De multe ori ma raportez la filme in sistemul "m-a tinut" sau "nu m-a tinut". Si Oameni de treaba a lui Paul Negoescu m-a tinut.
E un film cumva intre lumi. Nici comercial, nici doar "pa pretentii". Are un miez dur despre realitatile romanesti - despre cum ne adaptam la hotie si cum ii suntem partasi fiecare in felul nostru. Dar invelisul este cat se poate de comestibil, poate e exagerat spus comedie, dar pe acolo. Iulian Postelnicu in rolul principal al lui Ilie, politistul satului, e jos palaria. Vine cu un amestec de candoare si inadaptare care ti-l face placut pe cel pe care, din chiar prima secventa a filmului, il vezi protejand infractorii. Pentru mine au fost cateva bube pe poveste. N-as fi lasat momentul in care primarul isi recunoaste fapta in fata lui Ilie, inteleg ca defineste cat de putred e sistemul, dar eu ca spectator m-am detensionat complet afland ce s-a intamplat asa de devreme in film. Si n-as fi pomenit nimic despre trecutul lui de politist la oras decat dupa sau cumva chiar in timpul finalului pentru ca imi seteaza mult prea clar si devreme asteptarile pentru acesta.
Nicicand n-am intalnit o asa toamna ca cea din acest final de octombrie. Absolut intamplator si parca magic.
Drum de doua ore din Bucuresti, Pitesti, Domnesti si urcat apoi spre Manastirea Corbii de Piatra (loc pe care l-am mai vazut in 2009 si despre care am scris atunci aici). Stat la una din cele doua casute din Livada Bunicului. Casoaie, mai degraba. Bonus: balansoar, semineu, pridvor generos. Vinul rosu il adusesem, premonitoriu, de acasa.
Dimineata ieseam cu Mara prin gradina. Ea culegea flori, eu mere. Garden-to-table de manual. Codisoara si Ionel ne insoteau si-si cereau portia de mangaieri. Asa i-a botezat Mara pe cainii despre care am aflat ca sunt de fapt ai unui vecin. Se purtau ca de-ai casei...
Dupa-amiaza faceam cate o plimbare cu oarecare tinta turistica prin satele din apropiere: Manastirea rupestra Corbii de Piatra pe al carei bolovan urias te poti catara, Casuta Albastra si gazda ei plina de povesti, lacul Invartita, cel mai mare lac carstic de la noi, casa Elisabetei Rizea unde poti citi despre rezistenta anticomunista de la Nucsoara si Copacul Crucificat. Singurele probleme de retinut: asfalt pe alocuri in valuri si soferi localnici care traiesc cu impresia ca axul drumului e musai sa fie calarit de ei. In rest…extaz.
Dupa weekend-ul de lansare Teambuilding, a urmat un alt weekend cu o premiera romaneasca: Mirciulica. De fapt cam ploua cu romanesti la cinema in acest inceput de toamna. Weekend-ul acesta a intrat Fara prelungiri, odata cu Mirciulica intrase si Marocco. Cu cateva saptamani mai devreme fusese randul lui Nunti, botezuri, inmormantari si tot asa. Mirciulica si performanta lui insa m-au cam blocat:
Asadar... 73k de bilete vandute si 320k usd incasati! Ceea ce reprezinta o performanta de lansare uriasa (woow!) si un pic inspaimantatoare (yaayks!). Explic de ce.
Daca la Teambuilding ma asteptam sa rupa pentru ca… Global+idee buna+trailer care vinde, Mirciulica m-a luat prin surprindere rau de tot. Am vazut un outdoor pierdut prin oras si mi-a intrat trailerul pe youtube ca reclama platita de doua ori. Ma gandesc ca poate ardelenii vor fi primit mai bine acest produs, dar eu la Bucuresti nu i-am dat sanse. Daca nu ai ce pune in trailer, sarac rau dupa mintea mea, cum sa cred ca a iesit un film ca lumea?
