TIFF20: o editie prescurtata

 

     Intre Vizantea si Tuzla nu m-a lasat inima si am dat o fuga pe ffwd  pana la TIFF. Luni si marti, doar doua zile, de unul singur, cat sa simt Clujul in festival aniversar dupa ce anul trecut am dat skip din motive pandemice. Si sa vad cateva filme. 

      A fost un TIFF asumat on a shoestring. De la aeroport si pana-n Piata Unirii am marsaluit 8km pe jos cu o pauza de mic dejun… de la Lidl. Ca-n tinerete cand nu aveam bani de taxi sau terase. Mi-am ridicat badge-ul si mi-am luat biletele dorite. Nu prea am avut ce vedea in prima parte a zilei, in niciuna din zile, asa ca am lucrat de pe o banca din Parcul Central si mi-am luat cazarea. Am regasit Clujul avand acelasi apetit pentru constructii. De data asta si unele bulevarde mari sunt in plin proces de renovare. Sunt si destui soferi care-si pun caii putere sa faca galagie. Clujul nu mai e definitiv un oras molcom sau linistit. E plin de evenimente si de viata. Iar regulile se fac si desfac pentru ca ea sa mearga mai departe. 

     Primul film, Lobster Soup, la Cercul Militar. Scaunele sunt ok, sala e dichisita, locul e aerisit. Pentru cineva care-si aminteste proiectii chinuitoare cu scaune de lemn si miros imbacsit… e pur si simplu alta lume. Langa mine aterizeaza Sorina. Stiam ca e venita la TIFF, dar care erau sansele sa ne vedem intamplator chiar la prima mea vizionare? Documentarul e fain e de tot. Facut de niste spanioli. Despre un local unde niste fosti pescari se intalnesc si povestesc si dezbat. Un fel de Poiana lui Iocan doar ca la interior ca-n Islanda musca vantul. La final cei doi regizori apar in carne si oase pentru un q&a. Intuiesc primele doua intrebari. Daca aproape finalul e o coincidenta uriasa sau e pus cu mana acolo. Si de ce nu apar, de ce nu vorbesc personaje feminine in acest documentar. Spaniolii fac balet pe campul minat al acestor vremuri, dar producatorul islandez nu rabda prea mult. Cere microfonul si spune: in Islanda barbatii merg la pescuit. Liniste. Si islandezul completeaza: si 70% din studenti sunt de sex feminin. Joac-o p-asta, corectitudine politica! 

     Seara sunt in Piata Unirii. Daca vremea e buna, am o slabiciune sa vin aici. Locatia, decorul mi se par perfecte. Deobicei se proiecteaza filme mainstream. Azi e The Mauritanian. Dupa un caz adevarat al unui mauritan inchis si torturat la Gitmo in vremurile lui Rumsfeld & Bush fiul. Si care, mi se pare chiar mai important, a mai stat 7 (repet 7!) ani inchis pentru ca administratia Obama a pus si ea toate piedicile posibile inevitabilei eliberari. Jodie Foster si Benedict Cumberbatch. Palatabil, dar one sided.

      A doua zi e cam la fel - lucrez pana pe dupa-amiaza cand bag doua romanesti unul dupa altul. Babardeala e neconventional, dar il inteleg. Nu ma deranjeaza ca e foarte in your face, sunt zile in care asa ti se pare ca e - orasul, oamenii, lumea toata. Cu Neidentificat nu sunt pe aceeasi lungime de unda. Ma prind relativ repede ce va urma, asa ca isi pierde miza cumva, iar finalul ma desumfla. Au fost mici trimiteri rasiste de-a lungul filmului, dar mie mi s-a parut ca luat cu totul e un film despre un individ, despre starea lui. Ori finalul imi zice altceva, ca e despre sistem si despre rasism. Nu vreau sa dau spoilere, dar daca il vedeti si vreti sa dezbatem, sunt ready to rumble. Eu l-as fi inchis cu cadrul cu cel intins pe caldaram. 

     Seara, inapoi in Unirii pentru Persian Lessons. O poveste clasica despre supravietuire intr-un lagar de concentrare. De data asta printr-o gaselnita norocoasa si curajoasa deopotriva. Unul dintre comandanti are o slabiciune, vom vedea la final ca e una foarte bine calculata, pentru o limba rara. Iar cand un detinut pretinde ca nu este evreu, ci iranian, incepe un joc de-a invatatul unei limbi straine imaginare pentru amandoi. Cu miza suprema - viata. Imi place cum, cu toata greutatea subiectului, e loc de umor si chiar o zona amoros ludica. Telenovela de lagar va sa zica. 

     Spre pranz, urmatoarea zi, plec spre aeroport tot per pedes. E o caldura infernala. Fac pauze dese: ii iau Marei un pop it, imi cumpar multe lichide, stau la umbra. Cand ajung la aeroport deja s-au adunat norii, pana la imbarcare ploua zdravan, fulgera si tuna. Citesc doua povestiri de Lucia Berlin. Mai toti se agita, ce fac, de ce nu ne imbarca, vociferari si miscari browniene. Ca om care a prins o furtuna in zbor, prefer sa citesc inca o ora, sa o lasam sa treaca. Langa mine e o fata cu ochii cei mai senini intr-un carucior cu rotile. Ne privim unul pe celalalt si ne zambim pe sub masti. Parem singurii pentru care e timp.

 

     TIFF done.

Jurnalul (d)in colaje de la Vizantea

       

     Ne-am intors undeva in Vrancea cum imi place mie sa-i spun locului asta. A fost cu vecinul George care ne-a dus pe coclauri, cu urcari repetate pana la troita - spre disperarea Marei care nu-ntelege care e treaba cu mersul asta, cu dusul pana la magazinul din sat - slava Domnului ca fix langa el e locul de joaca. A fost cu o piscatura de albina - macar stim acum ca Mara nu e alergica, cu izvoare tamaduitoare, dar care miros a ou stricat, cu casa lui mos Ion Roata si cu niscaiva EURO 2020, toata Vrancea tinea cu Italia ca jumatate de Vrancea a fost sau este plecata acolo, si NBA playoff 2021, asta strict pentru mine la orele diminetii. Cu peste facut de subsemnatul la gratar, cu parfum de tei scuturandu-se, cu o gradina de legume din care nu stiu daca Mishu s-a servit pana la urma cu ceva. Si cu o gramada de colaje pe care le las mai jos pentru cand o sa fiu un batranel cat mai putin senil (sper).

 

Bucks campioana, Giannis MVP

 

     Contrar predictiei mele, a fost Bucks in 6. Dupa ce Suns au luat primele doua meciuri de acasa, Bucks au intors la 2-2, au castigat un joc si-n The Valley si au inchis fara mari emotii acasa in Milwaukee. Primul titlu dupa fix 50 de ani. In ultimul meci Giannis a dat fix 50 de puncte. E al saptelea jucator din istoria Ligii care atinge acest bechmark intr-un meci al finalei. 

     Fara sa stirbesc din meritele defensive ale lui Jrue Holiday, cu el aparandu-se la CP3 Phoenix n-a mai intrat in starea de flux, si nici din cele ofensive ale lui Khris Middleton, a avut un meci pe care l-a castigat singur cu aruncarile sale din sfertul 4, omul care a impins-o pe Bucks catre acest titlu a fost, fara nicio indoiala, Giannis Antetokounmpo. 

     Greek Freak, am citit ca nu-l deranjeaza sa i se spuna asa, merita toate laudele din lume. Mai intai de toate tine si de povestea vietii sale. Emigrantul african fugit alaturi de familie in cautarea unei vieti mai bune, vanzatorul ambulant de ceasuri in pietele Atenei, remarcatul de mic pentru fizicul sau iesit din comun. Ajuns in America si selectat de Bucks de pe pozitia 15 a draftului, muncitor din cale afara, niciodata cu nasul pe sus. Am citit ca urmareste doar 7 oameni pe Twitter dintre care vreo 5 sunt membrii familiei sale, iar Colin Cowherd spunea, cred foarte corect, despre Giannis ca e an old soul in a new body. Nu-i pasa de politica, de can can-uri, de fashion, de new media. In schimb e familist si loial. Atat de loial incat a ales the hard way. Putea sa plece oriunde, sa construiasca o superechipa, n-ar fi fost primul si nici ultimul care sa gaseasca un drum cat mai sigur si facil catre un inel de campion. A iesit MVP al sezonului regulat in back to back years, fara sa iasa insa castigator in Est. Putea sa plece, dar a resemnat cu Milwaukee. Din loialitate fata de cei care i-au oferit o sansa si i-au devenit acasa. 

    Da, a fost un sezon in care multe accidentari au contat in playoff. Dar inclusiv Giannis a patit-o zdravan cu ceea ce a fost etichetata drept o hiperextensie a genunchiului. Se intampla inainte sa inceapa finala cu Suns, iar eu imi imaginam ca va lipsi cel putin primele 2 meciuri. A fost pe teren din prima secunda! Pe cifre a fost beton - 35 puncte, 13 recuperari, 5 pase decisive, vorbim de mediile lui in seria finala. Dar dincolo de medii, Greek Freak a fost jucatorul de pe teren care a facut diferenta, a facut inca un salt, a aratat ca unul din acei cei mai mari jucatori care mai scot ceva din palarie pentru marele act de la final. 

    Pentru mine au fost trei astfel de lucruri. Unu: a lasat ofensiva sa fie construita de fundasi. N-a cerut mingea, atacul nu s-a facut prin el. Astfel i-a adus pe Khris si Jrue in joc, le-a dat sansa sa se incalzeasca si sa-si intre in ritm. Cati jucatori ar fi capabili sa faca asta, sa se adapteze din mers, sa renunte la ei insisi si sa o faca fix in finala NBA? Doi: a inteles sa nu forteze nici cu aruncarile de la distanta, sa joace pe calitatile lui fizice, sa patrunda, iar de la libere a facut o minune in ultimul meci. Suns s-au bazat pe statistici, calcaiul lui Ahile al grecului erau liberele, avea un average pe la 60% si l-au adus de 19 ori la linia de fault. A dat 17 din ele! Totul e in minte. A lui Ben Simmons s-a facut tandari, a lui Giannis s-a ridicat la next level. Trei: block-urile. Multi se gandeau ca Ayton e mobil si sta foarte bine pe fizic. Giannis l-a anihilat. Block-ul pe acel alley oop de la Booker pentru Ayton, la care Giannis vine tarziu, dar in loc sa-si ia un dunk in cap reuseste un capac epic, va ramane in istorie. E momentul care defineste seria finalei din acest sezon si ii asigura lui Giannis un loc in istorie.

The Tomorrow War

 

     Acum 25 de ani ii spunea Independence Day. Astazi ii spune The Tomorrow War. Diferentele dintre ele ne spun cum s-a schimbat lumea intr-un sfert de secol, in vreme ce asemanarea este evidenta: ambele filme sunt popocorn blockbusters gandite sa functioneze pentru piata US in jurul zilei de 4 iulie cand tot americanu' vrea sa salveze lumea. Tomorrow War ar fi trebuit sa se vada pe marele ecran si i-ar fi fost bine acolo, dar la intersectia dintre pandemie si svod-uri, iata-l pe Amazon Prime unde, scrie la gazeta, bate recorduri dupa recorduri.

     In 1996 era despre State, autoritati cu discursuri inaltatoare si un ton jucaus livrat de eroul Will Smith. 2021 vine cu un mood mai pesimist, neincredere in autoritati, mici atentionari climatice si diversitate sporita. Mambo-jambo-ul stiintific a crescut si el semnificativ pentru ca spectatorul a invatat sa faca du-te-vino in timp in numeroase alte pelicule mainstream (apropo, posterul de la Tomorrow War aduce destul de mult si cu cel de la Edge of Tomorrow). E plin de gauri de logica, dar se stie ca atunci cand mesteci popcorn neuronii stau in repaus. Nimic original, nimic memorabil, dar bine executat  - asta e adevarat. Next, please.  

Succession: teaser sezon 3

 

     Despre sezoanele 1 si 2 am scris aici. Pe 3 il astept ca pe painea calda. HBO zice ca vine la toamna. 

Memoriile unui reporter BBC: Dorian Galbinski

 

     Dorian Galbinski a trait trei vieti intr-una. Prima, in Romania, la Constanta, unde si-a trait copilaria, adolesenta si un pic din tinerete si de unde a fugit, inspirat daca e sa privim retrospectiv, autoturnandu-se la Securitate cu privire la faptul ca e evreu. A doua, in proaspatul nascut stat Israel, unde a experimentat viata intr-un kibbutz, a participat la Razboiul de Sase Zile dintr-un tanc si s-a casatorit prima oara. A treia in Anglia, la Londra, unde a ajuns in urma unor fericite potriviri ale destinului si unde s-a simtit cumva acasa. A lucrat mai bine de 30 de ani in cadrul BBC, a ramas vaduv, s-a recasatorit, si-a vazut copiii crescand si avand la randul lor copii. Asa ca noianul de experiente si intamplari traite si relatate in acest jurnal e cat se poate de divers, comic, tragic, banal, cu greutate. Mie mi-au ramas in cap cateva: Napoli si ideea primului miros al lumii libere, tancurile spalate cu Coca Cola, cel mai bun detergent din lume, Elena Ceausescu la Londra recitand cu pasiune poezie cu iz nationalist sau telefonul de la 2 noaptea primit in camera de hotel de la Chisinau. 

     Chiar daca am simtit ca nu a povestit destul despre relatiile personale (cu sotiile, copiii si nepotii sai), poate e ceva englezesc in chestia asta, am gasit memoriile captivante si m-am trezit de multe ori povestindu-i si lui Mishu despre ce citeam. Cel mai bun semn ca mi-au placut foarte mult.

 Memoriile unui reporter BBC, Dorian Galbinski Editura Humanitas, 2021

NBA Playoff 2021: habemus o finala

 

     Una neasteptata dupa un playoff marcat de accidentari. Fara sa vreau sa iau nimic din meritele finalistelor, e imposibil sa nu te uiti la lista de accidentari si la culoarul pe care au ajuns acestea aici. In Vest, Suns au trecut de Lakers unde AD a iesit accidentat, iar LeBron a jucat accidentat. Apoi de Nuggets fara Jamal Murray de dinaintea startului playoffului. Apoi de Clippers fara Kawhi. Suns insisi au avut scurte perioade in care au trebuit sa se descurce fara CP3. A fost accidentarea de la umar dintr-unul din primele meciuri cu Lakers (parea bad karma CP3 all over again) si testarea pozitiva la COVID-19 care l-a tinut departe in primele doua meciuri cu Clippers. In Est, Bucks au facut un sweep surprinzator cu Miami Heat (cam la fel ca cel administrat de Suns lui Denver Nuggets), apoi au dat de Nets unde Harden si Kyrie s-au rupt. Harden a revenit la un moment dat in serie, dar era intr-un picior, iar Durant a tras cat a putut si, daca ar fi purtat adidasi cu un numar mai mic, ar fi si reusit sa ii treaca pe Nets de Bucks. Dar asa, Bucks au dat mai departe de Hawks, dar si aici Trae Young si-a scrantit glezna dupa ce a calcat pe picior un arbitru de margine (imagine that bad luck!), iar Bucks insisi l-au pierdut pe Greek Freak dupa o accidentare care poarta numele hyperextended knee si care pe imagine arata oribil.

     Cine ia finala? Iau Suns in 5! Vad multe avantaje pentru Phoenix. Au avut parte de cateva zile libere in plus fiindca au terminat seria cu Clippers mai repede. Au home court advantage si l-au tinut foarte bine in acest playoff. Publicul galagios va fi in delir - ar fi primul titlu NBA pentru franciza. CP3 a aratat in meciul 6 cu Clippers ca dincolo de a ancora echipa, de a distribui mingea, poate sa o ia in spate de unul singur si sa o duca spre victorie! Rolurile sunt foarte clare - Booker e shooter, Ayton e centru, mix-ul de experienta si fresh meat e acolo, iar pe banca Monty le serveste sfaturile corecte cu un calm desavarsit. Cred ca Suns vor lua primele doua meciuri. Bucks se vor intoarce acasa sperand sa faca ce au mai facut - sa revina de la 0-2. Ramane semnul de intrebare pe Giannis. Era dat ca va reveni intr-un eventual meci 7 cu Hawks. Deci ar trebui sa intre din primul meci al finalei. Dar cat s-a antrenat? Si cat va juca? Si cu cata frica - jocul sau e unul pe forta, bazat pe calitatile lui atletice... Si va rezista? Cred ca meciurile din Milwaukee se vor splitui, iar Suns vor reveni acasa si vor inchide seria.

Happy 8

 

     Anul trecut a fost multa munca in spate, aproape anulata de pandemie. Anul acesta am facut lucrurile din foarte scurt, era dupa Paste cand m-am gandit prima oara la un repeat. Dar trebuie sa fi avut a very good karma, altfel nu se explica cum s-au potrivit toate la fix. Panoul liber in cele doua saptamani de care aveam nevoie, un prieten al unui prieten care sa execute ideea de anul acesta - dinozaur, flori, stele, totul in tonuri pastel - cu viteza luminii. 

     Tic-tac. Tic-tac. A mai trecut un an. 

Lorelei

 

      Intre runda de ploaie de la ora 17 si cea de la ora 20, m-am strecurat sa vad Lorelei. In cadrul AIFF.5, la MTR, primul film in sala de cinema pentru mine postpandemie. 30-40 de spectatori distantati si cu masca.

     Broken American dream-ul si toate temele la ordinea zilei peste ocean - rasa, gen, sex - facute insa cu o gratie irezistibila. Si - surpriza total - Sabrina Doyle, scenarista si regizoarea filmului, este la debut in lungmetraj! Mi-a placut cum nu cade in clisee, desi ar fi putut s-o faca de nenumarate ori, cum vorbeste din imagini, nu din replici si cum isi aseaza cateva piese simbolice pentru final. Iar cast-ul e pur si simplu wooow!

Luca

 

     Disney via Pixar. Un feel good animat care ofera bonus o excursie in Italia. 

     N-am mai pus piciorul in Cizma de vreo doi ani, asa ca Luca m-a uns pe suflet cu detaliile sale vizuale, coloana sonora, micile scapari in italiana din dialoguri si produsele tipice - Vepsa, paste, gelato si tot asa. Povestea e simpla, dar jucausa asa ca am mers cu ea. Finalul e zbarcit, pentru mine totul e prea fairy tale si prea pe repede-nainte, dar Mara nu a carcotit deloc. Deh, alta varsta, alte pretentii...

NBA Playoffs 2021: predictia pentru finalele de conferinta

 

     Incep cu Vestul - aici se stiu ambele combatante, iar diseara de la 10, ora noastra, seria se deschide in Phoenix, Arizona. 

     

     Deci Suns. Dupa ce i-au scos pe Lakers, cu AD accidentat si LeBron semi-accidentat si el, iar apoi i-au facut un sweep absolut surprinzator dupa mintea mea MVP-ului Jokic si celor de la Nuggets unde Jamal Murray a fost absent in tot acest playoff. Vin dupa o pauza buna in care s-au odihnit si cu o franciza flamanda dupa un titlu NBA care ii lipseste in toata istoria sa. Ultima oara cand ajungeau in Finala NBA era vara lui 1993, iar liderul lor din teren era Charles Barkley. Dar si cu o veste cazuta ca un trasnet zilele trecute: Chris Paul are COVID-19 si urmeaza protocoalele Ligii. Ce inseamna asta mai exact? Cert e ca nu va juca in primul meci al seriei, mai departe sunt doar speculatii. Ba nu, mai avem o certitudine: omul s-a vaccinat in februarie. Viata celor de la Suns fara CP3 va fi tricky. Suns nu vor avea generalul care sa-i conduca, mintea limpede si un motivator important. Booker e un scorer pe cinste, Ayton recupereaza si domina sub panou, Crowder e artagos si a tras bine de 3, mai sunt cativa youngsteri care pot iesi la rampa, Suns joaca intr-o rotatie de 9 oameni. Dar toate se intampla cu CP3 aducand mingea, dictand tempo-ul, dirijand miscarile in teren si oferind calm cu pasele sale care ii pun pe toti in valoare. CP3 a avut meciuri in playoff cu 0, repet 0!, turn over-uri. 

     De parte cealalta alti flamanzi ai istoriei. Los Angeles Clippers. Niciodata intr-o finala de conferinta, mereu in umbra celor de la Lakers. Anul trecut cu PG13 si Kawhi pierzand rusinos in runda 2, iar Doc Rivers achitatand nota de plata (poate pe merit daca ne uitam la cum se sufoca Sixers in playoff-ul asta tot cu Doc pe banca). Pentru Clippers au fost doua runde grele de playoff. Contra lui Doncic au castigat 4-3 intr-o serie absolut nebuna - in primele 6 meciuri echipa gazda n-a reusit sa castige pe teren propriu. Iar apoi cu Jazz au castigat 4-2 dupa ce Jazz au avut 2-0, iar Kawhi nu a jucat in meciul 6 din cauza unei accidentari. Acest meci a fost miracolul lui Clippers, au intors de la un deficit de 25 de puncte, cu 8 minute ramase din sfertul 3, pe mana unui jucator cvasi necunoscut (Terence Mann) care a inscris 39 de puncte in meci. Si Clippers par intr-un mars catre o misiune istorica. Mereu cand ma uit la meciurile de acasa, am senzatia ca fan base-ul celor de la Clippers e moale, nu simti nicidecum atmosfera din arenele din Dallas, Salt Lake City sau Phoenix. Iar marele semn de intrebare ramane Kawhi. Cat va lipsi? Cand se va intoarce, cat de ruginit va fi? 

     Fara Kawhi si CP3, merg cu Clippers. Dar cu CP3 in teren, merg pe Suns. Si cu Kawhi, si cu CP3... complicat, dar tind sa merg cu Clippers. Care e scenariul din capul meu? CP3 nu intra in contact cu nimeni, dar se poate antrena singur. Cand revine, o face strong si le da un boost celor din Phoenix. Perioada minima de stat e 10 zile. A inceput pe 16 iunie, sta pana pe 26. Deci CP3 pierde primele 3 meciuri, primele doua din ele in Phoenix. Kawhi nici vorba sa revina, in stilul sau o sa stea si o sa astepte. Sa zicem ca dupa primele 3 meciuri Clippers vor avea 2-1. Asta e scenariul pesimist pentru Suns dupa mintea mea. Dar revine CP3 in meciul 4, fac 2-2 si revin in Phoenix. Castiga iar, Phoenix va fi in fata. 3-2. Kawhi revine si el. 3-3. Si decisiv in Phoenix. Iau Suns in 7.

     Si Estul. Aici Sixers au de jucat un game 7 cu Hawks in fata fanilor din Philadelphia. La pariuri Sixers sunt dati favoriti, dar mie mi se pare ca acolo colcaie problemele si neincrederea. Iar fanii se pot intoarce impotriva lor foarte usor. Eu iau, impotriva multora, Hawks in acest game 7. 

  

     Si ajungem si la ultima finalista de conferinta - Bucks. Spre dimineata, Kevin Durant a calcat cu varful adidasului linia de 3 si a lansat o aruncare in ultima secunda a meciului 7. A inscris. Daca erau trei puncte, Nets ar fi mers in finala Estului. Au fost doua, Nets s-au bucurat pentru ca au fortat intrarea in over time. Dar acolo, cu ambele echipe rupte de oboseala, Nets au ratat 11 aruncari din 12. Inclusiv un airball al lui KD cu care ar fi inchis iarasi meciul. Adevarul e ca Giannis si Bucks s-au miscat asa si asa, dar accidentarile - aceasta mantra a playoff-ului - au contat si in aceasta serie. Kyrie n-a mai aparut dupa ce s-a accidentat in meciul cu numarul 3, iar Harden, desi pe revenire, a fost jumatate din ce poate fi. Asa ca Bucks merg mai departe.

     Bucks-Hawks e ce cred ca vom avea. Si merg cu Bucks in 6 catre finala NBA daca Giannis nu s-a accidentat si el (parea sa fi suferit o accidentare in sfertul 4, dar a terminat sfertul si a jucat si prelungirile).

Un an de Masterclass

 

     Am avut, vreme de un an, abonament la Masterclass - un loc virtual unde poti lua lectii pe diverse subiecte de la tot felul de nume grele. Imi amintesc ca primul class pe care mi l-am luat a fost Screenwriting cu Aaron Sorkin pentru ca dialogurile lui sunt de neegalat in cinematografia de azi. Si imi amintesc cum am facut oua posate cu Gordon Ramsey si cum le dadeam colegilor poze cu rezultatele mele. Au fost si cursuri pe care le-am gasit complet lipsite de valoare - Natalie Portman imi explica senin sa dedic minim un an si jumatate ca sa invat sa cant la pian daca trebuie sa interpretez un personaj care canta la pian... Bre, Natalie, cine isi permite luxul asta? Si am descoperit cat conteaza personalitatea celui care tine class-ul. De exemplu Bob Iger si al sau Business Strategy and Leadership a fost plat, plin de idei de bun simt livrate absolut sforaitor. In schimb Hans Zimmer, desi nu am nici in clin, nici in maneca cu muzica, m-a cucerit iremediabil cu felul sau de a fi si cu povestile lui. 

     Fara sa am pretentia sa fi trecut prin mai mult de 1/5 din cursurile oferite in total si cu doza personala de subiectivism, iata top 3 class-uri pe care am avut placere sa le parcurg:

#3

David Carson, Graphic Design

Personalitate laid back, un fel de Hawaii uman, David Carson repeta mantric - nu folosi grid-ul, este moartea creativitatii! Ceea ce mi-a adus aminte de Hundertwasser si parerea sa la fel de radicala despre linia dreapta. Dincolo de fascinatia mea pentru tot ce tine de design, class-ul a avut exemple care sa ma faca sa gandesc, exercitii pe cat de simple, pe atat de provocatoare si o doza neasteptata de autocunoastere. 

#2

Chris Voss - The Art of Negotiation

Chris Voss arata ca o hiena. E slabanog si cand zambeste isi scrasneste dintii. Are un timbru vocal care te ingheata si o experienta uriasa in negocieri din vremurile in care lucra pentru FBI. Class-ul lui mi-a placut asa mult incat mi-am comandat o carte si l-am recomandat in stanga si-n dreapta.

#1

Dan Brown - Writing Thrillers

Nu i-am citit niciunul dintre romanele bestseller, nu ma dau in vant dupa genul de literatura pe care o scrie, iar ca prezenta e prea cuminte, dar class-ul oferit m-a surprins placut si cucerit complet. Am parcurs mai multe class-uri ale unor scriitori sau scenaristi, niciunul nu mi s-a parut la nivelul acestuia. E foarte bine structurat, clar precum cristalul, face tot sensul din lume, e simplu de inteles si aplicat/replicat. Dan Brown isi devoaleaza, fara prea multe retineri din cate mi-am putut eu da seama, reteta de succes. 

    

Another Round

 

     Nu stiu cum s-o zic pe ocolite, asa ca o scriu direct: nu mi-a placut Another Round. Dincolo de faptul ca l-am gasit lalait si deloc, dar deloc, surprizator, marea mea buba cu el e ca nu m-a facut sa-mi pese vreun pic de eroul/eroii sai. Am rezistat cu greu cu tot finalul lui cu coregrafia cool a lui Mads. Care luata separat poate sa functioneze minunat pentru ca poti proiecta pe ea orice vrea mintea ta...

 

     M-am tot gandit la asta: de ce e lumea data pe spate si eu nu? Si am gasit un alt film cumva pe aceleasi coordonate: Sideways. Hipsterii si intelectualii, acum 15 ani, erau dati pe spate. Toti! Eu, zero, blank, nimic. Pe atunci mi-am zis ca poate nu sunt la varsta care trebuie. Dar, fuck it, la anul voi fi fucking forty. E din cauza ca nu pot empatiza cu depresivii? Melancholia lui von Trier (apropo, tot un danez), mi-a placut foarte mult, am in cap imagini din filmul ala si e chintesenta depresiei acolo. Deci nu e asta. E din cauza ca nu pot empatiza cu alcoolicii? Nici asta nu cred. Am in cap tot felul de betivani care mi-au ramas in cap din filme si seriale, e drept ca mai simpatici decat Martin... Dar asta m-ar intoarce la depresie, iar pe aceasta am exclus-o deja. Hmmm, mai caut, pana atunci luati-ma ca pe o exceptie - cel caruia nu i-a placut Another Round.

NBA Playoff 2021: predictia rundei 2

 

     Cum a fost runda 1? 

     Cateva lucruri asteptate s-au intamplat. In Est Philly si Nets n-au avut probleme. N-au fost sweep-uri, dar au fost serii categorice. Doar Tatum pentru Celtics a aratat ca se poate opune. Apropo de Celtics, deja s-au produs schimbari in organizatie - Ainge a plecat, Brad Stevens, head coach in ultimele sezoane a fost promovat in pozitia de general manager. Am impresia ca e cel mai tanar GM al Ligii. 

     In Est surpriza a fost sweep-ul lui Heat de catre Bucks. N-as fi crezut-o, parca nici nu-mi vine sa o cred inca. Finalista Estului de anul trecut, cu acelasi core de jucatori, praf si pulbere. Iar Hawks au trecut de Knicks. Fanii nabadaiosi l-au starnit pe Trae Young care le-a servit un mix de aruncari de la trei puncte, tear drop-uri si alley up-uri la Capela sau pase scoase pentru alti aruncatori de la distanta. Cert e ca defensiva lui Knicks a colapsat. Iar puncte pentru Knicks... n-avea cine sa inscrie. Desi, recunosc, cifrele lui Rose au fost minunate.

     In Vest... Lakers, campionii en-titre, au iesit la Suns in 6 meciuri. Cu AD accidentat si LBJ - nu stim inca - nerefacut dupa accidentare sau pur si simplu imbatranit. Pentru mine a fost o surpriza, desi mereu zic si scriu ca accidentarile schimba tot in NBA in cazul superstarurilor. Pe Clippers ii asteptam castigatori, au resit s-o faca, le-a luat 7 meciuri. Luka e meserie, dar Mavs au nevoie de un al doilea jucator de calibru. Sorry, Porzingis nu a fost o alegere inteleapta. Si am zis asta din start. Si Nuggets au castigat asteptat pentru mine. Pur si simplu forta grupului de acolo e suficienta cat sa-l ajute pe Joker sa mearga mai departe. Cu Utah am fost exact in predictie pana la ultima virgula - Grizz, incalziti bine, au luat primul meci, dar atat.

     Ce urmeaza in runda 2? 

     Sixers si Hawks au jucat deja primul meci al seriei lor. Hawks au fugit in prima jumatate la 20-25 de puncte in fata si, oricat s-a chinuit Joel, revenirea nu a venit. Hawks sunt insa a streaky team. Le intra mingea de la 3, e greu sa te tii dupa ei. Eu zic ca Sixers vor intoarce acest start. Iau Sixers in 6. Tot in Est Nets i-au luat prima partida lui Bucks. Si asta cu Harden stand pe bara din cauza unei accidentari. Motorul acestei victorii mi s-a parut Blake Griffin. Puncte si recuperari, energie multa. Iau Nets in 5. 

     In Vest Jazz se va lupta cu Clippers. Stiu ca la casele de pariuri Utah are avantaj, inteleg eu chestia cu depth-ul, dar... Clippers au dovedit un mental zdravan, au trecut printr-o prima runda nebuna, le va da aripi, si il au pe Kawhi. Mitchell e un superstar, dar daca ma pui sa aleg intre cei doi, tot Kawhi vine peste. Iau Clippers in 7, nebunie totala. 

     Si tot in Vest Suns dau peste Nuggets. Again, merg pe feeling si zic Nuggets in 6. Nu stiu cati isi mai amintesc cum revenise Jokic ingrasat si lent dupa scurta vacanta dintre sezoane. Acum toti il vad MVP. Sarbul e pur si simplu de neoprit. Da, ii lipseste Murray, dar MPJ a compensat bine si sper ca intalnirea cu Devin Booker, cumva un jucator asemantor ca stil, il va extra-motiva. 

Nicolae Ionescu: Bucurestiul de altadata

 

     Nu mai stiu in ce context am dat de numele lui Nicolae Ionescu si am vazut cateva fotografii de-ale lui cu Bucurestiul anilor '20-'30. Pe unele le mai vazusem deja fara sa stiu ca sunt ale lui, pe altele sunt sigur ca nu le mai vazusem pana astazi. N-as fi uitat un cadru atat de expresiv, despre vechi si nou, cum e cel al unui tanar cocotat pe magarul sau in dreptul benzinariei Unirea. 

      Sunt multe astfel de fotografii in cartea Bucurestiul de altdata. Imagini care chiar au feeling, imagini care au si mesaj. Sigur ca sa surprinzi aglomeratia de pe Calea Victoriei duminica pana-n pranz are o valoare istorica, de documentar, dar nimic nu e mai valoros decat sa aduci, pe langa aceasta, o emotie. Pe care o poti surprinde, de ce nu, tot pe Calea Victoriei.

     Dar fotograful e mai atasat, din cate imi dau seama, de periferie, de marginal. Da, exista si high life-ul de la hipodromul Baneasa sau Bursa din Bucuresti, dar mai expresive sunt portretele de vanzatori ambulanti surprinse prin parcuri sau instantaneele de la bariera Colentina.

     Nicolae Ionescu, Bucurestiul de altdata, Editura Alcor Edimpex SRL, 2002 (o gasiti doar in anticariate)

Muntii Macin: panorame si macro

 

     In jurul lui 1 iunie am mers la Greci. Nu la greci, ci la Greci. In Muntii Macin, Dobrogea, Romania. Totul a plecat de la o postare citita intr-o dimineata de weekend. O mamica povestea cum i-a fost in Muntii Macin la sfarsit de mai cu toata familia. Am fost sold on it si in acelasi weekend m-am ocupat de toate: cazare, trasee, tips & tricks. Trei luni mai tarziu, am pornit la drum. Cu tot cu Zog pentru ca aveam o cazare pet friendly. 

     Bucuresti-Braila via A2 pana la Lehliu-Gara (Lehliu-Gara, Doamne, cat de romantic suna!) Plecati cu intarziere de acasa, ne-am trezit ca ar fi bine sa mancam cea mai buna pizza din Braila ca sa nu devenim dive (stiti reclama la Snickers, you turn into a diva...) pana ajungem la destinatie. Si am gasit-o. Ii zice Pizzeria Arena, face doar livrari sau poti ridica personal. Cu pizza inca in gura, am ajuns la bac. Calatoria in sine dureaza vreo 10 minute cu totul, iar Mara a bifat o premiera - a fost prima oara cand a trecut un rau cu bacul. 

     Pe malul celalalt al Dunarii am facut un pit stop in Macin. Cineva si-a adus aminte ca a uitat sa ia pastele. Persoana importanta, nu spui cine. Si fara paste noi nu putem! In sfarsit, tot inainte si iata-ne in Greci. Avem o casuta cu toate cele necesare. In ordinea importantei: internet, dus cald (mai bine deci ca in sectorul 4, varianta pe incalzire centralizata), gradina mare si leagan pentru miss, acoperis din stuf, tot ce e din lemn vopsit in albastru si ghivece albe cu muscate in culori tipatoare. Plus un smochin de toata frumusetea.

     Exploram, despachetam, amusinam, fiecare cu treaba lui. Prognoza meteo arata rau poimaine. Noi voiam sa facem doua trasee: Culmea Pricopan si Varful Tutuianu. Unul era gandit pentru maine, celalalt pentru poimaine. Tutuianu se face chiar din Greci si ar insemna cam doua ore si jumatate de traseu dus-intors. Hmmm. Imi iau inima in dinti si le propun fetelor - Tutuianu azi. Nimeni nu da pe afara de fericire, dar un pic dupa ora 16 ne punem in miscare. In ghiozdan: apa si multe snackuri. Un sfert de ora mai tarziu lasam masina intr-o mica parcare si pornim pe triunghi albastru. E ceva lume pe traseu - majoritatea e insa pe coborare. Sunt si cativa ciclisti. Mie mi se par kamikaze. Aproape toti sunt fara casca, iar panta si felul in care se prezinta terenul (bucati din el sunt grohotis) n-au cum sa ajute. Facem pauze pentru priveliste si pentru alimentare. Nu e usor, dar nici greu. Ne ia un pic peste estimare sa ajungem sus - circa o ora si 45 de minute - insa de acolo perspectiva e wooow! De fapt in Macin sunt doua moduri fotografice cu care te joci - panoramele si macro-urile.

     Pe coborare facem un bilant: miros de musetel si cimbrisor, oi, cai si capre, fluturi si soparle fara numar, ba chiar o lupta intre soparle care-si muscau coada si se alergau nestingherite de noi. Nicio testoasa insa. Poate maine. La cazare, Zog face cunostinta cu o catelusa agitata a gazdei care cerseste in moduri disperate, a se citi roade plastic la impresionare, ceva de mancare. Cina, dus si cadem lati.

     A doua zi. Traseul Culmea Pricopan se face din Macin, e circular si dureaza pe hartie 4 ore. Intram pe langa o cariera de piatra, platim taxa de parc national si la 11:30 incepem sa urcam. La inceput lent si prietenos, apoi din ce in ce mai abrupt. Asta nu inseamna ca nu vrem sa fotografiem tot ce ne face cu ochiul. Si nu-s putine lucruri. E plin de insecte spectaculoase: paianjenul buburuza, chiar asa ii spune, nu e un nume inventat de Mara, sau greierele urias, cu look scos din Alien, despre care Mishu citeste ca-si improasca adversarii cu niscaiva substante chimice. 

      Cucerim primul varf, Sulucu Mare, iar de acolo traseul se vede urcand si coborand cat vezi cu ochii. Bine ca nu vad asa bine la distanta... Urmeaza Sulucu Mic si Piatra Raioasa, alte doua varfuri, apoi coboram pana intr-o vale unde se afla cateva mese si banci de lemn. Evident e si un caine in asteptare de resturi. Cred ca e deja giftuit caci nici nu se sinchiseste de noi. Undeva in dreapta se vede Sfinxul Dobrogean. Cand aude de el, Mara incepe sa vada si in alte blocuri de piatra un elefant, pe Moby... Cum care Moby? Robotul din Brain Pop junior! Mie Sfinx-ul nu-mi iese in fotografii ca lumea, dar de panorame sunt multumit.

     Suntem pe traseu de 4 ore deja. Ar trebui sa urcam pe ultimul varf si apoi sa coboram la manastirea Macin. De acolo insa si pana la cariera unde e masina sunt inca vreo 3km de mers ca prostu’. Adica pe un drum plat, de macadam. Si nu ne surade deloc sa terminam asa. Cercetam harta, vorbim si cu un alt grup. Decidem sa o luam pe un alt semn care ne va scoate, intr-o coborare lenta si serpuita, tot la cariera. Zis si facut. Inca o ora in care fotografiem fluturi la adapat si suntem la masina. O felicitam pe Mara ca a dus ditamai traseul. 

     Facem dus si fiecare e liber sa o lalaie cum vrea. Un vecin pe patru carari ne aduce un tirbuson dupa ce am reclamat absenta unuia. Nu vrem sa bem, vrem sa gatim. Bine, bine, n-o sa creada nimeni asta, dar e adevarat. 

     A treia zi. Exact cum zicea prognoza s-a pus pe ploaie spre pranz si nu s-a oprit pana seara. E si o senzatie de frig din combinatia cu rafalele de vant. Vorbim cu gazda si pornim caldura cu riscul de a parea niste oraseni fitosi. Nu putem insa sa stam locului, asa ca dam o fuga pana la Lacul Iacodeal. Pe net zice sa fi pregatit pentru localnici si manele, dar pe vremea asta nu-i nici tipenie de om, nici cainii nu se deranjeaza, prefera sa ne latre de la distanta. 

     Mishu imi spune ca lacul e proprietate privata. Cat de cool sa fie sa ai un lac al tau? Eu ii vand povestea pe care am citit-o pe net despre cum s-a format lacul: era o exploatare de piatra, apa a izbucnit din pamant si a acoperit totul. Nema cariera, hello lacul cu nuante azur. Nealimentat de vreo apa curgatoare de suprafata, ci doar din subteran. Plus din apa de ploaie ca azi. Mai dau cateva poze, ne mai potrivim un pic pelerinele de ploaie si facem o poza impreuna. Restul zilei ramanem la baza. Chiar daca ploua, leaganul si toboganul raman valabile, iar eu fac poze la smochinul din batatura. Maine dimineata strangem calabalacul (inclusiv motanul) si, tinand cont ca va fi cod galben, am vorbit cu Mishu sa o luam pe varianta Harsova. Nu stim si parca nici nu vrem sa aflam daca bacul de la Braila functioneaza in conditiile prognozate.