Queen's Gambit de Tineretului

 

     Acum un an am facut aceasta fotografie. Habar n-am de ce nu am postat-o si pe blog. Poate ca e zoomata si lasa de dorit la calitate, dar e atat de faina ca mesaj si expresiva si cu carlig incat merita locul ei. 

     Parcul Tineretului, septembrie 2021

Delta, august 2022

    La o luna de zile distanta, incerc sa-mi amintesc cum a fost in Delta.

     Magnetii pe care i-a pus Mara pe frigider imi spun ceva despre speciile de pasari vazute in plimbarile de pe canale si lacuri. Imi mai vine (prea repede) in minte insolatia cu care s-a ales Mara - posibil de vina sa fi fost multele ore petrecute la piscina. Aceeasi insolatie ne-a intors acasa mai devreme, iar Sulina am amanat-o pentru o excursie viitoare. Si imi mai amintesc si senzatia de balci de la Mila 23. 

     Citind cartea Mila 23, despre care am scris aici, si vazand cum arata locurile astea circa 40 de ani mai tarziu in plin sezon turistic, mi-a fost greu sa nu ma gandesc ca omul le-a stricat dupa nevoile si mai ales placerile sale. Noroc insa ca e multa, foarte multa, apa. Si asta face bine la caput.

Dan Ivan: Mila 23

      Cand am plecat in Delta, experienta despre care inca n-am scris pe blog, m-am uitat pe raftul meu de carti in cautarea unui titlu potrivit. Nu stiu de cand statea Mila 23 acolo, dar evident se potrivea manusa. 

     Intamplarile povestite de Dan Ivan au avut un farmec dublu pentru mine. Mai intai pentru ca Delta e o lume deosebita, cu legile, oamenii si istoria ei. Apoi, pentru ca vorbim de anii ‘80, iarasi alta lume fata de cea de astazi. Totusi cartea a venit si cu niste minusuri serioase pentru mine: uneori amintirile sunt reconstruite prea grabit, umorul n-ar trebui niciodata explicat, iar trimiterile la Ceausesti, cu toate supranumele lor, exagerate. 

      Mila 23, Dan Ivan, Nemira, 2019

Insule grecesti

 

     De la Tudor, Roxana si Stefan. :)

Notite din Bulgaristan, vara 2022

 

     Pana sa mi se stearga complet amintirile, cateva notite dupa experienta din vara asta din Bulgaria. 

     Unu. Stiti cum ne sfatuiesc economistii sa avem investitiile diversificate? Cam la fel si agentii de turism vara asta. Aveti o calatorie cu avionul? Musai luati urmatoarea vacanta cu masina, incercati poate si ceva pe apa… Nu de alta, dar partea aeriana lasa mult de dorit. Noi am fost dublu ghinionisti: ni s-au anulat doua zboruri, unul la Eindhoven cu wizzair, altul la Viena cu Austrian. 

     Doi. Paradoxul Vama Veche / Durankulak. Vama Veche, aglomeratie, agitatie, nebunie. Doi kilometri si o granita mai incolo - serenity now. Noi am stat intr-un sat uitat in timp, la Vaklino, sincer va spun ca inafara unui baiat cu bicicleta, nu ne-am intersectat cu nimeni, dar cu nimeni, in tot satul oricat ne-am fatait noi prin zona. Premiza de film horror sau brainwash. La Krapets era cel mai aglomerat, dar si acolo era loc pentru toti. Bulgaria de dupa granita mi-a adus aminte de litoralul romanesc de cand eram eu copil. 

     Trei. Nu am mers in resorturi sau la all inclusive, ci am fost pe cont propriu. Am gasit o cazare rustica=fara fite, dar cu bucatarie in care am adus provizii de la Lidl-ul din Mangalia, iar cateva mese de seara le-am servit la Shabla Fish & Grill, cam cel mai bine cotat restaurant din zona. Scoicile proaspete si simplu preparate au fost top. Dar nu va imaginati mai mult de atat. Faptul ca nu e populat/turistic vine la pachet si cu unele dezavantaje. 

     Patru. Am testat multe plaje, toate ok. La Krapets plaja are aproape de doi kilometri (stiu pentru ca am alergat-o) si, desi e lume, stateam suficient de rasfirati ca sa nu imi aud vecinii. Ultimele zile, de weekend, se inmultisera rulotele, iar apa capatase o culoare turcoaz numai buna de fotografiat. La Shabla sau Tyulenovo era si mai putina lume. Arcada de stanci de la Tyulenevo isi merita drumul, iar pentru o dupa-amiaza aquapark-ul de langa Topala isi merita banii. 

     Cinci. Mai mult de jumatate din turisti sunt romani, dar de platit se plateste in leva. Nu e ca in Balchik unde merge si in lei. Se gasesc bancomate. Cel din centrul Krapets-ului nu ia comision, am aflat de la Silvie, o dam si noi mai departe, de restul habar n-am. Asteptatul la vama poate fi enervant de lung cand se aglomereaza, asa ca faceti-va bine socotelile.

Winning Time: The Rise of the Lakers Dynasty

 

     Acum doi ani toti eram innebuniti dupa MJ si Last Dance. Intre timp unii s-au apucat de sah dupa Queen’s Gambit, iar pe drepturile de formula 1 se arunca cu mult mai multi bani dupa succesul la public al lui Drive to Survive. In hora sportiva nu avea cum sa nu intre si HBO. N-avea cum s-o faca altfel decat alaturi de unul din cele mai populare branduri din lume - Los Angeles Lakers. 

     Primul sezon al serialului acopera preluarea echipei de dr. Buss si viziunea lui showtime, draftul in care Lakers au castigat dreptul de a-l selecta pe Earvin, devenit Magic, Johnson, complicatiile cu antrenorul - West, McKinney, Westhead si Riley, primul titlu Magic+Kareem si un pic de family stories cu Jeanie, actuala patroana a Lakers si singura care iese cu un portret icoana din tot acest sezon. Ce intamplare intamplatoare, nu? In schimb inteleg ca Jerry West s-a simtit ofensat de cat de departe au dus scenaristii si producatorii personajul sau...

     N-am trait vremurile, dar disclaimer-ul de la finalul episoadelor spune tot. Nu suntem intr-un documentar, suntem intr-o fictiune pornind de la niste fapte reale. Full stop. Nu cautati in el adevarul, bucurati-va de show. Si luat asa, mie Winning Time mi-a placut. In trei zile am terminat cele zece episoade. De la cum e filmat si editat - merita o atentie deosebita si producatorii si-au asumat niste riscuri, la castingul care le-a iesit de sus pana jos, la mix-ul permanent intre baschet si personal, intre drama si comedie care te tine acolo. Teoretic ce urmeaza o sa fie si mai bun. Rivalitatea cu Larry Bird aici e abia la inceput. Si, apropo, daca Jerry West s-a ofticat, oare cum se simte Larry Bird? 

  

TIFF 21

 

     Am ales varianta full option pentru TIFF-ul de anul acesta. Am facut un road trip cu masina pana la Cluj ajungand la concluzia ca autostrazile fac Transilvania sa fie mai aproape de Vest decat de... Moldova. E o concluzie jumatate trista, jumatate ingrijoratoare. Am mers toti - mai putin Zog, el nu tolereaza drumuri atat de lungi. Pentru Mara, in lipsa Exploratoriului pe care il iubeam cu totii, dar care e inchis de ceva timp si-si cauta noi proprietari, am organizat tot felul de plimbari. De la Gradina Botanica la Muzeul de Zoologie si de la gasitul celei mai bune inghetate artizanale, noi am zis Bianco Milano, pana la locurile de joaca din oras si o librarie pentru copii tare simpatica - Tutimi si Titoc. Plus primele filme ale Marei din EducaTIFF  - un documentar islandez despre o echipa de baschet de fete care nu sunt lasate sa-si masoare fortele cu baietii si o animatie olandeza cu figurine de pasla, cu o poveste si niste personaje tare simpatice, la finalul careia Mara m-a surprins vorbind la microfon in sectiunea q&a de dupa vizionare. Apoi mi-a spus: tati, eu am lucrat cu Roxana la Art Therapy si nu mai am frica sa vorbesc in public.

     Mancarea la Cluj nu mai e ce era odata. Se mananca scump si de multe ori prost, inclusiv in restaurantele cu renume. Nici selectia de filme nu mai e ce era odata. Poate ca nu se mai fac filme cum se faceau altadata, poate ca festivalul a devenit mai comercial. Sau poate pur si simplu gusturile mele s-au mai schimbat. Sunt fan al filmelor coreene si am prins la TIFF tot felul de trufandale de-a lungul anilor. Anul acesta am ochit doar doua filme coreene in tot festivalul. Unul din ele, l-am vazut in Piata Unirii - Escape from Mogadishu. Foarte bun, chiar mai bun decat o arata votul popular (7.0) de pe imdb. Al doilea avea o tema politica si nu m-a atras in niciun fel. Dar atat, astea doua! Dezolant pentru mine.

     Am vazut si cateva romanesti. Am bagat toate calupurile de scurtmetraje back to back. Fragmentari, favoritul meu, am vazut la final de festival ca a luat o mentiune speciala din partea juriului. M-am bucurat. Mi se pare imposibil de greu sa spui o poveste cu si despre copiii ramasi in grija bunicii in vreme ce parintii sunt plecati in strainatate, la munca, fara sa cazi in cliseu, in lectii de viata, intr-un emotional exagerat. Mi-a ramas in cap imaginea aia cu cele doua seturi de periute de dinti care spune cat o mie de cuvinte. Am vazut si cateva lungmetraje. Metronomul m-a tinut, Balaurul m-a tinut si el. In primul remarcata e Mara Bugarin, in al doilea Papadopol care cam "fura" atentia spectatorului. Am fost si la prima proiectie din Romania pentru Insula de Anca Damian. Am ramas un pic dezamagit de numarul mic de spectatori de la Casa Studentilor. Femeia asta face filme care sunt vazute si apreciate la cele mai mari festivaluri de gen din lume (Annecy, Busan), iar festivalul se presupune ca are si un public educat in timp. Da, Insula e oarecum mai dificil de urmarit si de decriptat, dar vizualul si ancorarea in prezent sunt punctele lui forte.    

     Anul acesta am ajuns si prima oara in parcul din Floresti pentru ca Mara voia sa... salveze planeta. Si am stat prima oara la o vizionare in open air-ul din Iulius Parc la El buen patron. Filmul cu Bardem a starnit hohote de ras. Genul acela de ras autentic, care mie mi-a amintit de Tudor care a lipsit motivat de la editia din acest an. Cred ca lui i-ar fi placut filmul. De fapt o sa i-l recomand, va intra in cinematografe la inceput de noiembrie.

Dinastia Warriors

 

     Golden State Warriors sunt campionii NBA! Si cu patru titluri in opt ani sunt o dinastie. Seria cu Celtics a fost si n-a fost mai grea pentru ei decat am crezut. S-a terminat in sase meciuri, nu in cinci cum anticipasem. Celtics au luat primul meci in Bay Area, aia a fost surpriza. Momentul de cotitura a fost acel game 4 in Boston, cand Steph a facut o magie de 43 de puncte. Au urmat apoi alte doua victorii consecutive fara drept de apel. Toate puse una peste alta eu n-am avut emotii vreo secunda. Warriors au confirmat iarasi ca experienta si pedigree-ul de campion conteaza.  

     Steph a luat si titlul de MVP al Finalei NBA, singurul care ii lipsea si acum ploua cu laudatio peste tot. Adevarul e ca acest slabanog si nu foarte inalt jucator a schimbat nu doar o franciza, ci jocul cu totul: de la volumul de aruncari de la distanta si pana la felul in care mingea se plimba intre jucatorii unei echipe. Va sa zica in anii domniei lui LeBron, Steph s-a strecurat si a luat al patrulea sau inel de campion. A facut-o inainte sa fie coechipier cu Durant, a facut-o cu Durant in echipa, a facut-o dupa ce Durant a plecat cautand o iarba mai verde asemenea Petuniei din cartile pentru copii.  Si poate nu chiar cei din urma s-au bucurat si Lakers si fanii lor - Celtics raman la 17 titluri, la fel ca purple & gold. 

     Ce urmeaza? Celtics trebuie sa se gandeasca cum tinker-uiesc echipa. Cred ca cei care spun ca le lipseste un point guard adevarat, spun bine. Doar ca au incercat si cu Kemba, si cu Kyrie si n-a functionat. Poate le trebuie un veteran. Altfel nu-i vad bine pentru ca Bucks nu au fost la capacitate maxima si pentru mine Bucks raman prima optiune in Est.  Warriors vor savura indelung acest titlu dupa doi ani grei, dar apoi vor reveni pe parchet pentru un run it back clasic. Garda veche - Steph, Klay si Draymond - nu intinereste, dar din spate Warriors aduc jucatori crescuti in acelasi spirit - Wiggins si Poole au aratat deja ca pot. Totusi sa schimbi "liniile" din mers nu e treaba usoara. Pentru mine Doncic e rivalul numarul 1 in Vest, dar sa vedem cu ce "piese" va fi inconjurat.   