Ca sa intelegeti cat de buna e lansarea lui Mirciulica. In 2022 doar 5 filme au avut un prim weekend mai bun: Teambuilding, Thor: Love and Thunder, Doctor Strange in Multiverse…, The Batman si Jurassic World: Domination. Adicatelea Mirciulica a lansat peste titluri ca Top Gun: Maverick, Minions 2, Morbius, Bullet Train si lista ar putea continua…
Mircea Bravo are o prezenta de vreo sase ani pe youtube unde a strans 1.1m urmaritori. La ultima postare, de prin iulie, o combinatie de Benny Hill cu Mr. Bean, avea aproape de 700k views. Stiu ca a facut si o serie de reclame pentru un brand mare de retail. Si… cam din acest bazin imi imaginez ca si-a adus spectatorii in sala de cinematograf. Ceea ce - si aici ajung la partea inspaimantatoare pentru mine - inseamna ca:
a. cei care obisnuiau sa mai ajunga prin salile de cinema (Romania nu a stat niciodata grozav la consum de film in cinematograf) nu prea o mai fac postpandemie. Chestie care explica consumul redus la general. De ce? Ca streaming, ca obisnuinte, ca micsorarea unor ferestre…
b. in schimb vedetele, influencerii, creatorii de continut sau cum vreti sa le zicem din online dovedesc o putere neasteptat de mare in a aduce public in sala. Daca pe alte meleaguri se traieste in dictatura francizelor, la noi pare ca fara online nu prea se mai poate...
c. exista si optimisti. Cei care spun ca acest public adus de online spre cinema va insemna un consum si pentru restul filmelor. In teorie ii inteleg, dar in cazul de fata, eu sunt mai degraba pesimist. In schimb ma astept, ca ciupercile dupa ploaie, sa vad multe filme cu vedete din online pe marele ecran. Mai putin importante vor fi, din pacate, povestea, felul in care este ea filmata, distributia, valoarea de ansamblu a productiei si tot asa.
L-am vazut si nu mi-a placut. Despre film amestecat cu despre succesul lui, mai jos.
Are un trailer care vinde foarte bine - dupa trailer eu am zis ca vreau sa-l vad. Si niste vizualuri pe care le-am vazut si mi s-au parut bune, adicatelea coerente si facute sa stii la ce mergi. Cineva chiar ma intreba daca e un fel de Hangover. Deci comunicare foarte buna. Are un miez comic bun - corporatiile sunt niste locuri reale si triste deci numai bune de asezat in genul comic. Comedy is truth and pain. Kind reminder-ul s-a rostogolit pana la mine, ceea ce nu e putin lucru. Imi imaginez ca Global a tras pe partea de promovare cu tot ce are si... cam are. Iar la nivel de suprapunere de target, corporatistii sunt fix in orasele mari unde sunt si lanturile de cinematografe si au si obiceiuri de consum care sa includa vizite prin salile de vizionare. Hence o potrivire foarte buna.
Dupa gustul meu filmul in sine e dezamagitor. Povestea e busita rau, mizele nu sunt urmarite ca lumea, eroul nu prea se mai vede, in schimb sunt aruncate tone de personaje trase la indigo (nicio diferenta intre oltenii 1-5, moldovencele 1-5, ardelenii 1-5) si se simte o disperare de a sari dintr-o poanta-n alta. Pentru mine e si prea vulgar. Kind reminder-ul e echivalentul lui “te iubesc” din Miami Bici, are miez si e foarte necesar pentru mk, dar Teambuilding alege constient si raspicat sa coboare mult mai des si mult mai jos. E ostentativ cu plm scris peste tot. E jenant cu capul…, mijlocul…, capatul… Iar din proba decisiva - cea cu paintballul - nu se-ntelege nimic. Oamenii rad vazand personajele la final ca-si cara pumni si picioare, eu nu. Evident e ca reteta functioneaza pentru ca biletele se vand ca niciodata pentru un film romanesc.
