marți, 28 aprilie 2020

American Film Weekend


     In aprilie/mai aveam obiceiul sa merg la niste filme faine in cadrul AIFF. Da, salile sunt goale, dar organizatorii au reusit sa gaseasca o solutie - un weekend de filme americane online. Nu e la fel, dar e cool. Cum functioneaza treaba? Cu un cont pe eventbook si 12 ron pentru un film care poate fi vizionat intre orele 17:00 si 24:00 in ziua respectiva direct de pe eventbook. Ce ruleaza? Goodies.

     Vineri, 1 mai, The Florida Project. Un must see, l-am vazut in 2018, am scris de el aici. Si intre timp mi-am adus aminte si celalalt indie american cu care il gasesc asemantor pe Florida Project - Short Term 12, despre care am scris in 2014 aici. Nu il voi revedea, desi merita, pentru ca am alte doua titluri dupa care ma trage ata.

     Sambata, 2 mai, You Were Never Really Here. 21st century Taxi Driver - asa l-a descris cineva, cu Joaquin Phoenix. Mai am ceva de zis?


     Duminica, 3 mai, Good Time. Pe lista din 2017 a celor mai bune 10 filme a celor de la Cahiers du Cinema, cu Robert Pattinson.



SHARE:

duminică, 26 aprilie 2020

El Pepe: A Supreme Life


     Docu despre "Pepe" Mujica. Proiectat la Venetia, se gaseste pe Netflix.


     Facut de Emir Kusturica, un admirator si sustinator al stangii politice, documentarul spune cam pe fast forward (vorbim de doar 70 de minute cu totul) si nu foarte bine focusat cine este "Pepe" Mujica. Puncteaza trecutul sau ca terorist/luptator pentru cauza socialista (depinde cum vrei s-o iei), condamnat la ani grei de inchisoare, multi petrecuti in solitudine, si incredibilul sau destin politic de dupa eliberare, totul culminand cu mandatul sau de presedinte al Uruguay-ului. Cele mai evidente lucruri sunt ca Mujica e un comunicator excelent si ca traieste, fara nici o indoiala, dupa cum gandeste. Omul este de o simplitate cuceritoare, chiar si cand da nas in nas cu mai marii lumii. Mai departe insa parerile in Uruguay sunt impartite - lucru pe care documentarul, spre lauda sa, il si arata cumva. Toate cheltuielile sociale pe care Mujica le face vin din taxe si impozite, iar unii s-au cam saturat de chestia asta. Mai mult de atat, cand vine vorba de politica externa, parerile lui Mujica sunt in niste offside-uri geopolitice kilometrice. Dar cand il vezi in broscuta lui iconica, mergand cu sotia sa bea un pahar si sa asculte un tango intr-un birt oarecare, inecandu-si tristetea ca nu a avut cand si cum sa faca un copil, n-are cum sa nu te atinga.





SHARE:

vineri, 24 aprilie 2020

Active measures


     In vremuri in care americanii se gandesc sa deguste niscaiva produse de inalbire ca asa i-a sfatuit presedintele lor (I'm not a doctor, but...) am descoperit scris intr-un colt al laptop-ului meu: de vazut Active Measures. Zis si facut.


     Documentarul e facut cam cu prea mult patos pentru ca sa zic ca mi-a placut, ba chiar pe alocuri forteaza cu niste legaturi crezand ca daca e expeditiv e si convingator. Pe de alta parte are cateva momente puternice - vezi schimburile de priviri dintre McCain v. Putin la nu-stiu-ce summit sau presedintele georgian la CNN (am trait acel interviu live pe cand eram chiar in State si m-a izbit disperarea lui). All in all e tare important sa privesti istoria retrospectiv - ultimii 20-30 de ani - ca sa intelegi cine, cum si de ce. Si apoi sa te gandesti, fara sa poti face mare branza, incotro se vor duce lucrurile in continuare.




SHARE:

marți, 21 aprilie 2020

Fauda. Sezonul 3


     In mod bizar pandemia mi-a redus consumul de filme si seriale. Asta daca nu includ animatiile - de la Bug's Life si Inside Out la YooHoo to the Rescue si BeBe Bears. Le vad la pachet cu Mara. Apropo, Bug's Life e brilliant si acum, la peste 20 de ani de cand a aparut. Cu toate astea cand Netflix a reusit sa-mi dea de veste ca... Fauda sezonul 3 din Fauda, am sarit la propriu pe tableta. Trei zile mai tarziu si cele 12 episoade au fost devorate.


     Concluzia e simpla deci - Fauda ramane adictiv si la sezonul 3. Iar pentru mine e cel mai bun sezon de pana acum pentru ca: niciodata nu a reusit sa ma tina in varf de tensiune pe mai multe episoade la rand (acum episoadele 8-11 sunt adrenalina pura), iar personajele feminine continua sa fie inteligent si curajos portretizate.



SHARE:

sâmbătă, 21 martie 2020

Stam in casa... board games se intorc!


     Dupa succesul primei postari, la fel ca producatorii de film nesatuli, m-am gandit la o continuare. In aceeasi reteta, mai jos sunt alte board game-uri pe care le-am jucat sau le jucam in casa zilele astea si care va vor starni, sper eu, pofta si curiozitatea.

Outfoxed de la Gamewright
5+, 2-4 jucatori, 20min 

Mara l-a descoperit la Oli si, pentru ca i-a placut, am continuat sa ne rafinam talentul de detectivi si acasa. E un joc de echipa unde trebuie sa alegi daca vrei sa cauti indicii sau suspecti si, la intersectia acestora, sa descoperi vulpea hotomana inainte ca ea sa scape definitiv. Intareste rezistenta la frustrare, pune mintea la contributie si e foarte distractiv. Nivelul de dificultate poate fi crescut prin mai multe miscari ale vulpii.


Micul print de la Lex games
8+, 2-5 jucatori, 25min

Seamana foarte mult cu Casuta mea de vis din postarea de ieri si e facut de aceeasi companie. Povestea e faina - fiecare jucator ii construieste Micului Print o planeta. Sunt tot felul de elemente care starnesc imaginatia - vulcani, baobabi, elefanti, apusuri - si reguli de punctare care sa-ti faca planeta castigatoare la final. E mai simplu decat Casuta (acolo sunt mai multe constrangeri de care trebuie sa tii cont), Micul Print e mai dreamy si ofera mai multa libertate. Suntem la inceput si mie imi place tare, desi mananc constant bataie.


Tier auf Tier de la Haba
4+, 2-4 jucatori, 15 minute

Joc de abilitate motrica in care tot felul de animalute din lemn trebuie puse unul peste altul peste altul peste... si tot asa. Desi la prima vedere pare ca te vei plictisi repede, felul in care sunt construite animalele permite tot felul de pozitii si de combinatii. Unele surprinzatoare, parca sfidand legile fizicii. Finalul glorios e cand toti jucatorii reusesc sa puna toate animalele unele peste altele... chestie care se intampla foarte rar. Altfel, cine darama "constructia" pierde. Dar se si distreaza.


Three Little Piggies de la Smart games
3-6, 1 jucator, 3 minute/situatie

Brain game prin excelenta. Povestea foarte bine integrata in joc si cu priza la cei mai mici - ziua purcelusii trebuie sa stea inafara caselor, noaptea in case caci vine lupul. Sunt patru nivele de dificultate si la unele iti cam prinzi neuronii. In total sunt 48 de provocari, dar dupa ce le-ai terminat, jocul trebuie sa primeasca o pauza lunga.


The Roundabout Marble Run de la Hape
4+, 1-2 jucatori, 10-15 minute / constructie

Un joc STEM (Science, Technology, Engineering, Math) in care... imaginea e elocventa, nu? Sunt multe piese si, pe langa constructiile din manual, copiii au libertatea de a experimenta cum e cu gravitatia, acceleratia, cetrifuga si centripeta. Ocupa mult spatiu, ai nevoie de o suprafata rigida ca sa construiesti, nu poti sa-l iei cu tine in vacante, stransul dureaza - cam astea ii sunt dezavantajele.



Too many poops de la Lex games
7+, 2-6 jucatori, 25 minute

Am aflat de el de la Mihnea si mama lui si Mara a fost asa amuzata de ideea unui joc cu caca-uri incat l-am cumparat. Pana acum nu am facut decat sa-l deschidem si sa ne bagam un pic nasul in regulament. Dar chestia cu golden poop a dat-o pe Mara pe spate. Asa ca sunt sanse mari sa ajungem experti in urmatoarele saptamani.



SHARE:

joi, 19 martie 2020

Stam in casa... ne jucam board games


     Daca tot ne jucam mult si multe board games-uri zilele astea, am zis sa scriu doua vorbe despre cateva dintre ele. Cele care ne-au placut de-a lungul timpului cel mai mult. Poate va fac pofta, poate va dau idei.


Pengolo de la Blue Orange
varsta 4+ , 2-4 jucatori, 15 minute

Nu il mai jucam decat foarte rar - dar e un old time favorite. Pe la 4 ani era cam singurul board game bagat in seama de Mara. Cred ca pentru povestea foarte buna. Pinguinii sunt printre preferatii copiilor, iar aici ei trebuie sa fie adunati cu tot cu puii lor si pusi pe banchiza. E un joc care se desfasoare pe turn-uri deci cei mai mici vor invata sa fie rabdatori, se bazeaza pe zar deci cei mici vor fi si frustrati, dar mai ales pe memorie - trebuie sa tii minte (e un joc de memorie) ce culoare are oul de sub fiecare pinguin. E un joc competitiv - cine ajunge primul la 6 pinguini castiga - ceea ce ii poate frustra un pic (si cu folos) pe cei hipercompetitivi.




Obstgarten de la Haba
varsta 3-6, 1-8 jucatori, 15min 

A fost superhit pentru noi de la 4 la 5 ani. Avantajul jocului e ca toti participantii lucreaza impreuna - au un scop comun in a strange fructele din livada inainte sa vina cioara. O poveste despre cooperare, nu despre competitie. Bucuria succesului sau drama esecului se traieste si se imparte cu ceilalti. E pe turn-uri si cu zarul. Nu presupune vreun skill, socializarea e cea care iese castigatoare.



Ghici cine-i? de la Hasbro
Varsta 6+, 2 jucatori, 30min

Ne-am distrat foarte tare cu el, dar devine destul de repede o rutina. E foarte bun pentru ca antreneaza rationamentele deductive, atentia si, pe masura ce inaintezi in el, memoria. E un joc pe turn-uri in care trebuie sa descoperi un personaj folosind diverse intrebari la care raspunsul e da sau nu (ex. personajul pe care il caut eu poarta ochelari?). Mishu m-a dat pe spate cand a descoperit (dupa multe jocuri) ca poti intreba si... personajul pe care il caut eu priveste spre stanga?  Aici au inceput explicatiile pentru Mara - stanga ei, stanga personajului...



Sleeping Queens de la Lex games
8+, 2-5 jucatori, 5-15min

Regina board games-urilor noastre. Desi e dat cu 8+, e o binecuvantare de la 6. Mara s-a jucat cu Oli si Alexandra prima oara, dar apoi am devenit cu totii abonati. La baza e un joc de carti, dar povestea... E cu regine pe care le trezesti ca sa aduni puncte, fiecare din ele cu personalitate & look specific, cu dragoni care le apara de cavalerii care vor sa le fure, cu potiuni care le adorm la loc si cu baghete magice care le protejeaza. Jocul antreneaza foarte eficient adunarile simple si dezvolta gandirea strategica.



Casuta mea de vis, Lex games
7+, 2-4 jucatori, 30min

Preferatul meu, cumparat de Mishu complet la plesneala cu un voucher primit de ziua ei de la colegii de birou. Scopul jocului e sa iti costruiesti o casa - cute, cute, cute! Camere, decoratiuni, mobilier, acoperis, bonusuri de functionalitate, tot felul de de carti personaje sau obiecte de ajutor. E complex, uneori stau si ma minunez cu cata usurinta navigheaza Mara prin tot sistemul asta. La final se calculeaza un punctaj, dar noi ne-am obisnuit sa-i spunem Marei ca sunt doua feluri de a juca: sa castigi facand multe puncte sau sa castigi pentru ca ti-ai facut o casuta care-ti place. Si Marei ii plac camerele duble de joaca, casuta pisicii si casuta din copac. 



Vanatoarea de comori de la MDR
6+, 2-8 jucatori, 10-15min

Achizitie recenta. L-am jucat la Ama si Marei i-a placut. Deocamdata inca se bucura de fiecare nume de catelus si de cum arata ei - asa ca viteza de calcul a traseelor de iesire din labirint nu e nici stie ce. Dar presimt ca in cateva zile o sa ne bata de o sa ne sune apa-n cap. E un joc mental, de atentie, care presupune concentrare pe un timp destul de lung. In acelasi timp e un joc de reactie, de viteza, de procesare in regim de competitie. Nu exista turn-uri, toata lumea poate aduna puncte la fiecare decartare (nu-mi pot imagina ce haos iese in mai mult de 4 jucatori!). 




SHARE:

vineri, 13 martie 2020

Miami Bici, record istoric si cateva despre box office-ul local


     Where no Romanian movie has gone before... Cam asa as rezuma performanta comerciala in cinematografele autohtone a lui Miami Bici. Nu m-am indoit nicio clipa ca nu va fi un succes, dar masura acestuia, recunosc, m-a surprins pana si pe mine.



     Dupa 3 saptamani in salile de cinema comedia a strans peste 519k admisii - adica peste juma' de milion de bilete vandute - si aproape 11m RON. Sunt cele mai mari cifre de dupa Revolutie - vorbim deci de un record istoric - si cu suma asta Miami Bici va sta, negresit, in top 10 la final de an. Poate chiar in top 5 din cauza lansarilor amanate din aceasta primavara (vezi cel mai recent Bond) si a inchiderii salilor de cinema - ambele cauzate de coronavirus.

     Am subliniat mai sus genul filmului pentru ca e primul lucru care trebuie bagat la cap. Vrei succes comercial? Comedia e cel mai sigur drum si cam singurul validat pana acum dupa '89. Nu poti sa te bati cu americanii la efecte si la bugete, iar politistul roman are imaginea unui gras incompetent si spagar... Grosul publicului din mall-uri e destul de tanar (cinematografe de bulevard mai sunt [prea] putine ca sa conteze) si nu neaparat foarte avizat ca si cultura cinematografica. Si de asta e musai sa tii cont. Asa ca e nevoie de comedii usor digerabile, usurele. In Romania aceasta a fost reteta succesului si pana acum dupa Revolutie. An dupa an cele mai bine vandute titluri locale au fost comediile lejere. E drept ca uneori cot la cot cu filmele cu premii in marile festivaluri. Dar adevarul e ca cifrele erau mici, foarte mici pentru ambele categorii de titluri. Niciun romanesc nu prindea top10 sau chiar top20 la finalul anului. O anomalie daca ne uitam si spre alte piete. Pe masura ce marketing-ul a "invatat" cum sa construiasca asteptarea publicului pe zona de comedie, cum sa "impinga" agresiv marfa catre publicul larg (mai nou online-ul e rege) si sa-si creasca vanzarile si, concomitent, au aparut producatori si creatori dornici sa lucreze in directii comerciale, comedia a inceput sa livreze cifre din ce in ce mai bune. In schimb Noul Val Romanesc s-a cam spart - filmele de festival au incasat premii mai putine/mai putin importante si numarul de admisii loco a scazut (o dovada de snobism daca ma intrebati pe mine).

     Dar sa revenim la comedie. Anul trecut Oh, Ramona! era o surpriza pentru toata lumea. Am zis atunci - iata ca se poate! Atentie, nu discut despre calitatile si defectele unui titlu, ci despre puterea de a-i face pe oameni sa scoata bani din buzunar pentru un bilet la cinema. Cu 5Gang mesajul pietei a fost clar, cred, pentru toata lumea -  dati-ne ce ne dorim si vom veni! Cele doua titluri - Oh, Ramona! si 5Gang sunt si cat se poate de diferite, si foarte asemanatoare. Au targetat diferit, dar foarte clar si asta a adus succesul. Gata, avem imaginea de context.

    Si acum doua vorbe despre Miami Bici si ce-l face atractiv. Atunci cand am citit despre proiect mi-a fost foarte simplu sa-l mapez mental. Mi-am zis ca sunt Dumb & Dumber de Romania care ajung in Miami. Si aici sta cheia succesului pe continut. E accesibil, usor de relationat cu alte lucruri pe care le-ai vazut si care au avut succes la public la noi, iti seteaza repede si clar asteptarile si vine si cu ceva extra pentru publicul nostru. Cum ar spune buni: America, mama, America! Si nu oricare America - aia cu palmieri, ocean albastru, fete in bikini, vile frumoase, masini decapotabile. Visul american cu forme voluptoase si doldora pe cash. Bling-bling, potrivire perfecta pentru publicul de mall. O sa mai fac o paranteza - a mai existat un film despre un grup de romani care pleaca in America. Ii zice America, venim! si e regizat de Dragos Savescu. Atunci cand am auzit premiza filmului - un grup de artisti pleaca in turneu in State, comedie, Savescu - mi-am imaginat un succes de public. N-a fost asa si am inteles dupa ce am vazut filmul de ce. America, venim! s-a luat prea in serios, a vrut sa faca si putina drama, n-a apasat pedala comica suficient de mult, de des si de tare, iar un ansamblu de personaje e mai greu de condus decat un duo. N-a ajutat nici ca erau artisti. Miami Bici nu se ia deloc in serios, impinge cat de mult poate umorul de limbaj si de situatie, iar personajele sale si povestea raman mereu stereotipe. Toate astea se traduc in accesibilitate pentru produs si, cu un push de marketing sustinut si bine directionat, in cifrele de incasari record.   

SHARE:

duminică, 1 martie 2020

Cum arata Premier League-ul la 1 martie 2020


     N-am mai scris nimic despre EPL de la finalul de noiembrie al anului trecut. Cand o echipa domina atat de autoritar precum a facut-o Liverpool, nu sunt multe de spus si interesul scade si el. Daca nu esti fan Liverpool.

     Aseara insa Liverpool a pierdut pentru prima oara in acest sezon. A patit-o cumva rusinos - 0-3 la Watford, dar are in fata inca 22 de puncte fata de City (cu un meci mai putin disputat). Campionatul e deci jucat de ceva vreme, era mai degraba vorba de recorduri. Fanii cormoranilor asteapta de prea mult timp acest titlu ca sa se mai uite pe statistici. Va fi o bine meritata sarbatoare pe Anfield. Dar pentru jucatori si staff-ul tehnic ochii si mintea sunt deja concentrati pe returul de peste doua saptamani cu Atleti. In tur Liverpool a pierdut 0-1. Sa nu prinda optimile UCL ar fi o contraperformanta notabila pentru o echipa care a jucat doua finale consecutive ale celui mai dorit trofeu continental in anul in care ia titlul acasa.



     City e pe un loc doi, rusinos si confortabil in acelasi timp. N-au mai contat la titlu - chestie rusinoasa la cati bani s-au bagat in echipa, dar au trecut de Leicester recent aratand ca, dincolo de Liverpool, nu e nimeni care sa reprezinte concurenta reala. Adevarul e ca de la City e s-au retras Yaya si Kompany, David Silva e ca si acolo, iar Aguero nici el departe. E un ax central - fundas, inchizator, mijlocas de creatie si varf impins complet. Cu exceptia lui KDB nu exista niciun jucator care sa fie de acelasi calibru. O sa-mi ziceti ca Bernardo Silva - are caderi de forma la fel de memorabile ca perioadele de gratie, o sa-mi ziceti Sterling - e cu gandul la Madrid de luni bune, o sa-mi ziceti Mahrez - mercenar de flanc. KDB e singurul care atunci cand echipa o lua in jos a adus un extra atat de necesar. Si mai e ceva: Pep a incurcat borcanele in defensiva. Laporte a lipsit accidentat, e drept, si Cetatenilor le-a lipsit ancora. Dar Pep s-a suparat pe Walker, nu spun ca fara motiv, si orice a improvizat pe partea lui a contraperformat evident. Masina de pase nu s-a stricat, in fata City e rezonabila, dovada statisticile, dar City a incasat mai mult decat Leicester, Sheffield United sau United.   


     Leicester zambeste de pe podium. Bine, avea un zambet larg acum vreo luna, acum e un zambet cu juma' de gura. E intr-un regres cert, are doua puncte din ultimele patru meciuri, dar pastreaza un avans de 5 puncte in fata lui Chelsea si de 9 puncte in fata lui United (un meci mai putin disputat) - ambele rivale de clasament avand variatiile lor de forma si fiind implicate si in cupe europene. Rodgers & co. stiu ca sunt aproape de o performanta meritorie - o clasare in top 4 care vine la pachet cu banii unei prezente in UCL. Acolo unde - daca excluderea lui City se va mentine - va ajunge si locul 5 din Anglia din acest sezon. Loc la care poate sa viseze pana si Arsenal. Scapat de Emery, clubul londonez a intrat pe mana lui Arteta. Dupa un start cam ametit, Arsenal are doua victorii consecutive si n-a pierdut in ultimele cinci etape. A iesit rusinos, ba chiar dureros din Europa, pierzand acasa in OT cu niste greci, dar timp sa se redreseze mental exista. Si miza e importanta. Arsenal a pierdut vremea prin EL in ultimii trei ani.

 
SHARE:

miercuri, 19 februarie 2020

Ushuaia


     Am primit-o pe adresa de la birou fara ca Silvia sa stie de colectia mea de vederi.



     Fin del mundo - asta da brand.


SHARE:

La grande bellezza - ending quote





SHARE:

luni, 17 februarie 2020

sâmbătă, 15 februarie 2020

Cinci filme de vazut de la Sf. Valentin si pana la Dragobete


     Ce sa urmeze..., ce sa urmeze? Comedii romantice? Siropuri dulci, marfa calduta de corazon? Ever green-uri pe care le gasesti pe toate drumurile? NO WAY! Va propun o scurta terapie de soc. Filmele mele de vazut de la Sf. Valentin si pana la Dragobete includ inselari multiple si-n forme variate si, absolut necesar, o nota de tabagism…

Numero cinco 
Live Flesh 

Titlul original: Carne Tremula (1997)
De Pedro Almodovar - jurat, judecator si temnicier al personajelor sale
Forma geometrica: un patrat relational si un punct exterior
Forma de manifestare: adulterul cu nabadai. Javier Bardem, Francesca Neri, Liberto Rabal si Jose Sancho se incurca, se incurca mai rau si se incurca foarte rau pana-si primesc pedepsele finale
Analiza tabagica: un joint eliberator, necesar pentru ca David sa-i marturiseasca Elenei ceva din trecutul lui
Mentiuni speciale: pigmentul latin - impuscaturi, ani de puscarie, o paralizie plus o scena de sex demna de un alt top
Recunoastere: o nominalizare la BAFTA, un Goya
Soundtrack: inconfundabilul Somos, Chavela Vargas



# yon
Lost in Translation (2003)
De Sofia Coppola, fata lu’ tata stie meserie
Forma geometrica: trei laturi punctate + una absenta
Forma de manifestare: adulterul mental
Un jetsetter obosit de viata si nevasta dezvolta o relatie speciala cu o proaspat casatorita care nu stie ce sa faca cu viata ei
Analiza tabagica: O tigare postita dupa o noapte de karaoke = un sarut la distanta
Mentiuni speciale: replica lui, neauzita de la final, cea care a innebunit lumea, zice-se ca a fost: I love you. Don’t forget to always tell the truth 
Recunoastere: 1 Oscar din 4 nominaizari, 4 premii BAFTA din 7 nominalizari & others


Number three
Closer (2004)
De Mike Nichols, investigatorul identitatilor in oglinzi
Replica favorita: Hello, stranger 
Forma geometrica: un patrat cu diagonale trasate - 2 baieti, 2 fete, 6 posibilitati si 4 nume mari. Law, Portman, Roberts si Owen se combina si de(/re)combina intr-o suita de intamplari si cautari care ucid in fiecare personaj mitul iubirii romantice
Analiza tabagica: Fumatul e obiceiul neplacut de care personajele vor sa se descotoroseasca, pe care il abandoneaza la un moment dat doar ca sa-l reia. Fumatul = infidelitate.
Mentiuni speciale: traseisimul replicilor – replica sare dintr-o gura in alta, in alta si in alta… cam ca fumatul
Recunoastere: 2 nominalizari la Oscar si un BAFTA pentru Clive Owen in rolul dermatologului cu mizerii la gura
Soundtrack: Damien Rice – Blower’s Daughter


Nummer to
Reconstruction (2003)
De Christoffer Boe, debutantul de parada
Replica favorita: It is a film. Everything is constructed. Still it hurts
Forma geometrica: un patrat in care fiecare colt e doar o proiectie mentala a celorlalte 3 colturi Forma de manifestare: adulterul ireal. El se desparte de ea ca sa fie tot cu ea, ea ideala; dar ea ideala e cu un alt el; el initialul incearca sa se intoarca la ea initiala, dar ea nu mai exista, de fapt nici el nu mai exista… Nah, prideti-va urechile!
 Analiza tabagica: Si ea si el fumeaza cu placere, accentul cade pe fum, iar posterul spune tot: fumatul-iluzie
Mentiuni speciale: puzzle greu de descifrat dupa care te cufunzi intr-un love/hate vizavi de regizor Recunoastere: 2 Cannes-uri si alte premii prin festivaluri


#1 and one of my best ever
In the Mood for Love (2000)
Titlul original: Fa yeung nin wa
De Wong Kar-Wai, pictor inainte de regizor
Gestul memorabil: scorbura in care sa iti ingropi pentru eternitate secretul
Forma geometrica: un patrat cu 2 colturi mereu invizibile
Forma de manifestare: adulterul-reactie. Apartamente vecine, HK. Maggie Cheung si Tony Leung realizeaza ca sunt inselati de partenerii lor, fiecare cu partenerul celuilalt...
Analiza tabagica: Fumatul-dorinta. O face doar el, prima data atunci cand un amic ii vorbeste despre ea, a doua oara la prima lor intalnire, a treia oara singur in ploaie gandindu-se la ea, a patra oara noaptea in birou visand la ea…
Mentiuni speciale: fetzele celorlalti 2 adulterini nu sunt niciodata aratate… pentru ca sa nu te deconectezi nici macar o fractiune de secunda de la cei doi eroi; rochiile purtate de Maggie Cheung – cheongsamuri – in total inainte de montajul final: 64 - absolut spectaculoase
Recunoastere: printre altele, 2 premii la Cannes, un Cesar si o nominalizare la BAFTA
Soundtrack: Shigeru Umebayashi


SHARE:

miercuri, 12 februarie 2020

Modern Love


     O mini-serie nascuta dintr-o rubrica New York Times despre dragoste, in toate felurile ei. Nu stiu de ce, dar mai toate incercarile mele de imprietenire cu produsele originale Amazon au fost esecuri.  Modern Love nu face exceptie.


     Ce nu-mi place?
     In primul rand upper scale-ul din toate povestile si toate personajele. In prima poveste e o tipa pana-n 30 care sta in buricul Manhattan-ului, singura, intr-un apartament luxos... No shit, din ce traieste? Din coverage-uri la opere literare... Si apartamentul? Mostenit, desigur. In ultima poveste niste babaci se indragostesc si se muta impreuna - redecoreaza, remobileaza, calatoresc, fac ce le trece prin cap... Again, nicio grija financiara.   
     In al doilea rand storytelling-ul e banal. Nicio surpriza, plat, plat si iarasi plat.
     In al treilea rand mie mi se acreste tare repede de la prea mult dulce. Iar Modern Love e sirop.

 

     Si ca sa nu ziceti ca sunt hater de profesie:


     E de 1000 de ori mai bun - tot New York, divers fara sa forteze, mai destept povestit si mai complex.


SHARE:

vineri, 31 ianuarie 2020

Marriage Story


     Probabil ca un titlu ca Divorce Story ar fi sunat mai trist, dar cumva mai potrivit. Pentru ca despre casnicie nu e vorba decat retrospectiv - ca-n niste cioburi imprastiate pe jos dupa ce oglinda s-a spart, pe care le cureti mai atent sa nu te tai sau sa vezi in ele partea care-ti covine decat sa-ti amintesti ce a fost odata cu adevarat. Iar in rest e vorba despre o masinarie a divortului care ii toaca, social si personal, pe cei implicati. Si care nu lasa nicio scapare, nici cand pornesti la drum cu cele mai bune intentii.


     Marriage Story e deopotriva bland si abraziv, ofera intimitate si emotioneaza pe bune, fara sa cerseasca sau sa stoarca. Faptul ca e bagat in seama la Oscaruri e un lucru misto. Pentru ca e o poveste simpla, dar incredibil de bine spusa si minunat jucata si slefuita. Si intotdeauna ar trebui sa fie loc si pentru ele. Iar pe cei care au trait un divort (al lor sau al parintilor lor), myself included, filmul asta n-are cum sa nu-i atinga.


   
     Se gaseste pe Netflix.



SHARE:

joi, 30 ianuarie 2020

Inima grea (scurtmetraj)

 INIMA GREA*

EXT. INTERSECTIE. ZI

Semaforul se face verde si cateva masini se misca lent printre urmele de zapada. Din turturi clipoceste apa. MAGDA (68) calca apasat prin amestecul de zapada si apa. Are bocancii cu doua numere mai mari, o haina zdravana care-i acopera genunchii, fular si caciula ponosite.

                                   MAGDA
                         Hai odata ca nu mai prindem nimic!

In urma Magdei vine ICA (71). Mers sovailenic, par la vedere, carunt si nearanjat, parpalac subtire si pantofi in picioare.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Cum naiba ai ajuns tu la loto, tot nu pricep!
                             (isi face cruce)
                         Iarta-ma, Doamne, ca vorbesc asa!
                         Dar ma innebuneste Ica.

EXT. IN FATA UNUI SUPERMARKET. MAI TARZIU

Cele doua batrane stau una langa alta.

                                   MAGDA
                         Daca nu era colonelul, nici ca aflam ca esti acolo.
                         Fuguta dupa tine, fuguta inapoi... Cine stie
                         acum cat e ora, am pierdut praimtaimul.

                                   ICA
                         Praitai?!?

                                   MAGDA
                         Offff! Ca la Antena 3. Cand e toti
                         telespectatorii seara la Gadea.

Din supermarket iese o doamna cam de varsta lor, imbracata brici. Lasa sa-i coboare din brate catelul imbracat cu o hainuta rosie.

                                   ICA
                             (sec)
                         E 12 si un pic.

                                   MAGDA
                         De unde stii?
                                        
                                   ICA
                         Magellan iese la cumparaturi abia la 12:00 cand e frig.
           
EXT. IN FATA UNUI SUPERMARKET. SI MAI TARZIU

                                   MAGDA
                         Ce te costa - ii zic eu...
                         Ma aduci inapoi cu macaraua, la ce dureri de spate am.
                         Auzi la el raspuns! Asa ca... nu s-a dus.
           
Din supermarket iese un tanar si se indreapta spre ele. Are in maini plasele de cumparaturi si restul. Ii intinde Magdei o bancnota de 1 ron.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Bogdaproste! Sanatate, mama!

Tanarul ii intinde si Icai cealalta bancnota de 1 ron. Ica nu-l baga in seama. Magda ii da un ghiont. Ica ia banii mecanic si-i indeasa in buzunar.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Doamne-ajuta! Multumim mult.
             
Tanarul se indeparteaza.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Vezi, Ico, inca mai sunt oameni buni pe lumea asta.
                         Daca Ghita se ducea la bilete si dadea peste un
                         om bun, poate mergeam si noi la bai la anu'.

                                   ICA
                         Bun pe naiba.
                         Ii era prea frig sa-si mai caute portofelul.
                             (pauza)
                         Uneori zici ca suferi de utopie.

                                   MAGDA
                         Ce-i aia?!? Poate de miopie.
                         N-am mai fost la un control nici eu nu mai stiu de cand.
                         Uneori cand astept tramvaiul 13 nu vad exact ce vine si atunci intreb si...
                                               
Ica o ia, dintr-o data, la pas.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Alooo? Unde-ai plecat? Icoooo!

                                   ICA
                         E cum ai zis tu. Gata praitaiul.

                                   MAGDA
                         Praimtaim!
                             (dupa o pauza scurta, mai tare)
                         Ne vedem maine, da?

                                   ICA
                         Da, da!

                                   MAGDA
                         La ora care trebuie? Si unde trebuie?

Ica e deja departe, vorbeste ca pentru ea.

                                   ICA
                         Da, da...

                                   MAGDA
                             (striga dupa Ica)
                         Nu vrei sa trecem pe la covrigi?
                         Tare mi-e pofta de unul din ala cu ciocolata...

Ica ofteaza vag si-si strange buzele.
             
INT. LIVING. MAI TARZIU

Cadrul este foarte strans, nu ne dam seama unde ne aflam.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Se topeste vazand cu ochii. Si nici cine stie ce frig nu mai e...
                         Ai putea sa iesi.

EXT. CIMITIR. IN ACELASI TIMP

Cadrul este foarte strans, nu ne dam seama unde ne aflam.
                                                          
                                   ICA
                         A fost chiar blanda anul asta.

INT. LIVING. MAI TARZIU

Cadrul se largeste, vedem ca Magda sta pe o canapea langa GHITA (70). Amandoi molfaie din covrigi inveliti in aceeasi patura.
                       
                                   MAGDA
                         2 lei, dar am luat si covrigii astia cu ciocolata.
                         Bine, azi mai mult am alergat dupa Ica.
                         Iar are o stare din-aia...

EXT. CIMITIR. IN ACELASI TIMP

Cadrul se largeste, vedem ca Ica sta asezata in dreptul crucii lui DUMITRU MATEUT (1948-2018).

                                   ICA
                         Magduta e bine... Vrea la bai, iar Ghita nu se duce dupa bilete...
                             (pauza)
                          Bai, iti dai seama!

INT. LIVING. MAI TARZIU

Magda si Ghita sunt in aceeasi pozitie. Se uita la ecranul televizorului unde ruleaza imagini cu Mihai Gadea pe Antena 3.
             
EXT. CIMITIR. IN ACELASI TIMP

Ica se strecoara afara din cimitir. Strada e pustie. Se lasa intunericul.

Sfarsit.

*primul draft l-am scris acum vreo 5 ani


SHARE:

marți, 28 ianuarie 2020

Brice de Nice


      Prima oara cand fugim cu Mara de Ziua Principatelor undeva in strainatate. Si pentru ca luni a fost zi libera in step by step a iesit de un weekend extra-lung la Nisa cu bai de soare & pain au chocolat.


     Am zburat cu wizz la ore la care ne-am trezit de voie - chestie esentiala cand calatoresti in 3 - si cu cate un ghiozdan in spate fiecare (si atat!). Desigur ca din al Marei nu au lipsit creioanele colorate, un plush de dimensiuni exagerate, cartile cu Geronimo Stilton sau Findus si jocul Sleeping Queens.

     La aterizare am aflat ca e greva generala in transporturi, ceva cu Macron si propunerile sale injuste privind sistemul xxl de pensii, blah-blah... deci autobuzul pe care voiam sa-l luam nu functioneaza. Intreb un pic ingrijorat: si maine, e tot greva? Din spatele unui plexiglas o doamna imi zambeste cu toata gura: mais non, demain c'est weekend!  No comment si ne suim in taxiul care ne plimba prima oara pe Promenade des Anglais si ne lasa mai saraci cu 32euro - flat fee-ul de la aeroport in oras.


     Ne luam cazarea de la Fabien si iesim sa mancam... daca sunt 15 grade atunci inghetata sa fie! Luam fiecare cate doua gusturi de la Amorino, dar alte cateva gelaterii sunt intr-o raza de 5 minute de mers pe jos de noi - Pinocchio despre care am citit care un gust de snickers bun, Grom-ul pe care-l stim de la Florenta, cateva branduri locale. Grade in termometru sa fie ca inghetata avem de unde testa. Facem cateva cumparaturi si le lasam acasa.

     Ne plimbam ca sa ajungem la Promenade de Paillon unde i-am promis Marei o runda de catarat prin burta unei balene - e doar un loc de joaca! - dar nimerim fata in fata cu o roata uriasa. Hai sa o luam ca sigur vedem balena de sus, propun eu. Orasul vazut de sus: nici urma de balena, dar piata Massena, principala piata a orasului arata grozav.


     Apelam la google maps si ajungem si la locul de joaca. Pe langa burta balenei, mai sunt niste mini trambuline, tobogane si cataratori. Mara trece prin toate de cate 2 ori si intre timp s-a lasat intunericul. Mi-e clar ca vom mai ajunge pe aici, dar acum mergem la cazare, facem niste paste quatro formaggi - acest soul food al Marei - si cadem lati.

     Ne trezim sambata devreme si pusi pe fapte mari. Pornim sa vedem Nisa de sus, din Parc de la Colline du Chateau, dar alegem sa facem drumul pana acolo pe plaja. Iar Mara nu vrea decat sa stea pe plaja, sa arunce pietre in apa si sa se bucure de soare. Intr-un final ajungem la Hotel Suisse, de unde ne-a spus soferul de taxi ca putem lua un lift gratis pana sus pe deal. Prindem o bubuitura fix pe varf de deal si ne cam sare inima din loc. Ma uit la ceas - 12 fix. Oamenii in jur sunt calmi - semn ca e ceva obisnuit. Vom afla zilele urmatoare ca se trage cate un tun la pranz.



     Mara descopera un nou loc de joaca cu un spiderweb urias. Noi descoperim imagini panoramice cu vechea Nisa si noua Nisa. Plus avioanele - private sau de linie - care trec foarte aproape de noi, plus un pescarus tantos pe care il botez pe loc Le Roi de Nice.


     Coboram cu acelasi lift si ne strecuram printre stradute cautand un restaurant pentru masa de pranz. Multe localuri inchise - suntem in plin extra sezon - dar destule oportunitati foto pentru mine. Ne proptim intr-un local traditional si eu aleg scoici cu cartofi prajiti si un cidru local. Desertul il luam mai tarziu si pana acasa mai facem o tura de balena, trambuline si toate cele.



     Pe seara ne vedem cu Morarita, Robin si copiii sai la Parc Phoenix unde e o baie de lumini facuta de chinezi. Aglomeratie mare, francezii nu-s tocmai poporul meu preferat, dar cateva din instalatii si felul in care sunt puse in valoare merita efortul. Ne intoarcem cu tramvaiul si cadem toti lati again.


     Duminica Mara se trezeste infundata si pe low energy. Vantul si ziua lunga de ieri isi spun cuvantul. Planul initial, cel cu pana-n Monaco la oceanograf, e amanat pana data viitoare. O jucam local si pe chill. Iesim tot la plaja, dar o luam spre Negresco. Ne plimbam printre stradute, dar mancam la apartament ca sa fie liniste & confort. Dupa-amiaza iesim cu ideea de hop on/hop off bus, dar ultimul a fost la 4 dupa-amiaza, asa ca ne reprofilam cu un muzeu de Stiinte Naturale - fix 3 camere! si o tura de loc de joaca. Cumparam si niste socca. Mara refuza sa guste, lui Mishu i se pare ca are gust de mamaliga, eu sunt cam singurul care se da in vant dupa ea. Mara descopera la un chiosc de ziare niste dinozauri. Primul ii cade un ankilozaur, apoi un pachicefalozaur, apoi un pteranodon... Pe seara ies dupa o pizza si o aduc la apartament sa manacam impreuna. 



     Las lumea sa doarma in voie si cu tot cu jucatul de Sleeping Queens plecam la 11 fix. Gasim un chiosc de ziare sa mai luam o doza de dinozauri. Ne pica prima dublura, un ankilozaur, dar Mara nu se supara. Ne luam la revedere de la mare si refacem stocurile de la boulangerie cu pain au chocolat si eclere. Cautam o statie de T2 si traversam cateva strazi care luni, la ora asta, arata ca un oras, nu ca o statiune turistica. Tramvaiul ne duce agonizant de serpuit, dar ne duce, la aeroport. Zburam sub 2 ore de la Nisa la Bucuresti si ne mai ia aproape o ora cu taxiul de la Otopeni pana-n Tineretului. Ca sa ne aducem repede aminte ca suntem acasa.



SHARE:

miercuri, 22 ianuarie 2020

Queen Marie of Romania


     Mi-am propus sa fiu foarte atent cu alegerile pe care le fac in 2020. Se produce atat de mult incat mi se pare esential sa nu pierd timp cu lucruri care nu merita. Din pacate cu Queen Marie of Romania am gresit. E chiar mai mult decat pieredere de vreme - m-am enervat pentru ca mi se pare o ocazie uriasa ratata.


     Mi-au placut Roxana Lupu, costumele si locatiile. In rest - nimic. Scenariul n-are zvac, povestea si personajele nu se incarca nicaieri de emotie (desi in permanenta ni se spune pe gura ca trebuie sa ne emotionam), regia e pe alocuri barbara, lipseste acea muzica care sa potenteze discret, dar atat de necesar momentele cheie. Sa ai un personaj ca Regina Maria si acel moment istoric si sa vii cu atat de putin...

SHARE:

joi, 16 ianuarie 2020

J'ai perdu mon corps


     Stiu ca 2020 abia a inceput, dar am vazut destule filme la viata mea ca sa va spun ca, la final de an, J'ai perdu mon corps va fi pe lista celor mai bune filme vazute de mine. Pe alocuri te sperie, pe alocuri te emotioneaza - dar e tot timpul atat de viu si creativ.


     Un baietel ce visa sa devina astronaut si pianist, ramas orfan in Rabat, ajunge dupa ani pizza delivery boy la Paris unde isi cunoaste jumatatea.  In paralel o mana (incheietura si degete ca sa fie totul clar) scapa dintr-un frigider si vrea sa ajunga... undeva. Despre viata si cum e ea, uneori nedreapta.

     Sunetul si muzica sunt absolut incredibile. Nominalizare la Oscar pentru animatie lungmetraj pentru Jeremy Clapin si Guillaume Laurant. Disponibil pe Netflix.




SHARE:

miercuri, 15 ianuarie 2020

One Child Nation


     Docu despre cum au facut chinezii planning familial cu forta - cu propaganda intr-o mana si cu sterilizarea cu forta in cealalta. Si cum se privesc in oglinda astazi autorii de facto ai ei.


     Nu e usor de dus, dar e o lectie de istorie care trebuie spusa. Sunt multe unghiuri din care poti privi situatia. Da, China avea o problema uriasa - o bomba demografica care ii ticaia lent, dar sigur. Felul in care Partidul a ales, insa, sa o dezamorseze... e atat de dureros si de degradant la nivel uman incat nu poti sa nu te gandesti ca poporul cu totul a suferit o trauma uriasa.



SHARE:

marți, 14 ianuarie 2020

The Capture: season 1


     Nu stiu de ce nu s-a auzit in bula mea despre The Capture. E o incrucisare excelenta de Bodyguard cu Line of Duty. Totul pus intr-o tema la ordinea zilei - deepfake-urile folosite de chiar de serviciile secrete.


    Britanic (BBC) asa ca scurt, cu o poveste comprimata in sase episoade facute brici. Tensiune, straturi care se dezvaluie unul cate unul, intrebari de morala si etica bune de pus si un final destept - cazul sezonului e inchis oferind satisfactie completa, dar si pentru sezonul urmator ramanand cateva intrebari care-si asteapta raspunsul. E complicat sa tii atatea etaje narative suprapuse, sa nu te incurci in ele, mai bine zis sa le faci credibile in ochii spectatorului. Nu stiu cat poate Ben Chanan sa o tina asa - dar pana atunci nu pot decat sa remarc un prim sezon double thumb up.



SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig