Volumul de povestiri a facut cu mine drumul Timpuri Noi-Iancului de prea multe ori. Faptul ca nu ma grabeam sa-l scot din ghiozdan si sa-l citesc catre si de la serviciu e dovada sigura ca n-a fost pe gustul meu.
Incerc sa judec lucrurile cu greutatile corecte. Universul Ancai Vieru e unul cotidian, comun. Dar chiar si in aceste conditii, eu l-am gasit suprapopulat de personaje feminine care seamana unele cu altele, care gandesc mult prea asemanator. Placerea de a survola destine intregi din avion devine irelevanta fiindca se repeta prea des, iar ca povestea sa devina ludica, personajele isi pierd intimitatea si naturaletea. Fix calitatile de care avea nevoie.
Poate de aceea mi-au placut cel mai mult cele cateva pagini despre profesorul care iese din frizerie cu o foarfeca prinsa-n spate. Aici, spre deosebire de restul volumului, elementul surpriza e pus la lucru intr-un scop, altul decat surpriza insasi, iar cheia sociala in care am citit eu povestirea mi-a oferit o satisfactie suplimentara, genul celei pe care o asteptam mult mai des.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu