Istanbul 8 x 8

     Locatia. Nu stiu cate orase pot sa se laude cu asezarea Istanbulului (doua continente, un golf adanc, o mare mica si o stramtoare), iar americanii au o vorba cand vine vorba de afaceri - Location, location, location.

     Moscheile. Par sa apara de peste tot. Minaretele se inalta catre cer, cupolele se sprijina pe semicupole care se sprijina pe arcade pe langa care trec turisti liliputani. Trei din moscheile din Istanbul apar in cele mai reprezentative 100 de constructii ale omenirii.

     Carnea. De la pestele prins in undita de pe podul Galata si vandut cativa pasi mai incolo direct de pe gratar, la puiul sau oaia prajiti la fiecare colt de strada si serviti in lipie sau mancarurile gatite din restaurante cu pretentii, Istanbulul miroase a carne.

     Sideful. Materialul obtinut din scoici, un soi de pasta de perle, e unul din cele cu care sultanii si-au tapetat palatele. Asta cand au ramas in pana de diamante, alte pietre pretioase si, bineinteles, aur. 

     Mozaicurile. Pereti intregi, de sus pana jos, imbracati obsedant in mozaic. De la modele geometrice simple care se combina pentru a te ameti de cap, pana la scene complexe care spun istorii in toata regula.

     Pisicile. E plin de ele. Corcituri grase, dar foarte respectate - le gasesti in mijlocul moscheilor, avide de o mangaiere din partea turistilor, pisicile sunt stapane absolute peste Istanbul.

     Must see-ul suprem: Hagia Sofia. Arhitectura care iti taie respiratia plus o lectie de istorie la mama ei acasa.

     Extra bonus: lokum. Ca si alte dulciuri (foarte dulci) turcesti, gasesti lokum, adica rahat, de toate felurile, toate formele, culorile si in toate combinatiile posibile.

Preambul la Istanbul

     Mai mult ca sigur ca fotografia de mai jos nu e cea mai reusita imagine a Istanbulului, dar ea contine ceva din esenta acestui oras. E facuta in interiorul Aya Sofya, Hagia Sofia, Sancta Sophia sau Church of the Divine Wisdom. Construita de Iustinian in 537, a fost pana la 1453 un loc de rugaciune crestin. Domul imens, aparent nesustinut, de aproape 30 de metri diametru si imbracat cu milioane de foite de aur, a scapat neatins dupa cucerirea Constantinopolului. Mehmet insusi a ordonat transformarea bisericii in moschee. Atentie, nu distrugerea, ci transformarea ei! Atat de impresionat a fost de frumusetea si unicitatea arhitecturala. Asa a aparut peste crucea veche un model nou care sa incerce sa o altereze, sa-i dea alt sens. Exact asa e si Istanbulul, locul unde estul suprapune vestul, iar cele doua directii coexista in moduri misterioase si magnifice.

Ha caracois

     Pe o terasa, la umbra, o doamna grasa se leagana de pe un picor pe altul si ne aduce incet un bol adanc plin cu melci. E al doilea si nu m-as opri niciodata. Barbatul femeii e cu ochii cat cepele pe noi. Il mira apetitul nostru, al celor care nu ne-am asezat pana nu l-am auzit zicand clar si raspicat Ha caracois. Sau poate ii e teama ca plecam fara sa-i platim... Gandurile mi se misca-n cap in bataia placuta a brizei.

     Scobesc dupa melci prin cochiliile lor mici si ma uit in zare. Cat vezi cu ochii albastru oceanului patat din cand in cand cu alb de ambarcatiuni despre care presupun ca orbiteaza in jurul statiunilor de dincolo de Lisabona. Cascais, unde am mers si noi la plaja, Estoril unde se tine cursa de formula 1... Intr-un colt, undeva departe, se ghiceste Cristo Rei, replica mai mica la statuia lui Isus din Rio de Janeiro.

La momit primavara: Palatul Mogosoaia

   
     Cand soarele apare dupa doua saptamani in care a stat ascuns si topeste zapada pusa dupa 1 martie (sic!), chiar daca sunt doar 4 grade in termomentru, e momentul sa momesti primavara. E nevoie de o destinatie la indemana. La 15 km de Bucuresti, intr-o liniste intrerupta de latrat de caine si note cantate la pian, am gasit Palatul Mogosoaia.

     Construit si detinut de Brancoveni, intrat apoi in proprietatea familiei Bibescu (cativa reprezentanti sunt ingropati aici intr-un cavou), palatul este in prezent loc de concerte, expozitii si ceva turism de agrement sau de ocazie. Sunt de vazut biserica, serele, casa de oaspeti, bucataria, muzeul si, de la exterior, ghetaria. Locul unde pe vremuri, vara, sub stuf, se tinea gheata scoasa din lac pentru a servi nevoilor domnesti.

     Mana cam dardaie pe aparatul foto care cauta sa surprinda geometria locurilor, o matza asteapta cu interes vizitatorii care se inmultesc odata cu trecerea orelor si de peste tot auzi zgomotul zapezii topindu-se... Hai cu primvara!

Locul unde sta ceasul

     Nu e vreo metafora la mijloc. De doua ori am fost in Delta si de doua ori mi s-a oprit ceasul la propriu. Explicatia functionala e ca de fiecare data obiectul cu pricina ramasese fara baterie. Am revenit in civilizatie, am schimbat-o si inapoi la normalitate. La tic-tac-ul sau si la ritmul vietii cotidiene. Pentru cei care nu cred insa in coincidente e clar ca exista o legatura intre Delta si dereglarea instrumentelor de masurat trecerea timpului. Sa fie politica nescrisa "fara zgomote" pe care locul o respecta sau poate e ceva ce tine de apa, despre care chinezii spun ca e ideal sa o ai in preajma casei, sau poate o fi vorba despre borsul de peste... Cert e ca o excursie, de un weekend in masuratoare obisnuita, in salbaticia Deltei are un efect terapeutic garantat: iti curata creierii.

Feliz Navidad si/sau Bon Natal

     La Bucuresti pe pista de decolare sunt -10 grade in termometru. La aterizare in Valencia sunt 15 cu plus. Fara comentarii.

     Primele poze, desi n-am venit cu trenul, le dau la Estacion del Norte. Construita pe la 1910, are o cupola imensa menita sa impresioneze, iar interiorul e lucrat hipermigalos. La fel de aranjata e si pe exterior. Pe anumite rute se practica inca o scanare a bagajelor - semn ca Atocha nu a disparut din constiinta spaniolilor.

     Femeile din Valencia nu ies cu nimic in evidenta. Oricat incearca sa compenseze vestimentar, raman banale. Nu-ti spun nimic.

     Dupa Japonia, Spania e pe primul loc la decibeli. Aici toata lumea vorbeste cu toata lumea, conversatiile se fac cu volumul dat la maxim si nici cu muzica sau claxoanele nu se jeneaza.

     Nelipsitii cersetori ma scutesc de indoieli in privinta nationalitatii lor. Mesajele de pe cartoane sunt in spaniola, alte 2 limbi de circulatie internationala si in romana: Mor de foame. Ajutor. Sau poate sunt atatia romani incat renteaza sa afisezi mesajul in romana - ca a 4-a limba vorbita in oras.

     Valencia de Craciun: palmieri plini cu beculete, targuri in pietele principale - fara stralucirea celor din Germania sau Austria. Fara vin fiert, fara zapada, dar la 12 noaptea cu 13 grade, adica fara fular sau caciula.

     Centrul orasului: biserici, catedrala, palate, piete, fantani, parcuri, baroc, gotic, modern, ingrijit, portocale, vitralii si multe graffiti-uri. La ei treaba e deja main stream si e folosita la greu in scopuri comerciale. Ornamente, mozaicuri, potirul lui Hristos - Mishu nu crede ca e pe bune fiindca Isus nu ar fi vrut sa bea dintr-un pahar de aur...

     Loc special: Mercado Central - unde negustoria supravietuieste ca acum 4 secole. Pe vremea aia familiile sarace isi abandonau copiii aici punandu-i sa se uite la cocosul de pe acoperis. Parintii se faceau nevazuti, iar proaspetii orfani isi gaseau de lucru in piata unde ajungeau sa si traiasca.

     Weather report: Innorat. Picura. 3 euro o umbrela. Sta ploaia. Se insenineaza. Vantul impinge norii ca niste barcute de hartie alba pe cer. Straluceste soarele. Se aduna iarasi barcutele. Porneste ploaia. Deschizi umbrela. Sta ploaia. Inchizi umbrela. Iarasi soare.

     Cel mai interesant loc: Ciudad de las Artes y las Ciencias. Te trezesti intr-un film sf. Alb/albastru deschis, o pelicula fina de apa, forme futuristice, multa sticla. Majoritatea cladirilor poarta marca Santiago Calatrava. Intr-un capat se afla Oceanograful - un complex imens de acvarii + un delfinariu. Alta cladire e Emisfericul in care se proiecteaza filme la 180 grade - un soi de roller coaster vizual augmentat de casca stil Enterprise pe care o porti in timpul vizionarii.

     O chestie speciala: Casa Pisicii. Pe fatada unei case obisnuite un artist a desenat o alta fatada, mai mica, pentru casa unei pisici. Cu usa, ferestre, numar, o fantana si chiar si un mozaic.

     Vorbesc si scriu in valenciana, limba obligatorie in scoala, arboreaza peste tot steagul lor, au televiziune locala, guvern regional care nu de putine ori se afla in dezacord cu cel de la Madrid, par mai degraba republicani decat monarhisti, dar il asculta pe rege de Craciun ca sa-l comenteze zile intregi dupa aceea... Asa ca mai des decat Feliz Navidad vezi si auzi Bon Natal.

Karlsruhe in preajma Craciunului

     Karlsruhe e un oras mititel (pana in 300 de mii de oameni) in sud vestul Germaniei, infratit cu Timisioara. Linistit acum, cu ceva istorie in spate, cu 6 benzi de autobanda care inconjoara orasul,... clasic nemtesc. Ca peste tot de Craciun, oamenii sunt disperati dupa shopping - asta se face mai ales pe Kaiserstrasse - cea mai lunga strada comerciala din tot landul, iar seara pietele se anima de grupuri mici care infierbantate de vin si ceai se hahaie povestind diverse. Negustorii trag obloanele la magazinele de jucarii si suveniruri pana in ora 22, asa ca dupa ora 23 pe strazi nu prea mai dai de nimeni. N-am avut mult timp la dispozitie si am ales sa merg o dupa-amaiza la ZKM - Centre for Art and Media - locul unde gasesti expozitii permanente si temporare de arta. Daca la partea de fotografii am fost receptiv, alte lucrari - combinatii de pictura-sculptura-instalatii electrice - mi-au ramas inaccesibile.

Cisnadioara si targul de Craciun din Sibiu

     Dupa ce pe Valea Oltului am prins toate fenomenele meteo posibile, cetatea de la Cisnadioara a fost un pit stop pe cinste. Doamna care iti taie biletul iti da si un lant de chei cu care deschizi, pe rand, trei lacate: de la poarta de la baza dealului, de la intrarea in curtea cetatii si de la usa cetatii. Daca ai noroc o sa vezi cetatea de unul singur, cu scartaitul usilor si cu dreptul inalienabil de a-ti baga nasul in fiecare cotlon.

     Apoi vine ex-capitala culturala a Europei, burgul domnului Johannis, Hermanstadt, Sibiul. Doua constatari din scurt, n-am stat suficient pentru o parere mai serioasa: e foarte linistit - lumea vorbeste in tacere. E doar pe jumatate renovat, pastrand traditia arhitecturala a locului. Pe cealalta jumatate e darapanat sau neglijent - ceea ce pentru amatorii de poze e un plus.

     De la targul de Craciun din Piata Mare parca ma asteptam la mai mult, dar m-am descurcat cu un carnat Thuringer cu niste castane coapte si un pachetel de migdale date prin zahar.