Time is nothing

Un avion catre Budapsta

     Am dat peste fotografia asta de pe la finalul lui 2011 (cred). Asa aratau pista, personalul si ATR-ul de pe Otopeni cu care am zburat in iarna aceea la Budapesta. Mi-aduc aminte si acum de o doamna pasager care, dupa ce s-a suit in avion, a intrebat cu o seriozitate suprema personalul de bord: Cand ati facut ultima revizia la acest avion? Evident toate au fost bune si frumoase - am petrecut o ora si un pic intr-o comunitate de 50 de pasageri peste care s-a suprapus permanent zgomotul de motoare cu elice.

Paterson

     O situatie de un farmec inefabil cu acest film de un farmec inefabil semnat de Jim Jarmush. Practic Paterson nu s-a lasat de mine, desi eu m-as fi lasat de el....

    L-am pus pe lista mea de febra a Cannes-ului, dar dupa jumatate de ora de vizionare seara, cu povestea lui repetitiva (zilele se succed, dar sunt cumva la fel) si stilul bland, am adormit ca un prunc. Imi lasase un feeling fain, dar n-aveam de gand sa caut filmul in alta parte si sa-l continui. Stiti deja, sunt dependent de Doc Martin zilele astea...
   
      A doua zi pe la pranz, frunzarind link-urile din nyt, am dat peste unul care suna cam asa... For tracing done right, look at Paterson. Coincidenta asta m-a facut sa mustacesc toata dupa-amiaza si pe seara l-am cautat si terminat de vazut. O saptamana obisnuita si in acelasi timp speciala din viata unui sofer de autobuz si poet wannabe din Paterson, New Jersey, pe nume... Paterson.


     Brain wash complet, potrivit la fix zilelor pandemice. Pentru ca se uita cu lupa peste intamplarile aparent banale ale unor oameni obisnuiti. Si ce sa vezi? E un intreg univers acolo, de emotii, de revelatii, de coincidente si de umor.

Salina Turda via Cetatea Alba Iulia

     In vacanta de Paste din 2012 am ajuns la salina Turda. Putine locuri se puteau lauda pe atunci in Romania cu o cifra de vizitatori platitori asa mare - un milion. Mi-aduc aminte ca am fost impresionat de look & feel-ul locului, de cum e gandit, de cum e pusa lumina. Mi s-a parut ca puteai filma niste secvente de actiune demne de un 007.
     Iar in drum spre Turda, imi amintesc am facut o oprire la Alba Iulia unde Cetatea era in lucru, dar lucrurile aratau promitator. Si la salina, si la Cetate am avut senzatia ca pozele se fac singure.

The Last Dance

     Zece ore calitate premium de la espn, despre Michael Air Jordan si al sau quest istoric: repeat the threepeat (pentru neofiti asta inseamna a repeta performanta de a castiga trei titluri NBA consecutiv). Se gaseste pe Netflix (dar e, repet, facut de espn!).

     Multa lume spune ca e cel mai bun docu espn ever. Neindoielnic accesul pe care il ofera - in culise si cu interviurile de azi - este extraordinar. Si montajul e brici. Dar a si venit intr-un moment perfect - seceta de sport e uriasa. Si in State, si pe restul planetei. Si a venit si in timpuri potrivite. E o generatie noua care nu l-a trait pe MJ si care acum a simtit un pic, dar direct de la sursa, ce si cum a fost MJ. Unii zic ca Jordan e iritat ca pustimea pune semnul egal intre LBJ si GOAT. Tind sa cred ca asa e. Pentru ca din The Last Dance am inteles un lucru: His Airness e ultra-mega-hiper competitiv. Si nu suporta sa piarda.


    Ca fan NBA si ca fan care a trait al doilea threepeat in full, primele patru episoade mi s-au parut moi, cumva prea mult pr. Dar urmatoarele sase... m-au dat si pe mine pe spate. Nu s-au ferit de subiectele care-l pun pe MJ intr-o lumina discutabila, de la lipsa de implicare sociala si civica si pana la gambling.

De povestit nepotilor

     Sau the big ones - cum le zic eu.

     South East Asia pe Dolly Parton si Travelin' Thru:



   

     Summertime american pe Kid Rock cu All Summer Long:



 
      Mongolia pe Javhlan, Eejiin chanasan tsai:


 
   
     El Peru eres tu cu Joel Francisco Perri, Tierra del Fuego:

Montevideo, Uruguay

     Stiam ca Tudor si Roxana fusesera plecati pe undeva. Asta pentru ca vorbisem cu el si stateau cuminti in carantina la revenire. Dar, pentru ca pusesera o vedere pentru noi, nu am vrut sa stiu pe unde au fost. Am asteptat rabdator ca serviciile postale sa-si faca treaba...

     Din 9 martie de cand a fost scrisa si postata au trecut 2 luni si o saptamana. De dimineata am gasit-o in cutia postala. Atat i-a luat deci sa ajunga din Montevideo la Bucuresti in conditii pandemice. Si... probabil ca va mai trece ceva timp pana sa mai primesc o alta. Ironia sortii - timbrul postal lipit pe vedere e cu ano de la rata din zodiacul chinezesc.
     

Doc Martin: sezoanele 1-3

     Cam din a doua saptamana de pandemie mi-am gasit refugiu intr-un serial britanic din 2004: Doc Martin. Mai consumasem episoade din primul sezon, sus numitul fiind un serial de referinta pentru televiziune, dupa care s-au facut adaptari locale in alte piete europene, bla bla... Dar n-am avut, n-as fi avut si nici nu cred ca o sa mai am vreodata starea necesara pentru el inafara pandemiei. Unii fac yoga, eu il am pe Doc Martin.

     Ma linisteste la cap locatia, look & sound la pachet. Casele alea butucanoase din piatra cu o cromatica sobra adunate in gura micutului golf unde se intalnesc deopotriva sunetele valurilor si pescarusilor. Si aceleasi case, de data asta rasfirate pe dealurile verzi dimprejurul golfului, legate pe drumuri pe care nu-ti poti imagina doua masini trecand una pe langa cealalta la cat de stramte sunt. Apropo de locatie, Portwenn-ul din serial e in realitate Port Isaac. Mai aproape de Cork, in Irlanda, sau de Brest, in Franta, decat de Londra. Iar vremea... aici fictiunea minte asa frumos... In serial, timp de 3 sezoane (sau 23 de episoade) nu am vazut o picatura de ploaie. In realitate cea mai putin ploioasa luna din an este mai - cand ploua in medie 12 zile din 31!



     Al doilea lucru care-mi place e relatia Doc Martin - Louisa.  Am citit de multe ori in carti scrise de oameni destepti si am luat-o ca atare, dar acum am inteles-o pe propria-mi piele: daca vrei sa generezi interes pe termen lung si atasament in spectator, relatia e cea de care trebuie sa ai grija. Iar Dominic Minghella (fratele mai cunoscutului Anthony), creatorul, producatorul si unul din scenaristii lui Doc Martin face asta ca la carte. Mai intai construieste un personajul principal cu carlig. Ii ataseaza doctorului pe langa inteligenta ascutita o lipsa severa de abilitati in plan social. In acelasi timp ii ofera speranta, sansa unei povesti de dragoste alaturi de Louisa, invatatoarea din Portwenn. Il iubesc pe Doc si as vrea sa-l vad reusind si acolo unde ii e cam imposibil - relatia cu sexul opus. Relatia Doc-Louisa e driver-ul intregului serial. Altfel as fi avut in fata un Murder, She Wrote in varianta medicala in care o mica localitate rurala e plina de bolnavi de toate felurile meniti doar sa demonstreze intr-o bucla fara sfarsit ce destept e dom' doctor. Chestie care m-ar fi plictisit repede.


     Si mai sunt si personajele secundare si story-urile episodice care mustesc de umor englezesc. Care merge al naibii de bine in vremurile astea. Doc Martin e disponibil (in toate cele 9 sezoane ale sale) pe Netflix.

   

Traieste febra Cannes-ului

     Asa se cheama suma de proiectii cu titluri cu pedigree de Cannes pusa la cale intre 12 si 23 mai - datele intre care ar fi trebuit sa se intample festivalul la mama lui in 2020. Disponibile pe eventbook de la ora 18 in ziua respectiva si pana la 2 noaptea. Line up-ul mai jos, la fel si link acolo unde am vazut deja filmul. Eu mi-am notat doua titluri pe care vreau sa le vad musai - coreeanul Burning si Paterson, un Jarmusch.

Marti, 12 mai, Dogman. Scris despre el aici.
Miercuri, 13 mai, A Gentle Creature. Scris despre el aici.
Joi, 14 mai, Matthias & Maxime.
Vineri, 15 mai, The Happiest Day in the Life of Olli Maki.
Sambata, 16 mai, Burning.
Duminica, 17 mai, Little Joe.
Luni, 18 mai, A Man of Integrity.
Marti, 19 mai, Jupiter's Moon.
Miercuri, 20 mai, 120 BPM.
Joi, 21 mai, Paterson.
Vineri, 22 mai, Border.
Sambata, 23 mai, The Wild Pear Tree. Scris despre el aici.

Good Time

   
     Al doilea film de pe lista mea din cadrul weekendului de film independent american, varianta pandemica a lui AIFF. Pe care il gasiti si pe Netflix.

     Genul de film care-ti provoaca rau fizic. Din camera care se misca, din cadrele stranse si montajul agitat, din coloana sonora electronica, din povestea nocturna cu un antisocial cu mintea agera impins de dragostea disfunctionala pe care i-o poarta fratelui sau sa faca tot felul de chestii... Deci nu tocmai pe gustul meu, desi trebuie sa recunosc ca au fost cateva twisturi bune in poveste. Si intr-adevar Pattinson foarte bun. 

You Were Never Really Here

     O vizionare online cu peripetii in cadrul weekendului filmului independent american, un mini substitut pentru AIFF-ul care n-a avut loc in 2020. De ce cu peripetii? Pentru ca sistemul lui eventbook spune ca odata inceput un eveniment (in cazul acesta filmul putea fi urmarit intre orele 17 si 24 in data de 2 mai) nu mai poti cumpara un bilet. Doar ca fiind o vizionare online... Pe la ora 20 eram cu buza umflata ca n-o sa vad You Were Never Really Here. Noroc ca am in lista de prieteni pe cineva care e parte din echipa AIFF, am dat un mesaj si miracol - la ora 22 apasam play.

     Supranumele de Taxi Driver-ul secoului 21 pe care YWNRH l-a primit mi se pare perfect acoperitor. Personajul, misiunea si atmosfera fac paralela nu doar posibila, ci si foarte la indemana. Lynne Ramsay nu face action sau thriller, spre dezamagirea baietilor in cautare de adrenalina, ci studiaza un personaj complex, un salvator bolnav, lasandu-i la vedere franturi din trecut si prezent. Fara mult dialog, aproape fara expozitiune, dar cu mijloacele cinematografice turate la maxim, filmul isi lasa fiecare spectator sa-si construiasca propriul puzzle. Si, desigur, Joaquin Phoenix.

Basketball (and other things) de Shea Serrano

     Cel mai fain cadou primit de Secret Santa, multumesc Mirela. Am citit cu taraita pentru ca nu voiam sa o termin si am reusit sa ma-ntind cu ea pana aproape de 6 luni.  As fi reusit si mai mult daca n-ar fi aparut covidul. Cu sezonul NBA inchis pe durata nedeterminata si cu o plecare spre LA anulata, m-am refugiat mai tare in cartea asta. De multe ori citeam si apoi saream pe youtube sa vad sau sa revad unul din momentele descrise in carte. Si nu de putine ori povestea din carte era mai puternica, mai de impact decat ce vedeam pe ecran. Un compliment mai mare pentru autorul ei, Shea Serrano, nu cred sa existe.

     Basketball (and other things) le are pe toate: un Babilon de statistici si infografice care sa claseze fara drept de apel tot felul de intrebari, teme de discutie neintalnite nicaieri in alta parte, referinte culturale americane cu duiumul (nici eu nu le-am dus pe toate) si foarte multe note personale. Autorul e fan Spurs si Tim Duncan si nu se ascunde. Iar grafica este bestiala, fiecare intrebare venind cu cate o ilustratie care te da pe spate.

     Autorul a prins in full & vivo a doua jumatate a anilor '90 si tot ce a urmat. Cam ca mine, poate de aici si sentimentul de potrivire perfecta intre mine si cartea lui. Avem aceeasi memorie baschetbalistica. Si aceleasi gusturi. De exemplu amandoi suntem fani Reggie Miller. Eu eram inca in scoala generala si ma trezeam noaptea, dadeam drumul la tv la volum mic si-mi vedeam supereroul. In copilarie i se spusese ca va fi norocos daca va putea merge, dar iata-l purtand numarul 31 al celor de la Indiana Pacers, iata-l ciuruindu-i de la distanta pe Knicks la Madison Square Garden intr-un meci decisiv de playoff. Alergam prin casa de fericire, pe mute ca sa nu-i trezesc pe ceilalti. Astazi, citind cartea lui Shea Serrano si experientele lui similare, ma reconectez fix acolo. Si de data asta parca nu sunt singur. Si nici pe mute.

American Film Weekend

     In aprilie/mai aveam obiceiul sa merg la niste filme faine in cadrul AIFF. Da, salile sunt goale, dar organizatorii au reusit sa gaseasca o solutie - un weekend de filme americane online. Nu e la fel, dar e cool. Cum functioneaza treaba? Cu un cont pe eventbook si 12 ron pentru un film care poate fi vizionat intre orele 17:00 si 24:00 in ziua respectiva direct de pe eventbook. Ce ruleaza? Goodies.

     Vineri, 1 mai, The Florida Project. Un must see, l-am vazut in 2018, am scris de el aici. Si intre timp mi-am adus aminte si celalalt indie american cu care il gasesc asemantor pe Florida Project - Short Term 12, despre care am scris in 2014 aici. Nu il voi revedea, desi merita, pentru ca am alte doua titluri dupa care ma trage ata.

     Sambata, 2 mai, You Were Never Really Here. 21st century Taxi Driver - asa l-a descris cineva, cu Joaquin Phoenix. Mai am ceva de zis?

     Duminica, 3 mai, Good Time. Pe lista din 2017 a celor mai bune 10 filme a celor de la Cahiers du Cinema, cu Robert Pattinson.

El Pepe: A Supreme Life

     Docu despre "Pepe" Mujica. Proiectat la Venetia, se gaseste pe Netflix.

     Facut de Emir Kusturica, un admirator si sustinator al stangii politice, documentarul spune cam pe fast forward (vorbim de doar 70 de minute cu totul) si nu foarte bine focusat cine este "Pepe" Mujica. Puncteaza trecutul sau ca terorist/luptator pentru cauza socialista (depinde cum vrei s-o iei), condamnat la ani grei de inchisoare, multi petrecuti in solitudine, si incredibilul sau destin politic de dupa eliberare, totul culminand cu mandatul sau de presedinte al Uruguay-ului. Cele mai evidente lucruri sunt ca Mujica e un comunicator excelent si ca traieste, fara nici o indoiala, dupa cum gandeste. Omul este de o simplitate cuceritoare, chiar si cand da nas in nas cu mai marii lumii. Mai departe insa parerile in Uruguay sunt impartite - lucru pe care documentarul, spre lauda sa, il si arata cumva. Toate cheltuielile sociale pe care Mujica le face vin din taxe si impozite, iar unii s-au cam saturat de chestia asta. Mai mult de atat, cand vine vorba de politica externa, parerile lui Mujica sunt in niste offside-uri geopolitice kilometrice. Dar cand il vezi in broscuta lui iconica, mergand cu sotia sa bea un pahar si sa asculte un tango intr-un birt oarecare, inecandu-si tristetea ca nu a avut cand si cum sa faca un copil, n-are cum sa nu te atinga.

Active measures

     In vremuri in care americanii se gandesc sa deguste niscaiva produse de inalbire ca asa i-a sfatuit presedintele lor (I'm not a doctor, but...) am descoperit scris intr-un colt al laptop-ului meu: de vazut Active Measures. Zis si facut.

     Documentarul e facut cam cu prea mult patos pentru ca sa zic ca mi-a placut, ba chiar pe alocuri forteaza cu niste legaturi crezand ca daca e expeditiv e si convingator. Pe de alta parte are cateva momente puternice - vezi schimburile de priviri dintre McCain v. Putin la nu-stiu-ce summit sau presedintele georgian la CNN (am trait acel interviu live pe cand eram chiar in State si m-a izbit disperarea lui). All in all e tare important sa privesti istoria retrospectiv - ultimii 20-30 de ani - ca sa intelegi cine, cum si de ce. Si apoi sa te gandesti, fara sa poti face mare branza, incotro se vor duce lucrurile in continuare.

Fauda. Sezonul 3

     In mod bizar pandemia mi-a redus consumul de filme si seriale. Asta daca nu includ animatiile - de la Bug's Life si Inside Out la YooHoo to the Rescue si BeBe Bears. Le vad la pachet cu Mara. Apropo, Bug's Life e brilliant si acum, la peste 20 de ani de cand a aparut. Cu toate astea cand Netflix a reusit sa-mi dea de veste ca... Fauda sezonul 3 din Fauda, am sarit la propriu pe tableta. Trei zile mai tarziu si cele 12 episoade au fost devorate.

     Concluzia e simpla deci - Fauda ramane adictiv si la sezonul 3. Iar pentru mine e cel mai bun sezon de pana acum pentru ca: niciodata nu a reusit sa ma tina in varf de tensiune pe mai multe episoade la rand (acum episoadele 8-11 sunt adrenalina pura), iar personajele feminine continua sa fie inteligent si curajos portretizate.

Stam in casa... board games se intorc!

     Dupa succesul primei postari, la fel ca producatorii de film nesatuli, m-am gandit la o continuare. In aceeasi reteta, mai jos sunt alte board game-uri pe care le-am jucat sau le jucam in casa zilele astea si care va vor starni, sper eu, pofta si curiozitatea.

Outfoxed de la Gamewright
5+, 2-4 jucatori, 20min 

Mara l-a descoperit la Oli si, pentru ca i-a placut, am continuat sa ne rafinam talentul de detectivi si acasa. E un joc de echipa unde trebuie sa alegi daca vrei sa cauti indicii sau suspecti si, la intersectia acestora, sa descoperi vulpea hotomana inainte ca ea sa scape definitiv. Intareste rezistenta la frustrare, pune mintea la contributie si e foarte distractiv. Nivelul de dificultate poate fi crescut prin mai multe miscari ale vulpii.

Micul print de la Lex games
8+, 2-5 jucatori, 25min

Seamana foarte mult cu Casuta mea de vis din postarea de ieri si e facut de aceeasi companie. Povestea e faina - fiecare jucator ii construieste Micului Print o planeta. Sunt tot felul de elemente care starnesc imaginatia - vulcani, baobabi, elefanti, apusuri - si reguli de punctare care sa-ti faca planeta castigatoare la final. E mai simplu decat Casuta (acolo sunt mai multe constrangeri de care trebuie sa tii cont), Micul Print e mai dreamy si ofera mai multa libertate. Suntem la inceput si mie imi place tare, desi mananc constant bataie.

Tier auf Tier de la Haba
4+, 2-4 jucatori, 15 minute

Joc de abilitate motrica in care tot felul de animalute din lemn trebuie puse unul peste altul peste altul peste... si tot asa. Desi la prima vedere pare ca te vei plictisi repede, felul in care sunt construite animalele permite tot felul de pozitii si de combinatii. Unele surprinzatoare, parca sfidand legile fizicii. Finalul glorios e cand toti jucatorii reusesc sa puna toate animalele unele peste altele... chestie care se intampla foarte rar. Altfel, cine darama "constructia" pierde. Dar se si distreaza.

Three Little Piggies de la Smart games
3-6, 1 jucator, 3 minute/situatie

Brain game prin excelenta. Povestea foarte bine integrata in joc si cu priza la cei mai mici - ziua purcelusii trebuie sa stea inafara caselor, noaptea in case caci vine lupul. Sunt patru nivele de dificultate si la unele iti cam prinzi neuronii. In total sunt 48 de provocari, dar dupa ce le-ai terminat, jocul trebuie sa primeasca o pauza lunga.

The Roundabout Marble Run de la Hape
4+, 1-2 jucatori, 10-15 minute / constructie

Un joc STEM (Science, Technology, Engineering, Math) in care... imaginea e elocventa, nu? Sunt multe piese si, pe langa constructiile din manual, copiii au libertatea de a experimenta cum e cu gravitatia, acceleratia, cetrifuga si centripeta. Ocupa mult spatiu, ai nevoie de o suprafata rigida ca sa construiesti, nu poti sa-l iei cu tine in vacante, stransul dureaza - cam astea ii sunt dezavantajele.

Too many poops de la Lex games
7+, 2-6 jucatori, 25 minute

Am aflat de el de la Mihnea si mama lui si Mara a fost asa amuzata de ideea unui joc cu caca-uri incat l-am cumparat. Pana acum nu am facut decat sa-l deschidem si sa ne bagam un pic nasul in regulament. Dar chestia cu golden poop a dat-o pe Mara pe spate. Asa ca sunt sanse mari sa ajungem experti in urmatoarele saptamani.

Stam in casa... ne jucam board games

     Daca tot ne jucam mult si multe board games-uri zilele astea, am zis sa scriu doua vorbe despre cateva dintre ele. Cele care ne-au placut de-a lungul timpului cel mai mult. Poate va fac pofta, poate va dau idei.


Pengolo de la Blue Orange
varsta 4+ , 2-4 jucatori, 15 minute

Nu il mai jucam decat foarte rar - dar e un old time favorite. Pe la 4 ani era cam singurul board game bagat in seama de Mara. Cred ca pentru povestea foarte buna. Pinguinii sunt printre preferatii copiilor, iar aici ei trebuie sa fie adunati cu tot cu puii lor si pusi pe banchiza. E un joc care se desfasoare pe turn-uri deci cei mai mici vor invata sa fie rabdatori, se bazeaza pe zar deci cei mici vor fi si frustrati, dar mai ales pe memorie - trebuie sa tii minte (e un joc de memorie) ce culoare are oul de sub fiecare pinguin. E un joc competitiv - cine ajunge primul la 6 pinguini castiga - ceea ce ii poate frustra un pic (si cu folos) pe cei hipercompetitivi.

Obstgarten de la Haba
varsta 3-6, 1-8 jucatori, 15min 

A fost superhit pentru noi de la 4 la 5 ani. Avantajul jocului e ca toti participantii lucreaza impreuna - au un scop comun in a strange fructele din livada inainte sa vina cioara. O poveste despre cooperare, nu despre competitie. Bucuria succesului sau drama esecului se traieste si se imparte cu ceilalti. E pe turn-uri si cu zarul. Nu presupune vreun skill, socializarea e cea care iese castigatoare.

Ghici cine-i? de la Hasbro
Varsta 6+, 2 jucatori, 30min

Ne-am distrat foarte tare cu el, dar devine destul de repede o rutina. E foarte bun pentru ca antreneaza rationamentele deductive, atentia si, pe masura ce inaintezi in el, memoria. E un joc pe turn-uri in care trebuie sa descoperi un personaj folosind diverse intrebari la care raspunsul e da sau nu (ex. personajul pe care il caut eu poarta ochelari?). Mishu m-a dat pe spate cand a descoperit (dupa multe jocuri) ca poti intreba si... personajul pe care il caut eu priveste spre stanga?  Aici au inceput explicatiile pentru Mara - stanga ei, stanga personajului...

Sleeping Queens de la Lex games
8+, 2-5 jucatori, 5-15min

Regina board games-urilor noastre. Desi e dat cu 8+, e o binecuvantare de la 6. Mara s-a jucat cu Oli si Alexandra prima oara, dar apoi am devenit cu totii abonati. La baza e un joc de carti, dar povestea... E cu regine pe care le trezesti ca sa aduni puncte, fiecare din ele cu personalitate & look specific, cu dragoni care le apara de cavalerii care vor sa le fure, cu potiuni care le adorm la loc si cu baghete magice care le protejeaza. Jocul antreneaza foarte eficient adunarile simple si dezvolta gandirea strategica.

Casuta mea de vis, Lex games

7+, 2-4 jucatori, 30min

Preferatul meu, cumparat de Mishu complet la plesneala cu un voucher primit de ziua ei de la colegii de birou. Scopul jocului e sa iti costruiesti o casa - cute, cute, cute! Camere, decoratiuni, mobilier, acoperis, bonusuri de functionalitate, tot felul de de carti personaje sau obiecte de ajutor. E complex, uneori stau si ma minunez cu cata usurinta navigheaza Mara prin tot sistemul asta. La final se calculeaza un punctaj, dar noi ne-am obisnuit sa-i spunem Marei ca sunt doua feluri de a juca: sa castigi facand multe puncte sau sa castigi pentru ca ti-ai facut o casuta care-ti place. Si Marei ii plac camerele duble de joaca, casuta pisicii si casuta din copac. 

Vanatoarea de comori de la MDR

6+, 2-8 jucatori, 10-15min

Achizitie recenta. L-am jucat la Ama si Marei i-a placut. Deocamdata inca se bucura de fiecare nume de catelus si de cum arata ei - asa ca viteza de calcul a traseelor de iesire din labirint nu e nici stie ce. Dar presimt ca in cateva zile o sa ne bata de o sa ne sune apa-n cap. E un joc mental, de atentie, care presupune concentrare pe un timp destul de lung. In acelasi timp e un joc de reactie, de viteza, de procesare in regim de competitie. Nu exista turn-uri, toata lumea poate aduna puncte la fiecare decartare (nu-mi pot imagina ce haos iese in mai mult de 4 jucatori!). 

Miami Bici, record istoric si cateva despre box office-ul local

     Where no Romanian movie has gone before... Cam asa as rezuma performanta comerciala in cinematografele autohtone a lui Miami Bici. Nu m-am indoit nicio clipa ca nu va fi un succes, dar masura acestuia, recunosc, m-a surprins pana si pe mine.

     Dupa 3 saptamani in salile de cinema comedia a strans peste 519k admisii - adica peste juma' de milion de bilete vandute - si aproape 11m RON. Sunt cele mai mari cifre de dupa Revolutie - vorbim deci de un record istoric - si cu suma asta Miami Bici va sta, negresit, in top 10 la final de an. Poate chiar in top 5 din cauza lansarilor amanate din aceasta primavara (vezi cel mai recent Bond) si a inchiderii salilor de cinema - ambele cauzate de coronavirus.

     Am subliniat mai sus genul filmului pentru ca e primul lucru care trebuie bagat la cap. Vrei succes comercial? Comedia e cel mai sigur drum si cam singurul validat pana acum dupa '89. Nu poti sa te bati cu americanii la efecte si la bugete, iar politistul roman are imaginea unui gras incompetent si spagar... Grosul publicului din mall-uri e destul de tanar (cinematografe de bulevard mai sunt [prea] putine ca sa conteze) si nu neaparat foarte avizat ca si cultura cinematografica. Si de asta e musai sa tii cont. Asa ca e nevoie de comedii usor digerabile, usurele. In Romania aceasta a fost reteta succesului si pana acum dupa Revolutie. An dupa an cele mai bine vandute titluri locale au fost comediile lejere. E drept ca uneori cot la cot cu filmele cu premii in marile festivaluri. Dar adevarul e ca cifrele erau mici, foarte mici pentru ambele categorii de titluri. Niciun romanesc nu prindea top10 sau chiar top20 la finalul anului. O anomalie daca ne uitam si spre alte piete. Pe masura ce marketing-ul a "invatat" cum sa construiasca asteptarea publicului pe zona de comedie, cum sa "impinga" agresiv marfa catre publicul larg (mai nou online-ul e rege) si sa-si creasca vanzarile si, concomitent, au aparut producatori si creatori dornici sa lucreze in directii comerciale, comedia a inceput sa livreze cifre din ce in ce mai bune. In schimb Noul Val Romanesc s-a cam spart - filmele de festival au incasat premii mai putine/mai putin importante si numarul de admisii loco a scazut (o dovada de snobism daca ma intrebati pe mine).

     Dar sa revenim la comedie. Anul trecut Oh, Ramona! era o surpriza pentru toata lumea. Am zis atunci - iata ca se poate! Atentie, nu discut despre calitatile si defectele unui titlu, ci despre puterea de a-i face pe oameni sa scoata bani din buzunar pentru un bilet la cinema. Cu 5Gang mesajul pietei a fost clar, cred, pentru toata lumea -  dati-ne ce ne dorim si vom veni! Cele doua titluri - Oh, Ramona! si 5Gang sunt si cat se poate de diferite, si foarte asemanatoare. Au targetat diferit, dar foarte clar si asta a adus succesul. Gata, avem imaginea de context.

    Si acum doua vorbe despre Miami Bici si ce-l face atractiv. Atunci cand am citit despre proiect mi-a fost foarte simplu sa-l mapez mental. Mi-am zis ca sunt Dumb & Dumber de Romania care ajung in Miami. Si aici sta cheia succesului pe continut. E accesibil, usor de relationat cu alte lucruri pe care le-ai vazut si care au avut succes la public la noi, iti seteaza repede si clar asteptarile si vine si cu ceva extra pentru publicul nostru. Cum ar spune buni: America, mama, America! Si nu oricare America - aia cu palmieri, ocean albastru, fete in bikini, vile frumoase, masini decapotabile. Visul american cu forme voluptoase si doldora pe cash. Bling-bling, potrivire perfecta pentru publicul de mall. O sa mai fac o paranteza - a mai existat un film despre un grup de romani care pleaca in America. Ii zice America, venim! si e regizat de Dragos Savescu. Atunci cand am auzit premiza filmului - un grup de artisti pleaca in turneu in State, comedie, Savescu - mi-am imaginat un succes de public. N-a fost asa si am inteles dupa ce am vazut filmul de ce. America, venim! s-a luat prea in serios, a vrut sa faca si putina drama, n-a apasat pedala comica suficient de mult, de des si de tare, iar un ansamblu de personaje e mai greu de condus decat un duo. N-a ajutat nici ca erau artisti. Miami Bici nu se ia deloc in serios, impinge cat de mult poate umorul de limbaj si de situatie, iar personajele sale si povestea raman mereu stereotipe. Toate astea se traduc in accesibilitate pentru produs si, cu un push de marketing sustinut si bine directionat, in cifrele de incasari record.   

Cum arata Premier League-ul la 1 martie 2020

     N-am mai scris nimic despre EPL de la finalul de noiembrie al anului trecut. Cand o echipa domina atat de autoritar precum a facut-o Liverpool, nu sunt multe de spus si interesul scade si el. Daca nu esti fan Liverpool.

     Aseara insa Liverpool a pierdut pentru prima oara in acest sezon. A patit-o cumva rusinos - 0-3 la Watford, dar are in fata inca 22 de puncte fata de City (cu un meci mai putin disputat). Campionatul e deci jucat de ceva vreme, era mai degraba vorba de recorduri. Fanii cormoranilor asteapta de prea mult timp acest titlu ca sa se mai uite pe statistici. Va fi o bine meritata sarbatoare pe Anfield. Dar pentru jucatori si staff-ul tehnic ochii si mintea sunt deja concentrati pe returul de peste doua saptamani cu Atleti. In tur Liverpool a pierdut 0-1. Sa nu prinda optimile UCL ar fi o contraperformanta notabila pentru o echipa care a jucat doua finale consecutive ale celui mai dorit trofeu continental in anul in care ia titlul acasa.

     City e pe un loc doi, rusinos si confortabil in acelasi timp. N-au mai contat la titlu - chestie rusinoasa la cati bani s-au bagat in echipa, dar au trecut de Leicester recent aratand ca, dincolo de Liverpool, nu e nimeni care sa reprezinte concurenta reala. Adevarul e ca de la City e s-au retras Yaya si Kompany, David Silva e ca si acolo, iar Aguero nici el departe. E un ax central - fundas, inchizator, mijlocas de creatie si varf impins complet. Cu exceptia lui KDB nu exista niciun jucator care sa fie de acelasi calibru. O sa-mi ziceti ca Bernardo Silva - are caderi de forma la fel de memorabile ca perioadele de gratie, o sa-mi ziceti Sterling - e cu gandul la Madrid de luni bune, o sa-mi ziceti Mahrez - mercenar de flanc. KDB e singurul care atunci cand echipa o lua in jos a adus un extra atat de necesar. Si mai e ceva: Pep a incurcat borcanele in defensiva. Laporte a lipsit accidentat, e drept, si Cetatenilor le-a lipsit ancora. Dar Pep s-a suparat pe Walker, nu spun ca fara motiv, si orice a improvizat pe partea lui a contraperformat evident. Masina de pase nu s-a stricat, in fata City e rezonabila, dovada statisticile, dar City a incasat mai mult decat Leicester, Sheffield United sau United.   

     Leicester zambeste de pe podium. Bine, avea un zambet larg acum vreo luna, acum e un zambet cu juma' de gura. E intr-un regres cert, are doua puncte din ultimele patru meciuri, dar pastreaza un avans de 5 puncte in fata lui Chelsea si de 9 puncte in fata lui United (un meci mai putin disputat) - ambele rivale de clasament avand variatiile lor de forma si fiind implicate si in cupe europene. Rodgers & co. stiu ca sunt aproape de o performanta meritorie - o clasare in top 4 care vine la pachet cu banii unei prezente in UCL. Acolo unde - daca excluderea lui City se va mentine - va ajunge si locul 5 din Anglia din acest sezon. Loc la care poate sa viseze pana si Arsenal. Scapat de Emery, clubul londonez a intrat pe mana lui Arteta. Dupa un start cam ametit, Arsenal are doua victorii consecutive si n-a pierdut in ultimele cinci etape. A iesit rusinos, ba chiar dureros din Europa, pierzand acasa in OT cu niste greci, dar timp sa se redreseze mental exista. Si miza e importanta. Arsenal a pierdut vremea prin EL in ultimii trei ani.