Au trecut 9 ani de cand ma minunam de eye candyness-ul primului film cu Ernest si Celestine. O postare de atunci, cu niste capturi, gasiti aici. Iar filmul e disponibil pe Netflix.
In curand - la jumatatea lui decembrie - in cinematografele din Franta va avea premiera un al doilea lungmetraj cu cele doua personaje. Trailerul e delicios, dar pana sa ajunga la noi, intr-un fel sau altul, va mai dura un pic.
Mi-a luat luni de zile sa termin acest volum de calatorii. Si nu din cauza ca ar fi plictisitor, din contra as zice.
E plin de descrieri ale unor specii de plante si animale exotice pe care iti cam vine sa le cauti pe google. Asa ca inaintezi lent, pagina cu pagina. Daca Islanda nu a fost pe gustul autorului si cumva paginile dedicate insulei nu sunt asa ofertate, cu totul altfel stau lucrurile pentru Guiana Franceza, Indonezia, Kenya sau Peru.
Cu partea peruana am avut cea mai mare afinitate pentru ca am fost si noi printr-o parte a locurilor descrise in carte (insemnarile mele sunt aici), dar mi s-au parut la fel de imersive si captivante toate cele scrise de Gabriel Serban.
Gabriel Serban, Urme pe zapada si nisip, Filos Publishing House, 2021
Pe scurt si cuprinzator: Teambuilding este cea mai buna lansare a unui film romanesc ever: 196k de bilete vandute si 4.9m ron, echivalentul a 973k usd incasati.
Pe lung si cu cateva paranteze: cifrele acestei lansari sunt cu atat mai impresionante cu cat piata de cinema in Ro nu se simte grozav. Postpandemia a adus o reducere semnificativa a consumului de cinema si acela anemic. Estimarea mea ochiometrica e -30%. Oamenii s-au invatat sa streamuiasca. Iar weekendul de lansare al TB a fost cea mai buna saptamana ever de la redeschiderea industriei:
Tocmai dIn aceasta stare a pietei n-as fi pariat ca TB bate lansarea lui Miami Bici. Un pic de istorie recenta: fix in buza pandemiei fusese lansat ceea ce eu definesc drept "Dumb & Dumber de Romania pleaca pa Miami". Debut record de 154k spectatori la acea vreme si 552k spectatori stransi in patru saptamani. Apoi cinematografele s-au inchis, asa ca cifrele lui Miami Bici au inghetat. Deci sa vii pe o piata semnificativ mai jos si sa bati semnificativ recordul anterior, asta e o treaba. Daca mai pui si ca vremea a fost senina si calduta, chestie care n-are cum sa ajute consumul… e cu adevarat impresionant.
Curios din fire, m-am dus in urma sa gasesc un start mai bun la box office-ul ro al unui titlu. Orice fel de titlu. Si am ajuns in 2017 cand Fast & Furious 8 lansa cu 366k spectatori. Care FF8 s-a oprit apoi la un total de 683k spectatori. Hmmm, interesanta chestie: lansare bomba, picioare incredibil de scurte… e drept ca peste FF8 a venit Pastele acelui an daca memoria mea inca mai functioneaza.
Si uite-asa ajung si la intrebarea: cat va duce TB pana la final? Eu am fost sa-l vad marti in Sun Plaza. Era avail din jumatate in jumatate de ora - adica avea minim 3 sali dedicate. Exista cerere, deci creste oferta, deci cererea e stimulata la randul ei, curat bucla capitalista. Eu am fost la ora 12. Eu cam asa ajung in cinema. :) Deobicei sala e goala, maxim 5-6 spectatori. Adolescenti chiulangii, un parinte cu copilul, din astea. Acum insa, 20-25 de oameni in sala. Profiluri diferite si mai putin young decat as fi crezut. Lumea a ras (o sa scriu maine parerea mea despre film si despre reteta succesului lui), oamenii au iesit multumiti dupa scanarea mea. Ma astept deci la o a doua saptamana in care sa rupa iarasi si sa bata 196k din weekend-ul lansarii. Apoi insa ma astept sa… cool off… ca nu stiu cum sa-i zic altfel. Pentru ca: nu mi se pare un film pe care sa mergi sa-l vezi a doua oara (vezi Titanic, Avatar sau Tangled) si “balta” are si ea limite. E drept ca nu le stim exact, doar le estimam. Eu zic ca Teambuilding se va opri la un total de 800k.
Indubitabil va fi titlul romanesc cu cele mai mari incasari ever si doar Avatar 2 - lansare la mijlocul lunii decembrie - se va putea opune declararii lui drept numarul 1 la box office in 2022. Pana acum 2022 arata asa:
N-am idee de ce n-am ajuns niciodata pana acum la mina de sare Unirea din Slanic, Prahova. E la mai putin de doua ore de Bucuresti si are un look absolut spectaculos. Bonus: respiri niste sanatate salina si te racoresti pentru cateva ore la o temperatura constanta de 12 grade. Nu e nevoie de echipament de miner ca cel din fotografie, dar hainele groase sunt chiar necesare.
Ideal e sa mergi intr-o zi din timpul saptamanii - drumurile vor fi libere. Noi am fost vineri, iar pe intoarcere, drumul la dus se aglomerase oribil. Ideal e sa mergi intr-o perioada care sa nu fie de concedii tipice la romani - final de septembrie a fost sublim. Nu cred sa fi fost mai mult de 20 de oameni intr-o mina uriasa - incaperile au tavanul la 50-60-70m deasupra capului vizitatorului.
Coboratul in mina se face doar cu niste microbuze. Drumul propriu-zis dureaza un sfert de ora si e destul de accidentat. La asta trebuie adaugat timpul de asteptare de la suprafata. Maxim o jumatate de ora, minim cat se repede se umple microbuzul. In subteran e un spatiu generos unde poti manca ce ti-ai adus de acasa, sunt locuri de joaca, poti citi povestea minei si vedea expuse obiecte de altadata. Sunt si cateva magazine, o expozitie de busturi in cheie istorica nationala si... un planetariu bomba. Eu n-am vazut decat cinci minute dintr-un spectacol, in rest am dormit ca un bebelus in puful oferit, dar fetele erau date pe spate la final.
Acum un an am facut aceasta fotografie. Habar n-am de ce nu am postat-o si pe blog. Poate ca e zoomata si lasa de dorit la calitate, dar e atat de faina ca mesaj si expresiva si cu carlig incat merita locul ei.
La o luna de zile distanta, incerc sa-mi amintesc cum a fost in Delta.
Magnetii pe care i-a pus Mara pe frigider imi spun ceva despre speciile de pasari vazute in plimbarile de pe canale si lacuri. Imi mai vine (prea repede) in minte insolatia cu care s-a ales Mara - posibil de vina sa fi fost multele ore petrecute la piscina. Aceeasi insolatie ne-a intors acasa mai devreme, iar Sulina am amanat-o pentru o excursie viitoare. Si imi mai amintesc si senzatia de balci de la Mila 23.
Citind cartea Mila 23, despre care am scris aici, si vazand cum arata locurile astea circa 40 de ani mai tarziu in plin sezon turistic, mi-a fost greu sa nu ma gandesc ca omul le-a stricat dupa nevoile si mai ales placerile sale. Noroc insa ca e multa, foarte multa, apa. Si asta face bine la caput.
Cand am plecat in Delta, experienta despre care inca n-am scris pe blog, m-am uitat pe raftul meu de carti in cautarea unui titlu potrivit. Nu stiu de cand statea Mila 23 acolo, dar evident se potrivea manusa.
Intamplarile povestite de Dan Ivan au avut un farmec dublu pentru mine. Mai intai pentru ca Delta e o lume deosebita, cu legile, oamenii si istoria ei. Apoi, pentru ca vorbim de anii ‘80, iarasi alta lume fata de cea de astazi. Totusi cartea a venit si cu niste minusuri serioase pentru mine: uneori amintirile sunt reconstruite prea grabit, umorul n-ar trebui niciodata explicat, iar trimiterile la Ceausesti, cu toate supranumele lor, exagerate.
Pana sa mi se stearga complet amintirile, cateva notite dupa experienta din vara asta din Bulgaria.
Unu. Stiti cum ne sfatuiesc economistii sa avem investitiile diversificate? Cam la fel si agentii de turism vara asta. Aveti o calatorie cu avionul? Musai luati urmatoarea vacanta cu masina, incercati poate si ceva pe apa… Nu de alta, dar partea aeriana lasa mult de dorit. Noi am fost dublu ghinionisti: ni s-au anulat doua zboruri, unul la Eindhoven cu wizzair, altul la Viena cu Austrian.
Doi. Paradoxul Vama Veche / Durankulak. Vama Veche, aglomeratie, agitatie, nebunie. Doi kilometri si o granita mai incolo - serenity now. Noi am stat intr-un sat uitat in timp, la Vaklino, sincer va spun ca inafara unui baiat cu bicicleta, nu ne-am intersectat cu nimeni, dar cu nimeni, in tot satul oricat ne-am fatait noi prin zona. Premiza de film horror sau brainwash. La Krapets era cel mai aglomerat, dar si acolo era loc pentru toti. Bulgaria de dupa granita mi-a adus aminte de litoralul romanesc de cand eram eu copil.
Trei. Nu am mers in resorturi sau la all inclusive, ci am fost pe cont propriu. Am gasit o cazare rustica=fara fite, dar cu bucatarie in care am adus provizii de la Lidl-ul din Mangalia, iar cateva mese de seara le-am servit la Shabla Fish & Grill, cam cel mai bine cotat restaurant din zona. Scoicile proaspete si simplu preparate au fost top. Dar nu va imaginati mai mult de atat. Faptul ca nu e populat/turistic vine la pachet si cu unele dezavantaje.
Patru. Am testat multe plaje, toate ok. La Krapets plaja are aproape de doi kilometri (stiu pentru ca am alergat-o) si, desi e lume, stateam suficient de rasfirati ca sa nu imi aud vecinii. Ultimele zile, de weekend, se inmultisera rulotele, iar apa capatase o culoare turcoaz numai buna de fotografiat. La Shabla sau Tyulenovo era si mai putina lume. Arcada de stanci de la Tyulenevo isi merita drumul, iar pentru o dupa-amiaza aquapark-ul de langa Topala isi merita banii.
Cinci. Mai mult de jumatate din turisti sunt romani, dar de platit se plateste in leva. Nu e ca in Balchik unde merge si in lei. Se gasesc bancomate. Cel din centrul Krapets-ului nu ia comision, am aflat de la Silvie, o dam si noi mai departe, de restul habar n-am. Asteptatul la vama poate fi enervant de lung cand se aglomereaza, asa ca faceti-va bine socotelile.
Acum doi ani toti eram innebuniti dupa MJ si Last Dance. Intre timp unii s-au apucat de sah dupa Queen’s Gambit, iar pe drepturile de formula 1 se arunca cu mult mai multi bani dupa succesul la public al lui Drive to Survive. In hora sportiva nu avea cum sa nu intre si HBO. N-avea cum s-o faca altfel decat alaturi de unul din cele mai populare branduri din lume - Los Angeles Lakers.
Primul sezon al serialului acopera preluarea echipei de dr. Buss si viziunea lui showtime, draftul in care Lakers au castigat dreptul de a-l selecta pe Earvin, devenit Magic, Johnson, complicatiile cu antrenorul - West, McKinney, Westhead si Riley, primul titlu Magic+Kareem si un pic de family stories cu Jeanie, actuala patroana a Lakers si singura care iese cu un portret icoana din tot acest sezon. Ce intamplare intamplatoare, nu? In schimb inteleg ca Jerry West s-a simtit ofensat de cat de departe au dus scenaristii si producatorii personajul sau...
N-am trait vremurile, dar disclaimer-ul de la finalul episoadelor spune tot. Nu suntem intr-un documentar, suntem intr-o fictiune pornind de la niste fapte reale. Full stop. Nu cautati in el adevarul, bucurati-va de show. Si luat asa, mie Winning Time mi-a placut. In trei zile am terminat cele zece episoade. De la cum e filmat si editat - merita o atentie deosebita si producatorii si-au asumat niste riscuri, la castingul care le-a iesit de sus pana jos, la mix-ul permanent intre baschet si personal, intre drama si comedie care te tine acolo. Teoretic ce urmeaza o sa fie si mai bun. Rivalitatea cu Larry Bird aici e abia la inceput. Si, apropo, daca Jerry West s-a ofticat, oare cum se simte Larry Bird?
Am ales varianta full option pentru TIFF-ul de anul acesta. Am facut un road trip cu masina pana la Cluj ajungand la concluzia ca autostrazile fac Transilvania sa fie mai aproape de Vest decat de... Moldova. E o concluzie jumatate trista, jumatate ingrijoratoare. Am mers toti - mai putin Zog, el nu tolereaza drumuri atat de lungi. Pentru Mara, in lipsa Exploratoriului pe care il iubeam cu totii, dar care e inchis de ceva timp si-si cauta noi proprietari, am organizat tot felul de plimbari. De la Gradina Botanica la Muzeul de Zoologie si de la gasitul celei mai bune inghetate artizanale, noi am zis Bianco Milano, pana la locurile de joaca din oras si o librarie pentru copii tare simpatica - Tutimi si Titoc. Plus primele filme ale Marei din EducaTIFF - un documentar islandez despre o echipa de baschet de fete care nu sunt lasate sa-si masoare fortele cu baietii si o animatie olandeza cu figurine de pasla, cu o poveste si niste personaje tare simpatice, la finalul careia Mara m-a surprins vorbind la microfon in sectiunea q&a de dupa vizionare. Apoi mi-a spus: tati, eu am lucrat cu Roxana la Art Therapy si nu mai am frica sa vorbesc in public.
Mancarea la Cluj nu mai e ce era odata. Se mananca scump si de multe ori prost, inclusiv in restaurantele cu renume. Nici selectia de filme nu mai e ce era odata. Poate ca nu se mai fac filme cum se faceau altadata, poate ca festivalul a devenit mai comercial. Sau poate pur si simplu gusturile mele s-au mai schimbat. Sunt fan al filmelor coreene si am prins la TIFF tot felul de trufandale de-a lungul anilor. Anul acesta am ochit doar doua filme coreene in tot festivalul. Unul din ele, l-am vazut in Piata Unirii - Escape from Mogadishu. Foarte bun, chiar mai bun decat o arata votul popular (7.0) de pe imdb. Al doilea avea o tema politica si nu m-a atras in niciun fel. Dar atat, astea doua! Dezolant pentru mine.
Am vazut si cateva romanesti. Am bagat toate calupurile de scurtmetraje back to back. Fragmentari, favoritul meu, am vazut la final de festival ca a luat o mentiune speciala din partea juriului. M-am bucurat. Mi se pare imposibil de greu sa spui o poveste cu si despre copiii ramasi in grija bunicii in vreme ce parintii sunt plecati in strainatate, la munca, fara sa cazi in cliseu, in lectii de viata, intr-un emotional exagerat. Mi-a ramas in cap imaginea aia cu cele doua seturi de periute de dinti care spune cat o mie de cuvinte. Am vazut si cateva lungmetraje. Metronomul m-a tinut, Balaurul m-a tinut si el. In primul remarcata e Mara Bugarin, in al doilea Papadopol care cam "fura" atentia spectatorului. Am fost si la prima proiectie din Romania pentru Insula de Anca Damian. Am ramas un pic dezamagit de numarul mic de spectatori de la Casa Studentilor. Femeia asta face filme care sunt vazute si apreciate la cele mai mari festivaluri de gen din lume (Annecy, Busan), iar festivalul se presupune ca are si un public educat in timp. Da, Insula e oarecum mai dificil de urmarit si de decriptat, dar vizualul si ancorarea in prezent sunt punctele lui forte.
Anul acesta am ajuns si prima oara in parcul din Floresti pentru ca Mara voia sa... salveze planeta. Si am stat prima oara la o vizionare in open air-ul din Iulius Parc la El buen patron. Filmul cu Bardem a starnit hohote de ras. Genul acela de ras autentic, care mie mi-a amintit de Tudor care a lipsit motivat de la editia din acest an. Cred ca lui i-ar fi placut filmul. De fapt o sa i-l recomand, va intra in cinematografe la inceput de noiembrie.
Golden State Warriors sunt campionii NBA! Si cu patru titluri in opt ani sunt o dinastie. Seria cu Celtics a fost si n-a fost mai grea pentru ei decat am crezut. S-a terminat in sase meciuri, nu in cinci cum anticipasem. Celtics au luat primul meci in Bay Area, aia a fost surpriza. Momentul de cotitura a fost acel game 4 in Boston, cand Steph a facut o magie de 43 de puncte. Au urmat apoi alte doua victorii consecutive fara drept de apel. Toate puse una peste alta eu n-am avut emotii vreo secunda. Warriors au confirmat iarasi ca experienta si pedigree-ul de campion conteaza.
Steph a luat si titlul de MVP al Finalei NBA, singurul care ii lipsea si acum ploua cu laudatio peste tot. Adevarul e ca acest slabanog si nu foarte inalt jucator a schimbat nu doar o franciza, ci jocul cu totul: de la volumul de aruncari de la distanta si pana la felul in care mingea se plimba intre jucatorii unei echipe. Va sa zica in anii domniei lui LeBron, Steph s-a strecurat si a luat al patrulea sau inel de campion. A facut-o inainte sa fie coechipier cu Durant, a facut-o cu Durant in echipa, a facut-o dupa ce Durant a plecat cautand o iarba mai verde asemenea Petuniei din cartile pentru copii. Si poate nu chiar cei din urma s-au bucurat si Lakers si fanii lor - Celtics raman la 17 titluri, la fel ca purple & gold.
Ce urmeaza? Celtics trebuie sa se gandeasca cum tinker-uiesc echipa. Cred ca cei care spun ca le lipseste un point guard adevarat, spun bine. Doar ca au incercat si cu Kemba, si cu Kyrie si n-a functionat. Poate le trebuie un veteran. Altfel nu-i vad bine pentru ca Bucks nu au fost la capacitate maxima si pentru mine Bucks raman prima optiune in Est. Warriors vor savura indelung acest titlu dupa doi ani grei, dar apoi vor reveni pe parchet pentru un run it back clasic. Garda veche - Steph, Klay si Draymond - nu intinereste, dar din spate Warriors aduc jucatori crescuti in acelasi spirit - Wiggins si Poole au aratat deja ca pot. Totusi sa schimbi "liniile" din mers nu e treaba usoara. Pentru mine Doncic e rivalul numarul 1 in Vest, dar sa vedem cu ce "piese" va fi inconjurat.
De cand am vazut primul sezon de American Gods pe Prime, iar apoi l-am abandonat pe al doilea pentru ca nu mai era ce trebuie, mi-am propus sa citesc materialul original, cartea lui Neil Gaiman. Mi-am reamintit de ea toamna trecuta cand am gasit volumul in biblioteca unei case de vacanta din Comarnic. I-am propus un schimb proprietarului, eu tocmai terminam un volum minunat de proza scurta, Manualul pentru femei de serviciu al Luciei Berlin. Omul a refuzat trocul meu literar, desi retrospectiv ar fi fost o situatie win win. Pana la urma mi-am primit exemplarul, sa fi fost parca de Craciun cred. In fine, ce vreau sa zic e ca eu si acest Zei americani avem o istorie intortocheata.
E ceva ce ma atrage ca un magnet la nucleul povestii - ideea de zei care traiesc si astazi printre noi, de zei vechi care se chinuie sa supravietuiasca, de zei noi care isi vad puterile crescand si a confruntarii dintre cei noi si cei vechi. Un amestec de fantasy cu unele nuante horror gandit pe fundalul melting pot-ului american, un melting pot nu doar pentru rase, etnii, culturi si religii, ci si pentru zei. Mi-au placut toate origin stories-urile zeilor, ba chiar as mai fi vrut, iar finalul aparent anticlimatic functioneaza al naibii de bine pentru ca, desi mie imi plac zeii si povestile lor, in centrul Zeilor americani e de fapt muritorul cu alegerile sale.
Habemus o finala! Warriors l-au anihilat lejer pe Doncic. Estimasem Warriors in 6, a fost Warriors in 5. Trupa lui Steve Kerr, experimentata e putin spus, pare ca si-a reglat jocul pe masura ce a avansat prin acest playoff. Si asta e vestea proasta pentru Boston Celtics, cealalta finalista. Verzii au avut nevoie de sapte meciuri ca sa treaca de Miami Heat. Tot de sapte avusesera nevoie si in seria precedenta, cu Bucks. E ceva la Celtics care inca nu a facut acel click final. Heat, sa fim seriosi, aveau probleme mari, iar verzii nu au putut sa inchida, acasa, pornind de la 3-2.
Warriors sunt favoriti la casele de pariuri. Si eu ii vad castigatori. Nu cred ca vom avea o finala foarte spectaculoasa. Iau Warriors in 5. Da, in 5! Warriors au avut cateva zile in plus, fizic ajuta. Mental sunt fix unde trebuie. Klay a facut un meci din acelea de dinainte de accidentare. Draymond e spumos in declaratii semn ca adulmeca succesul. Steph are un pic de presiune - toata lumea ii cere sa fie MVP-ul finalei, unul din putinele titluri pe care nu le-a bifat in cariera. Dar omul a fost in 6 finale in ultimii 8 ani, va gestiona situatia. Steph are 34 de ani, Klay are 32 de ani, Draymond tot 32. Sunt toti acolo, in varful carierei. Celtics mi se par in alta zona. Ei vin dupa doua serii care le-au mancat, cred, toate resursele emotionale posibile. Au sferturi cand cad inexplicabil si total. Nu isi castiga meciurile pe teren propriu. Experienta intr-o finala NBA: ioc. Tatum are 24 de ani, Brown are 25. Sunt inca necopti. Sigur ca viitorul e al lor, dar prezentul e al celor de la Warriors.
In 2018 Salah a trait, in propriile sale cuvinte, cel mai prost moment al carierei. Sergio Ramos l-a accidentat in finala UCL pe care Liverpool avea sa o piarda. A iesit de pe teren in lacrimi. La patru ani distanta vine clipa revansei. Maine seara egipteanul si ai sai ii vor avea iarasi in fata pe cei de la Real Madrid in finala UCL. Si-ar fi o poveste tare frumoasa sa o castige.
Intr-o lume in care rabdarea a fost stearsa din dictionare, aflu ca la Cannes Sony a cumparat drepturile pentru The Magnificent Life of Marcel Pagnol, o animatie semnata de Sylvain Chomet ce va fi gata in 2025. Eu abia il astept! Da, da, in 2025, eu abia il astept! Cele cateva still shots care au aparut sunt pur si simplu irezistibile.
.jpg)