Zei americani de Neil Gaiman

 

      De cand am vazut primul sezon de American Gods pe Prime, iar apoi l-am abandonat pe al doilea pentru ca nu mai era ce trebuie, mi-am propus sa citesc materialul original, cartea lui Neil Gaiman. Mi-am reamintit de ea toamna trecuta cand am gasit volumul in biblioteca unei case de vacanta din Comarnic. I-am propus un schimb proprietarului, eu tocmai terminam un volum minunat de proza scurta, Manualul pentru femei de serviciu al Luciei Berlin. Omul a refuzat trocul meu literar, desi retrospectiv ar fi fost o situatie win win. Pana la urma mi-am primit exemplarul, sa fi fost parca de Craciun cred. In fine, ce vreau sa zic e ca eu si acest Zei americani avem o istorie intortocheata.

     E ceva ce ma atrage ca un magnet la nucleul povestii - ideea de zei care traiesc si astazi printre noi, de zei vechi care se chinuie sa supravietuiasca, de zei noi care isi vad puterile crescand si a confruntarii dintre cei noi si cei vechi. Un amestec de fantasy cu unele nuante horror gandit pe fundalul melting pot-ului american, un melting pot nu doar pentru rase, etnii, culturi si religii, ci si pentru zei. Mi-au placut toate origin stories-urile zeilor, ba chiar as mai fi vrut, iar finalul aparent anticlimatic functioneaza al naibii de bine pentru ca, desi mie imi plac zeii si povestile lor, in centrul Zeilor americani e de fapt muritorul cu alegerile sale.

Neil Gaiman, Zei americani, Editura Paladin

Finala NBA 2022: Celtics v. Warriors

 

     Habemus o finala! Warriors l-au anihilat lejer pe Doncic. Estimasem Warriors in 6, a fost Warriors in 5. Trupa lui Steve Kerr, experimentata e putin spus, pare ca si-a reglat jocul pe masura ce a avansat prin acest playoff. Si asta e vestea proasta pentru Boston Celtics, cealalta finalista. Verzii au avut nevoie de sapte meciuri ca sa treaca de Miami Heat. Tot de sapte avusesera nevoie si in seria precedenta, cu Bucks. E ceva la Celtics care inca nu a facut acel click final. Heat, sa fim seriosi, aveau probleme mari, iar verzii nu au putut sa inchida, acasa, pornind de la 3-2.

     Warriors sunt favoriti la casele de pariuri. Si eu ii vad castigatori. Nu cred ca vom avea o finala foarte spectaculoasa. Iau Warriors in 5. Da, in 5! Warriors au avut cateva zile in plus, fizic ajuta. Mental sunt fix unde trebuie. Klay a facut un meci din acelea de dinainte de accidentare. Draymond e spumos in declaratii semn ca adulmeca succesul. Steph are un pic de presiune - toata lumea ii cere sa fie MVP-ul finalei, unul din putinele titluri pe care nu le-a bifat in cariera. Dar omul a fost in 6 finale in ultimii 8 ani, va gestiona situatia. Steph are 34 de ani, Klay are 32 de ani, Draymond tot 32. Sunt toti acolo, in varful carierei. Celtics mi se par in alta zona. Ei vin dupa doua serii care le-au mancat, cred, toate resursele emotionale posibile. Au sferturi cand cad inexplicabil si total. Nu isi castiga meciurile pe teren propriu. Experienta intr-o finala NBA: ioc. Tatum are 24 de ani, Brown are 25. Sunt inca necopti. Sigur ca viitorul e al lor, dar prezentul e al celor de la Warriors. 

Mo Salah mural

 

     In 2018 Salah a trait, in propriile sale cuvinte, cel mai prost moment al carierei. Sergio Ramos l-a accidentat in finala UCL pe care Liverpool avea sa o piarda. A iesit de pe teren in lacrimi. La patru ani distanta vine clipa revansei. Maine seara egipteanul si ai sai ii vor avea iarasi in fata pe cei de la Real Madrid in finala UCL. Si-ar fi o poveste tare frumoasa sa o castige. 

The Magnificent Life of Marcel Pagnol (coming 2025)

 

     Intr-o lume in care rabdarea a fost stearsa din dictionare, aflu ca la Cannes Sony a cumparat drepturile pentru The Magnificent Life of Marcel Pagnol, o animatie semnata de Sylvain Chomet ce va fi gata in 2025. Eu abia il astept! Da, da, in 2025, eu abia il astept! Cele cateva still shots care au aparut sunt pur si simplu irezistibile.

 

EPL: finalul sezonului 2021/2022

 

     Asta am postat in timp real in timp ce urmaream ultimele minute ale ultimei etape ale sezonului din Anglia:

     La inceputul sezonului o vedeam pe City campioana, pe Chelsea pe 2, pe United pe 3 si pe Liverpool abia pe 4. United s-a facut iarasi de ras, a terminat pe 6. Incepe sa fie o poveste gen Petrica si lupul. Urmeaza ten Hag. Chelsea are scuza faptului ca razboiul din Ucraina a dat peste cap clubul, in conditiile astea locul 3 nu e de lepadat. Clubul se vinde, pare ca va intra pe mana unor americani. Liverpool i-a suflat in ceafa lui City pana in ultimele secunde. In plus are ambele cupe castigate in Anglia in acest sezon si, cireasa de pe tort, va juca finala UCL cu Real Madrid. Pentru Klopp si ai lui a fost un sezon excelent. In schimb, desi cu 4 titluri in 5 ani, Pep nu e relaxat. Nu mai are vise de UCL, s-au transformat, dupa atatia ani, in cosmaruri UCL. Vine Haaland, masina de goluri norvegiana de doar 21 de ani. Am zis mereu ca Gabi Jesus nu e ce trebuie. O fi Haaland? Desi Arsenal si Arteta au avut o serie buna pe final de sezon, Spurs au terminat deasupra, au prins top 4 si un loc de UCL pentru la anul. Chestie care ma bucura tare pentru ca sper ca Harry Kane sa ramana la Spurs pentru toata cariera lui. Old school.  

Playoff 2022: finalele conferintelor

 

     Nu se intampla des sa le nimeresc la marele fix, dar in runda precendenta asa a fost. Am zis Miami in 6 si asa a fost, am zis Boston in 7 si asa a fost, am zis Golden State in 6 si asa a fost. Si am zis ca va fi surpriza Doncic si am luat Dallas in 7. Si... asa a fost! 

     E cert ca vom avea finaliste NBA fresh fata de sezonul trecut. Si am mai bifat cateva concluzii personale. Cea mai importanta: James Harden e pa-pa! Asadar:

     In Est: Heat, favorita numarul 1, ramasa in cursa. In prima runda n-a avut prea mult de lucru cu Hawks, in a doua ceva a fost, dar nu mare lucru. Harden nu mai duce, iar Embiid era cu multiple accidentari. Butler e beton, si-a elevat jocul iarasi in playoff. Bam o sa munceasca, intrebarea e cine iese la rampa. E nevoie de niste shooting care sa si intre. Evident Herro ar fi principalul candidat, dar Miami e o sursa inepuizabila de cvasi-necunoscuti care ajung sa livreze. De partea celalalta: Boston Celtics. Tatum si Brown plus un Smart si un Horford care au iesit cand si cum trebuia la rampa i-au scos pe Nets, adica Durant, si Bucks, adica Giannis. Va fi strans, dar iau Boston in 6. History is calling.

     In Vest va fi Doncic v. Steph, Klay si Draymond. Da, Luka is the truth cum bine a zis Colin Cowherd, dar pur si simplu Warriors, batrani si imperfecti, isi vor canta cantecul lor de lebada acum. Iau Warriors in 6. 

Zero Fucks Given

 

     Sau in original Rien a Foutre. 

     Chiar si petrecand prea mult in dedesubturile unei companii aeriene low cost, uitand poate pentru prea mult timp de eroina lui, filmul asta nu m-a pierdut. Sunt avid sa vad ce e in spate, ce e dedesubt, ce e pe langa. In plus actrita din rolul principal, nimeni alta decat Adele Exarchopoulos, livreaza fara cusur o personalitate disociata, zambeste cu gura in timp ce ochii stau sa planga. Pana la final am aflat si de ce.

 

    

     

Mr. Jones

 

     La Elvira Popescu, in cadrul Festivalului de Film European. Un film manusa pentru zilele pe care le traim. 

     Un jurnalist galez razbeste prin Rusia de la inceputul anilor ‘30 si vede cu ochii lui foametea provocata de Stalin in Ucraina, dar apoi in calea aflarii adevarului de catre toata lumea se opun santajul bolsevicilor, interesele economice straine si imbuibatii noului val - inclusiv un jurnalist castigator de Pulitzer. 

       

     N-ai ce sa-i reprosezi. E produs, regizat si jucat asa cum trebuie. Pe alocuri parca as fi vrut un pic mai multa rabdare, sa stau mai mult cu feeling-ul personajului. Inteleg ca la premiera filmul avea cu vreo 20 de minute in plus. Lumea s-a plans ca e lungit si asa am ajuns la varianta actuala. Probabil ca mie mi-ar fi placut si mai mult cu acele minute lasate inauntru.

Azul mallorquin

 

     O saptamana de vacanta/concediu de Paste pe insula Mallorca cu Mihnenii. Luat bilete Ryanair cu ceva timp inainte, facut planul la o sticla de vin: rent a car si mers in nord, pe langa Alcudia, pentru cinci nopti plus inca doua in Palma. De unde a ramas zicala “5 cu 2”. Cum fu? Pe foarte scurt: de vis!

     Orarul de zbor e rezonabil, Ryanair a fost ok cap coada, iar clientii de Palma sunt mai relaxati decat pe alte destinatii spaniole. Rent a car-ul a rezultat intr-un Jeep Renegade. Cred ca n-au avut sa-i dea lui Mishu o masina in clasa compact asa ca ne-au facut un upgrade fara sa ne ia bani in plus. Chestie care lui Mishu i-a cam placut. 

     Mallorca are o autostrada care leaga Palma, in sud, de Alcudia, in nord. Si faci maxim o ora traversand insula. Cand am ajuns la cazarea noastra din Marina Manresa, hop si niste ploaie cu vant. Gazda era un batranel care a tinut sa ne treaca in revista fiecare camera. Eu, cu spaniola mea ruginita, am fost interlocutorul sau de baza. Si, si, claro, bien, gracias, martes a las dos de la tarde, hasta luego, si, si, por supesto, gracias. 

     Mamele au plecat dupa gazda care le-a auto-condus la un supermarket. Tatii au ramas cu copiii, bagajele si casa noua. Daca ne duceam noi la cumparaturi nu ne intorceam cu ce trebuie si iesea sigur scandal. Asa? S-au intors ele cand au vrut si cu ce au vrut si n-a iesit scandal. Pe seara era mai bine sa te uiti pe prognoza de a doua zi din telefon - senin si spre 20 de grade - decat afara - plante indoite de rafale de vant si ploaie cu schimbari de directie. Ce-i drept, nici ca ne-a mai plouat in restul vacantei. 

     In diminetile care au urmat am iesit la alergat, m-am salut cu britanici si nemti iesiti la fel ca mine sau cu cainii la plimbare, am tot marit traseul descoperind poteci care duceau la banci asezate strategic pentru a te bucura de rasarit si apus si am ajuns pana la plaja Sa Font de Sant Joan. 

     Iar peisajul de pe terasa casei a fost best ever. 

     In prima zi ne-am aruncat pe drumul serpuit, cu pante zdravane, care duce pana in Sa Calobra. Un soi de Transfagarasan de Mallorca. Stres pentru soferi pentru ca erau zeci si zeci de biciclisti care urcau si coborau in grupuri mari. Pe coborare ne depaseau si noi rulam cu 60-65 km/ora. Simteai ca e soseaua lor, nu a masinilor. Peisaje de cinci stele si mancat de pranz la impinge tava. 

     Plimbat per pedes pana la locul in care Torrent des Ferrets se varsa in Mediterana. 

     Pe drumul inapoi: un town stop la Pollenca. Mara si-a cumparat un volum cu Tea Stilton in spaniola, am primit un sfat bun si am mancat o paella delicioasa si ne-am fatait prin centru. 

     A doua zi era cu risc de ploaie. N-a fost, dar ca sa nu riscam am mers in Palma la Acvariu. Aglomerat, un coral, un rechin, reteta clasica. Mara s-a pozat cu un papagal pe umar si si-a ales un narval de plus botezat Zoey de la magazinul de suveniruri. 

     Apoi am ales inspirat - town stop la Valldemossa. Locul nasterii Catalinei Thomas, intre timp sanctificata, si al unor intalniri amoroase intre Chopin si George Sand. Si un oras… 100% instagramabil. Practic orice poza faci aici e buna de urcat pe site-urile de socializare. Ne-am gasit cu greu un loc de mancat de seara, franti de oboseala, iar sangria nu a fost ce trebuie. 

     Dupa doua zile de alergatura am zis sa luam o pauza: am decretat o zi de plaja care debuteaza cu o vanatoare de cadouri de Paste. Apoi ne incolonam si per pedes pana la Sant Joan. Pe drum, pentru ca deja stiam ce vreau, am pozat un garaj pentru barci si cateva vile dupa care n-are cum sa nu-ti lase gura apa. Preturile sar de 1m de euro, asa ca… Facem castele de nisip, astea sunt gratis, si o cura de turcoaz pentru retina, dar apa e prea rece de baie. Mai putin pentru Mihnea, dar el e din alta specie termica. 

     Dupa-amiaza: town stop - Arta. Un pic sub asteptari venind dupa Valldemossa, dar Santuari de Sant Salvador e la inaltime, pitoresc si depopulat. Fac un filmulet epic cu toata trupa. Iar in oras rezervam o masa pentru ca sa mancam ca lumea. Calamar, caracatita, tot ce trebuie. 

     Ziua cu numarul 4. Ii lasam pe Mihneni sa plece devreme. Mihnea e pasionat de pasari si azi mergem in parcul natural S’Albufera unde lumea vine sa vada pasaret. Desi ajungem tarziu facem doua trasee intr-o caldura care te cam loveste. Vedem… ce am vazut…? Niste rate, niste piciorongi, un rapitor, niste flamingo tineri deci inca albi si… Ii lasam sa faca inca un traseu, luam cele necesare de la Mercadona si pregatim peste la pranz - cod si somon. 

     Dupa-amiaza facem o oprire la Port d’Alcudia de unde Mara isi ia o extensie colorata, alta la Es Colomer, un mirador cu peisaje exceptionale, iar apoi ajungem pana la Platja de Formentor. 

     Se apropie apusul, e pustiu si e incredibil de bine. Formentor iti da un sentiment de capatul lumii bun. E intuneric bezna cand suntem inapoi in Marina Manresa si cerul e plin de stele. 

     Schimbam baza, dar abia la ora doua. Asa ca dimineata mergem pe o plaja din apropiere - ii zice Sant Pere. Reteta e aceeasi: castele, turcoaz, apa rece. 

     Predam cheile. Copiii plang. Efectiv le e greu sa se desparta de locul asta. Balmajim ceva despre cum in Mallorca va fi grozav. Ajungem, ne luam cazarea, soferii duc masinile la aeroport, eu incerc fara succes sa iau bilete de tren pentru Soller. Seara dam o tura prin centru, Mara pescuieste un volum din Gusti si monstrii, aici trebuie sa fim atenti sa fie in spaniola, nu in mallorquin, mancam la un nene pizzar care lucreaza totul sub ochii clientului si ies niste poze bune cu balcoanele Palmei. 

     De dimineata ies si fac o groaza de fotografii. Ajung pana la Catedrala, e pustiu. E aproape ora 8 dimineata. Mai sus orasul era ca un stup. Aici - nici tipenie de om. Ma duc sa alerg paralel cu marea, acolo unde vad alti alergatori. Sunt insa paralel si cu masinile. Chestia asta nu face sens pentru mine. Ma intorc spre catedrala alergand. 

     La 9 iau biletele de Soller, yesss!, si la 11 fara un pic suntem toti on board. Ne ia o ora si un tunel de 3km sa ajungem intr-un orasel cu vibe foarte fain - Soller. Cred ca dupa Valldemossa aici mi-a placut cel mai mult. Catedrala si piata centrala sunt pline de turisti. Cu toate astea, mai departe, in Port de Soller, unde ajungem cu un tramvai, e liniste si pace. Pentru ca sa fie timp de joaca pe plaja comandam la restaurant, dar para llevar. Picnic pe plaja. As fi luat un caiac, dar omul care se ocupa si-a luat liber.

     La intoarcere in Soller incercam un helado. Desi se lauda cu o istorie indelungata, nu stiu meserie. Italia ramane patria inghetatei si basta! La intoarcerea in Palma dam o fuga toti pana la Catedrala. Gotic impresionant si in dimensiuni, si in detalii. 

     Cumparam niste bocadillos si servim cina acasa. Sa avem timp de bagaje si de somn. Ne trezim devreme si soferii de taxi sunt punctuali. Vamonos! In Bucuresti coada de la pasapoarte e ceva ireal. Otopeniul ca aeroport a ramas prea mic pentru nevoile Bucurestiului. O lipsa totala de viziune si de strategie. Suntem deci acasa.

Playoff 2022: incepe runda 2

 

     In Est au intrat in playoff asa cum am zis Nets si Hawks. Si tot cum am zis Heat si Bucks n-au avut probleme. Surpriza mea Toronto Raptors nu s-a intamplat. Ceva emotii le-au dat celor din Philly, de la 0-3 au intors la 2-3, dar fara Van Fleet nu s-a intamplat mai mult. Marele tam-tam insa a fost sweep-ul lui Nets de catre Celtics. Never ever n-as fi pariat pe un sweep. Durant a fost execrabil in meciuri consecutive, Kyrie a jucat foarte bine doar in meciul 1. Nets au avut un sezon nasol si se confirma iarasi ca nu poti veni in playoff de nicaieri si sa bati. Semifinalele conferintei arata asa:

     Iau Heat peste Sixers in 6. In primul rand ca in Philly nu miroase bine deloc. La meciul 5 lumea a parasit arena nemultumita de faptul ca Raptors ii faceau pilaf pe Sixers. Embiid a zis ca e treaba lui Doc sa discute cu Harden ca Harden sa fie mai agresiv. Harden zici ca si-a pierdut unul din motoare. Colac peste pupaza Embiid are buba la degetul mare si a mai incasat o lovitura in meciul trecut... Cred ca Bam poate sa se apere la Embiid, Butler la Harden, iar Heat cu totul par o organizatie mult mai solida si mai concentrata. 

     Intre Bucks si Celtics... greu de zis. Cu Middleton in teren as fi mers pe Bucks. Grecul o sa fie eroic, sunt sigur, dar Boston are o echipa foarte muncitoare, se apara foarte bine. Cand Giannis va fi pe banca sau in teren, dar sleit, cine ii va ajuta pe Bucks sa castige? Cat de buni au fost Celtics sau cat de praf Nets in prima runda? Aura duo-ului JT & JB e brusc foarte stralucitoare, dar pedigree-ul de campion al lui Milwaukee nu trebuie neglijat. Seria e must see-ul rundei pentru mine si cred ca se va duce in 7 meciuri. Iau Celtics in 7.

     In Vest au intrat Wolves, nu Clippers, asa cum credeam. Oricum nu a contat, Grizz au mers mai departe asteptat. La fel si Suns, Mavs si Warriors. Totul asteptat, chiar si in ciuda unor accidentari - Booker si Donic - care au oferit un pic de suspans. Totusi nici o serie nu a avut nevoie nici in Vest de un meci 7. 

     Ce urmeaza? Intre Suns si Mavs o sa merg cu surpriza - Mavs. Doncic nu are inca in jurul lui tot ce ii trebuie pentru un titlu, asta e clar, dar eu cred ca va fi jucatorul cel mai bun din teren in serie si cred ca poate sa o incline in favoarea celor din Dallas de unul singur. De fapt asta e pariul: ca Doncic va avea o serie incredibila si va spune - I am here! Iau Mavs in 7. 

    Warriors si Grizz va fi mega-interesant. Grizz vor domina copios la capitolul recuperari si daca se misca in tranzitie foarte repede au o sansa. Doar ca... sunt inca necopti si intalnesc o echipa in care Steph, Klay si Draymond sunt sanatosi si voinci. Young, but wild contra old, but experienced. Asa ca iau Warriors in 6.

Land

 

     Filmul cu numarul patru pentru mine la AIFF.6. Robin Wright, debut regizoral. 

     O poveste minimalista cu un fundal de salbaticie de Wyoming (de fapt filmata in Alberta, Canada) despre cum faci fata durerii coplesitoare a disparitiei celor dragi.Land sta in picioare din toate punctele de vedere reusind sa comprime doi ani si ceva de auto-terapie in mai putin de 90 de minute. Cel mai mult mi-a placut unghiul native American, inclus in poveste subtil si inspirat.