate un croissant de la vecinul de peste drum. Titicarul vine si pleaca fara sa ne ia - e plin ochi. Soferul ne asigura ca in 5-10 minute va sosi urmatorul. Urmatorul se dovedeste a fi un minibus de 20 de locuri cu copertine de plastic transparent ca sa vezi orasul si casti incluse in pret ca sa mai afli una alta de pe drum.

     La destinatie e o aglomeratie de nedescris. Ai nevoie de nervi de otel si ca sofer, si ca vizitator. Mara culege floricele si ne zice ca ea vrea acasa, la olita. La intoarcere luam chiar titicarul spre deliciul ei - e pur si simplu incantata de hurducaielile la care suntem supusi. Pentru un adult minibus-ul e alegerea potrivita. Inconjuram stadionul Dall'Ara si vocea ghidului ne informeaza ca stadionul a fost construit in vremuri fasciste si ca la intrare trona o statuie a lui Benito calare. Si eu care aveam impresia ca Bologna e chinesenta stangii italienesti. Tot in ordine de idei politica: pe multe ziduri e scris cu spray NO RENZI. La radio am auzit de dimineata ca omul a castigat, n-am inteles si ce a castigat, dar pe mine ma roade altceva. NO RENZI asta e o lucratura proaspata, identica - aceleasi 2 tuburi, unul negru, altul rosu - in tot centrul orasului, si pe alocuri barbara. Cum sa slutesti un perete cu asa ceva, fix langa o icoana din secolul 17 protejata de municipalitate cu un geam gros.

     Fac doua drumuri la supermarket. Primul inainte de ploaie, al doilea dupa. Aici de 1 mai e program de duminica, cu pauza generoasa la pranz. Ploaia se intampla cu o punctualitate de gentleman, intre 14:00 si 16:00, asa ca la 17:00 se da startul unei cautari noi de inghetata: catre Sorbetteria Castiglione. Ne-am documentat, e una din cele mai bune din oras.


     Mishu: O sa murim mancand inghetata.Eu: Cred ca da. Mara nu zice nimic, dar mananca de zor inghetata. Clasamentul nostru e dat peste cap, eu eram pe ultimul loc, dar aici e cea mai buna inghetata - imi mai iau o piccolo, due gusti, si devin lider. Pentru putin timp insa, nici altii nu se lasa mai prejos. La final vorbim de o inflatie de puncte pentru toti si de un indice glicemic care a sarit demult in aer. De unde stiu? Ma uit la Mara care merge singura  pana la apartament - un kilometru si ceva - in pas de urias si de soldat si care citeste numerele strazilor de la dreapta la stanga cautandu-l la nesfarsit pe partea cu impare pe 48, cel la care locuim noi.




SHARE:

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig