Dulcele e nelipsit din filmele lui Sean Baker. Acolo se mananca, acolo se discuta, acolo se fac afaceri, acolo apar idei, acolo se viseaza. In Los Angeles-ul lui Tangerine e vorba de Donut Time, in Texas-ul din Red Rocket e tot o gogoserie - ii zice ca sa permita tot felul de trimiteri in cheia filmului - Donut Hole. Iar in Florida Project visul copiilor e Twistee Treat.
Numarul trei la AIFF.6 pentru mine. Un Sean Baker venit sub asteptari.
E drept ca asteptarile erau inalte pentru ca Tangerine si Florida Project, ultimele doua filme ale lui Sean Baker sunt must see-uri pe lista mea. Ce am scris la vremea aceea despre ele gasiti aici si aici. Red Rocket vine cumva in reteta clasica: un univers marginal credibil, aici cu fundal cu rafinarii texane si femei cu simtul proprietatii bine dezvoltat, si de un erou care traieste la limita legalitatii vanzand iarba si incercand sa combine o pustoaica sa se apuce de filme porno. Buba e ca nu ma atasez. Nu-mi pasa. Raman mereu inafara. Nu descopar niciun personaj care sa ofere mai mult decat superficialitatea initiala. Asta e diferenta colosala fata de filmele anterioare ale lui Sean Baker pentru mine. Nu ajung nicaieri cu Red Rocket. Iar micile trimiteri la Trump, punctate ici colo cu afisele si discursurile sale electorale, s-au racit si ele intre timp.
Al doilea film al meu la AIFF.6. MTR si agitatia voluntarilor. Proiectia e sold out. Minunat, dar mi se pare aiurea ca la zece minute dupa ce ai inceput filmul, sa lasi inca lumea sa intre in sala si ea sa-si caute loc… Prefer sa incepem cu cinci minute intarziere (oricum e ultima proiectie si nu e urmata de nimic), iar cine a ajuns dupa, aia e, nu mai are acces in sala.
Primul film vazut de mine la AIFF.6. Eleganta britanica de sus pana jos.
... for NBA fans!
Avem bracket-ul pentru playoff-ul 2022:
Dar inainte de playoff vom avea play-in. In Est Nets o sa elimine Cavs si vor merge pe tabloul de playoff impotriva lui Celtics. Ceea ce va face lucrurile foarte interesante. Ceva grudge vizavi de Kyrie si felul in care a plecat din Boston sigur exista. Si Celtics au fost in super forma in 2022. Dar KD si Kyrie sunt cei mai buni jucatori ai seriei. Sunt old school si merg pe Nets in 6. Tot in play-in in Est, eu zic ca Hawks trec de Hornets si de Cavs. Doar ca nu vad cum sa bata Heat. Iau Heat in 5. Bucks fara probleme peste Bulls care sunt free falling de cateva luni bune. Si... cea mai interesanta serie pentru mine Sixers v. Raptors. Embiid stim cine e si ce poate. Harden, insa, cine e si ce poate? A dezamagit in atatea playoff-uri incat... Presiunea pe Sixers va fi uriasa. Ii creditez pe Raptors ca avand sanse serioase la o, sa zicem, surpriza. Deci pariez pe o runda urmatoare in Est care va arata asa: Heat v. Raptors, Bucks v. Nets.
In Vest, fara Lakers, fara LBJ. Iau Clippers peste Wolves, iar Clippers v. Grizzlies va fi interesant. PG-13 si Ja reveniti. Clippers parca mai experimentati. Iau Grizzlies in 7. Iau Pelicans peste Spurs, iar apoi habar n-am cine, dar Phoenix fara probleme peste orice adversar in prima runda. Zic Doncic peste Mitchell si iau Mavericks peste Jazz. Si Warriors cu Splash Brothers peste Joker si Nuggets. Deci pariez pe o runda urmatoare in Vest: Suns v. Mavericks, Warriors v. Grizzlies.
Prima. Despre izbavirea lui Harry Kane. In vara a fost o telenovela intreaga despre daca si cum varful englez pleaca de la Tottenham la City. Jucatorul emblema al celor de la Spurs, ajuns la 28 de ani, furat de mirajul trofeelor la care City e abonata. Basca de banii seicilor. In prima etapa a sezonului City a jucat in deplasare la Spurs. iar Kane a lipsit nemotivat. Dar Spurs, surprinzator, au castigat. Si galeria a scandat intr-un moment care mie mi-a ramas in cap: Are you watching, are you watching, Harry Kane?! Fast forward sase luni. Kane a ramas la Spurs, echipa are trei infrangeri consecutive, se zbate sa ramana in cursa unui loc in Top 4. City e acolo unde te-ai astepta - pe primul loc - si doar Liverpool e cumva prin preajma. Pe Etihad Spurs preiau conducerea foarte repede, dar sunt egalati. Kane ii aduce in avantaj iar, dar iarasi sunt egalati (in minutul 90+2 dintr-un penalty). In minutul 90+5 vine o centrare din care Kane mai scoate un gol. Spurs castiga 3-2, intrerup seria meciurilor fara infrangere a lui City, iar Kane poate sa le strige la randul lui fanilor: Keep watching Harry Kane.
A doua. Finlanda e campioana olimpica la hochei masculin. E prima oara in istorie cand finlandezii reusesc asta. Si i-au batut pe rusi in finala, chestie care trebuie sa le dea si o extra satisfactie. Si sunt echipa mea preferata de hochei de cand eram mic. Mic mic. Stateam sub masa din camera bunicului meu si ma uitam la hochei si acel Suomi-Finland mi se parea mie fascinant.
A treia. Marele trade din NBA: Simmons (plus Seth Curry si Andre Drummond) pe Harden intre Sixers si Nets. Sau schimbul de probleme. Harden e foarte, foarte naspa. Mingea aia din meciul cu Detroit... my God, in orice sport, in orice lume, ar trebui sa ajungi pe banca si sa ramai acolo forever. Harden insa, nu. Si-a vazut visul cu ochii. Transferul la Sixers acolo unde Morey cica il stie si va scoate ce e mai bun din el. Sixers au o sansa, dar aceasta expira repede. Sezonul acesta si cel viitor si fereastra se va inchide pentru ca Harden nu mai are chef de baschet. De partea cealalta Simmons va ajunge in combinatia Kyrie-KD. Greu de crezut ca va fi motivat si va face fata presiunii din playoff. Nets arata ca o organizatie fara cap. Iau oricand Bucks in loc de Sixers sau Nets.
Jos palaria pentru scenaristii si producatorii seriei. S-au tinut de cuvant si au livrat o poveste cu cap si coada vreme de cinci sezoane. Nu au lungit-o, au avut niste arcuri excelente pentru personajele principale, iar de-a lungul timpului au populat seria si cu secundare memorabile. Accentul napoletan si muzica au completat la fix peisajul razboaielor intre traficantii de droguri. Asa arata ultimul cadru din Gomorra:
Si nu, nu e un spoiler pentru ca era cert, inevitabil si firesc ca asa se va sfarsi. Asta nu inseamna ca finalul nu l-am trait intens. Gomorra e, fara-ndoiala, din categoria best series ever made.
O sa ma intorc cand mi se va face dor de ea si sunt sigur ca o sa gasesc niste video-uri tribut faine.
Auzisem prin targ ca a facut record de vanzari. Naiba stie ce inseamna asta ca foarte rar vezi cifre pe exemplare vandute in zona editurilor din Ro si la fel de bine si usor poate fi doar o strategie de mk ieftina si eficienta. Am intalnit-o la chioscul de ziare cand ii luam Marei Nat Geo Kids. Probabil ultimul numar dupa ce editorul a intrat in faliment dupa o schema pe care a mai aplicat-o de doua ori in aceeasi preafrumoasa Ro. Mai citisem, acum destui ani, niste fragmente okish dintr-o carte scrisa de Codin. Nu stiam mare lucru despre Nutu Camataru, dar sunt si eu curios cum e lumea interlopa de la noi. Asa ca am luat un exemplar.
Primul film pe 2022 in cinematograf: Encanto. 2D, daca prindeam 3D cred ca ieseam chiar zdruncinat. Dublat, desi cateva piese de la final s-au auzit in varianta originala, n-as putea spune ca inteleg de ce.
Va spun din start - si Mara, si Mishu au iesit incantate. De toate culorile, de toata muzica, de bogatia cu care Disney-ul cu numarul 60 te invaluie. Ce-i drept ele au intrat in sala fredonand ceva cu We don't talk about Bruno. Erau cuprinse deja de vraja lui Encanto, eu... mai putin. Sincer mi s-a parut foarte aglomerat, uneori imi cantau trei personaje suprapus in urechi si eu n-am decat doua. Plus nema timp sa respir. Iar eu cand respir, procesez si informatie, patrund un pic din sens... Sunt filme la care ritmul asta ceva-se-intampla-non-stop functioneaza bine, dar sunt no brainere. Nu e cazul lui Encanto. Am mai simtit si ca finalul e tras pe ffwd, iar cateva personaje, pe care voiam sa le vad, sunt doar bifate pe un checklist si cam atat. Nu vreau sa dau cu pietre pentru ca nu e cazul, dar se putea deopotriva mai putin si mai mult.
Am comandat via Asteroidul B 612, un loc minunat pentru micii cititori, un pachet de lectura surpriza de Mos Gerila. Una dintre cartile din pachet a fost acest roman grafic si autobiografic fata de care majoritatea celor nascuti la finalul anilor '70 sau in prima parte a anilor '80 in Bucuresti vor simti o apropiere sufleteasca aparte. Pentru ca, negresit, ceva din experientele traite si descrise de Dani in carte vor fi si ale celor care astazi se invart in jurul a 40 de ani.
Eu am lacrimat nostalgic la gradinita IPCM, desenul e incredibil de corect, mai putin curtea interioara pe care mi-o amintesc un pic altfel. Si am mai lacrimat spre finalul acestei prime parti cand parca vartejul destinelor e din ce in ce mai sufocant. In rest am mangaiat cu privirea fiecare detaliu care-mi amintea de lumea copilariei, dioramele de la Antipa, barcutele leagan, vanatorile de tantari si m-am bucurat de toata creativitatea vizuala careia desenatorul i-a dat frau liber. Astept partea a doua negresit si intr-o zi sper sa aud ca exista un film animat Epoca mea de aur. Cred ca ar iesi grozav.
Daniel Horia, Epoca mea de aur, Editura Art
Cel mai bun film documentar. Sub impactul recentului 14 Peaks, era sa uit ca anul a debutat cu My Octopus Teacher pe care il declar sus si tare nu doar cel mai bun docu al anului, ci al ultimilor multi ani incoace.
Cel mai bun scurtmetraj animat. The Elephant's Song.
Cel mai bun lungmetraj vazut intr-o sala de cinematograf: Lorelei. Cu masca si distantare.
Cel mai bun serial: da, Succession 3 e top - ultimele doua episoade sunt as good as it gets, dar feeling-ul meu la jumatatea sezonului 5 din Gomorra (despre care stiu ca e ultimul) este ca va bate tot. Pentru ca e Genna v. Ciro di Marzio, runda finala. Deci Gomorra 5 pe credit si revin cand il termin.
Cea mai buna carte de fictiune: Lucia Berlin, Manual pentru femei de serviciu.
Cea mai buna carte de non-fictiune: Dorian Galbinski, Memoriile unui reporter BBC.
Scurt si la obiect. Abby Wambach nu se pierde in descrieri exagerate sau detalii neimportante. Isi auto-compartimenteaza personalitatea pe ffwd, isi aseaza familia si influenta ei la loc de cinste, cu bune si rele, nu se jeneaza sa spuna ce si cat a consumat in vreme ce a strans performante remarcabile in fotbalul (soccer) feminin american si a luptat pentru egalitate de drepturi fata de sportivii barbati. Finalul e si mai concentrat - in doar cateva pagini Abby spune cum a fost cand a fost prinsa conducand masina sub influenta alcoolului si felul in care lumea i-a fost data peste cap din acel moment. Cu bine si cu rele.
Cateva eseuri despre lumea filmului reunite sub un titlu cumva nepotrivit. In sensul ca nu e nimic despre Franta sau productia franceza de film in ele.
Vizibil inegale, pana acolo incat as spune ca primul episod merita skipuit cu totul. Sa-l plasezi primul in serie mi se pare o decizie cel putin bizara, Netflix deobicei e mai destept de atat. Si fara o logica, fara un curs pe care sa-l urmaresti de la un episod la altul. Un mic haos de experiente personale, istorie a mediului vizual si analize pertinente, dar cumva fuserite. Exemplificari cinematografice sunt foarte generoase, e drept, si pentru mine - care am vazut multe din eseurile lui Tony Zhou reunite sub Every Frame a Painting - materialul facut de el e cel mai bun din acest mini-sezon. Dar, de cat sa vedeti acest Voir sau sa asteptati un sezon doi mai bine asezat, cred ca e de preferat sa mergeti direct la Every Frame a Painting pe youtube. Materialele sunt destepte, bine lucrate si veti gasi de la Akira Kurosawa la Jackie Chan. Over & out.
De cand am vazut franturi din trailer, am stiut ca o sa vreau sa-l vad. 14 Peaks e o nebunie absoluta.
Ideea, planul si executia escaladarii celor 14 varfuri de peste 8000 metri intr-un timp record si deopotriva acest documentar sunt demente. Chiar daca nu aveti treaba cu muntele, lasati totul deoparte, e pur si simplu un must see now. Pe Netflix.
Un scurt animat facut de absolventi francezi de ESMA. Despre familie, puterea imaginatiei si lectiile vietii.
Este fix ceea ce v-ati putea imagina dupa trailer, poster si plot synopsis.
Asa ca plesniti cucuruzul si luati ceva cu multe bule. Sala de cinema din mall s-a mutat in livingul personal. Din cauza sau datorita - depinde de perspectiva - lui Netflix. Suntem intr-un adventure a la Indiana Jones, la un moment dat se si fluiera tema muzicala din Indiana ca sa priceapa tot prostu'. Suntem si in action comedy cu un cuplu de masculi care-si impart calitatile - Ryan Reynolds e cu vorbele, Dwayne The Rock cu muschii. Pereche clasica cu imparteala de intepaturi si pumni. Cu creierul pare sa fie multa vreme Gal Gadot. Dar, fara sa va stric surprizele, sunt si ametitor (pana la vomitiv) de multe rasturnari de situatii si tabere. Ca-ntru-n heist movie. Si, daca tot cocktailul asta care vine la pachet cu locatii pe vreo 3 continente nu e suficient, e acolo si un sarut. Cam fortat, dar este.
Guilty pleasure si mergem mai departe.
Lynn Tomlinson face animatii folosind plastelina si pictura in ulei. Dupa povestea lui Old Bet din Elephant's Song nu-ti mai vine sa spui nimic.
